Cine întristează preotul, întristează pe Duhul Sfânt

monah

Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­zeu. Cine-l întristează, întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc.

Un om smerit şi blând mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, când ţăranul s-a închi­nat înaintea lui cu cucernicie, l-a văzut pe arhiereul care-l binecuvânta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva:

„Dacă Duhul Sfânt a aşe­zat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm [duhovniceşte]?”

Pentru că nu gândim drept despre puterea aşezată de Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-l că­lăuzeşte El însuşi, iar pe cel neascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte. Dar chiar şi un părinte adevărat face greşeli şi un învăţător nu ştie totul, dar Domnul e atotştiutor.

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bă­trânii” [„stareţii”] care au fost aşezaţi să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi:

toate păcatele şi greşelile mele au venit pentru că în ceasul is­pitei şi nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învăţat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot aşa şi arhiereii: deşi au darul Duhului Sfânt, nu în­ţeleg totul aşa cum trebuie şi, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu şi seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari.

Astfel, noi toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăţa, nu vom cunoaşte niciodată această cale.

Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta pă­catele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu pu­tinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.

Cuviosul Siluan Athonitul – Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, Editura Deisis

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *