Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna?

Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania.

De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.

A venit odată la Colibă unul între două vârste cu niște aere… Cum l-am văzut de departe, am înțeles că are înrâurire diavolească. „Am venit să mă ajuți, mi-a spus. Roagă-te pentru mine, că fac un an acum de când am niște dureri înfricoșătoare de cap și medicii nu află nimic”. „Ai diavol, – i-am spus, – pentru că i-ai dat drepturi să intre în tine”. „Nu am făcut nimic”, – mi-a spus. „Nu ai făcut nimic? – îi spun. Nu ai înșelat o fată? Ei, ea s-a dus și ți-a făcut vrăji. Du-te și cere iertare de la fată, apoi spovedește-te și să-ți citească exorcisme ca să-ți afli sănătatea. Dacă tu nu-ți dai seama de greșala ta și nu te pocăiești, toți duhovnicii lumii de s-ar aduna și s-ar ruga pentru tine, diavolul tot nu va pleca”. Atunci când vin astfel de oameni, cu astfel de aere, le vorbesc deschis. Au nevoie de o zguduitură bună ca să-și revină.

Un altul mi-a spus că femeia lui are diavol. Stârnește mereu scandaluri în casă. Se scoală noaptea, îi scoală pe toți, le răstoarnă pe toate. „Tu te spovedești?” – îl întreb. Nu”, – îmi spune.Trebuie să fi dat drepturi diavolului, – îi spun. Nu s-a făcut asta din senin”. În cele din urmă am aflat că s-a dus la un hoge, care i-a dat ceva să stropească în casă pentru noroc și ca să-i meargă bine la servici, și nici măcar n-a dat vreo însemnătate acestui lucru. După aceea diavolul treiera prin casa lui.

-Părinte, dacă prind vrăjile, cum se dezleagă ele?

-Prin pocăință și spovedanie. De aceea trebuie ca mai întâi să se afle pricina pentru care au prins vrăjile, să-și înțeleagă omul greșala, să se pocăiască și să se spovedească. Câți nu vin acolo la Colibă chinuiți pentru că li s-au făcut vrăji, și-mi spun: „Fă rugăciune, ca să mă ușurez de chin!” Îmi cer ajutorul, fără să caute și să afle de unde a început răul, ca să-l îndrepte. Adică să afle în ce au greșit de au prins vrăjile, iar apoi să se pocăiască, să se spovedească, pentru ca să le înceteze chinul.

-Părinte, atunci când omul căruia i s-au făcut vrăji ajunge într-o astfel de stare încât nu se poate ajuta singur pe sine, nu se poate spovedi, etc, îl pot ajuta alții?

-Pot chema preotul acasă să-i facă Sfântul Maslu sau aghiazmă. Să-i dai să bea aghiazmă, ca să dea răul puțin înapoi și să intre puțin Hristos înlăuntrul lui. Așa a făcut o mamă cu copilul ei și l-a ajutat. Îmi spusese că fiul ei suferea mult, pentru că i se făcuseră vrăji. „Să se ducă să se spovedească” – i-am spus. Părinte, cum să meargă să se spovedească în starea în care este?” – mi-a spus. „Atunci spune-i duhovnicului tău – îi spun, – să vină acasă, să facă aghiazmă și să-i dea fiului tău să bea aghiazmă. Dar oare o va bea?”. „O va bea”, – îmi spune. „Ei, să începi de la aghiazmă, – îi spun, – și după aceea încearcă să-l faci pe copil să vorbească cu preotul. Dacă se va spovedi îl va arunca pe diavolul cât colo”. Și într-adevăr m-a ascultat și a fost ajutat copilul. După puțin timp s-a putut spovedi și s-a făcut bine.

O altă femeie, sărmana, ce a făcut? Bărbatul ei s-a încurcat cu niște vrăjitori și nici cruce nu voia să poarte. Ca să-l ajute puțin, a cusut pe gulerul sacoului său o cruciuliță. Odată, când trebuia să treacă pe un pod de cealaltă parte a unui râu, cum a călcat pe pod, a auzit o voce spunându-i: „Taso, Taso, scoate sacoul, ca să trecem împreună peste pod”. Din fericire era frig și el a spus: „Cum să-l scot? Mi-e frig!” „Scoate-l, scoate-l, să trecem” – a auzit aceeași voce. Măi, și diavolul acesta! Voia să-l arunce de pe pod în apă, dar nu putea pentru că avea cruciulița asupra lui. Totuși, în cele din urmă, l-a aruncat acolo într-un loc. Între timp ai lui l-au căutat toată noaptea și l-au găsit pe sărmanul acela” căzut pe pod. Dacă nu era frig și-ar fi scos sacoul și diavolul l-ar fi aruncat în mijlocul râului. L-a păzit crucea ce o avea pe reverul său. Credea și sărmana lui femeie. Dacă nu ar fi avut credință, ar fi procedat așa?

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 202-20