Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Saidnaya”
Slava Damascului nu sunt marile râurilor Avana şi Farfar, nici faptul că prin Damasc au trecut mari prooroci ai Vechiului Israel, nici slăvitele războaie care au avut loc în jurul lui cu popoarele vecine, ci măreţia acestui oraş se datorează prezenţei vechii icoane făcătoare de minuni a Preaslăvitei Maicii lui Dumnezeu, numită „Saidnaya” (Doamna Noastră).
Chipul Maicii Domnului din această icoană făcătoare de minuni are un har deosebit, o seninătate şi o dulceaţă negrăită. Are ochii mari şi expresivi, iar chipul îi este totdeauna împodobit cu smerenia şi cu acea tristeţe plină de Har. Chipul Maicii Domnului din această icoană seamănă cel mai mult cu adevăratul chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această icoană a Maicii Domnului este cea mai renumita din Orient.
Istoricul acestei icoane a Maicii Domnului «Saidnaya» şi minunile ei sunt scrise în limba latină şi se păstrează în biblioteca Vaticanului într-o lucrare cu titlul : «Minunile icoanei Pururea Fecioarei Maria de lângă Damasc».
Această icoană se află în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului situată la 25 de kilometri, la nord de Damasc. Mănăstirea este zidită pe cel mai înalt munte dintr-un şir de munţi lipsiţi de copaci şi de orice fel de verdeaţă. Mănăstirea este închinată Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi este cea mai vizitată si respectată mănăstire din Orient, mai ales datorită Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Referitor la istoria mănăstirii, există următoarele date:
Împăratul Iustinian a hotărât să facă în anul 546 un pelerinaj la Sfintele Locuri ca să se închine ca un creştin de rând şi să păşească pe pământul sfinţit de picioarele sfinte ale Domnului, ale Maicii Domnului şi ale Apostolilor. În drumul său, acolo unde se odihnea împăratul construia mănăstiri şi biserici.
Vedenia Maicii Domnului. În drumul său, împăratul a poposit şi în satul Saidnaya. Chiar de lângă sat începe un şir de munţi pleşuvi care urcă treptat şi se sfârşesc la un loc unde se află un han, care era aprovizionat cu apă dintr-un jgheab de piatră. Împăratul a găzduit aici împreună cu suita sa.
Într-o seară s-a îndreptat spre colinele dimprejur ca să vâneze. Deodată a fost luminat de o lumină cerească, dumnezeiască, care venea din vârful muntelui de piatră. Fiindcă împăratului îi plăcea să cerceteze, a pornit spre vârful muntelui ca să se încredinţeze ce a fost acea lumină şi de unde a izvorât. Pe drum a întâlnit o cerboaică. Când s-a apropiat de ea, aceasta s-a preschimbat, într-un chip minunat, într-o Femeie distinsă înconjurată de lumină. Atunci acea Femeie i-a vorbit :
– Iustiniane, pe cine vrei să omori cu săgeata ta ? Poţi să o omori pe Pururea Fecioara Maria, care îi ocroteşte pe păcătoşi ? Să ştii că ai venit aici cu dumnezeiască purtare de grijă ca să-mi zideşti o mănăstire, a cărei ocrotitoare voi fi eu.
Atunci când împăratul s-a întors la locul unde se aflau bărbaţii şi femeile din suita lui, le-a povestit vedenia pe care o văzuse. Cu toţii s-au bucurat de acest fapt dumnezeiesc şi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Maica Lui, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru deosebita ei bunăvoinţă pe care a arătat-o împăratului lor.
Planul ceresc al mănăstirii. Iustinian, după vedenia pe care a avut-o, a chemat îndată pe arhitectul său şi i-a poruncit să înceapă construirea mănăstirii cât de repede se poate, în locul pe care i l-a arătat Maica Domnului.
Constructorii au avut de înfruntat o mare dificultate : cum să pună temelia pe stâncile muntelui, pentru a sprijini pe ea construcţia mănăstirii ? Într-o noapte s-a arătat Maica lui Dumnezeu pe vârful muntelui şi le-a arătat planul mănăstirii. Constructorii au început clădirea bisericii mănăstirii chiar de a doua zi, cu multă bucurie şi cu râvnă, potrivit planului Maicii Domnului.
De îndată ce mănăstirea a fost terminată, a dobândit o deosebită faimă, deoarece Maica Domnului a început să săvârşească aici multe minuni. Atunci au început să vină monahi din toate părţile Siriei, Egiptului, Libanului şi Palestinei, întemeindu-se astfel repede prima obşte a mănăstirii.
Venirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului în mănăstirea ei. Spre sfârşitul secolului al VIII-lea a fost aleasă egumenă a mănăstirii monahia Marina, căci era împodobită cu o mare şi fierbinte credinţă în Domnul şi în Maica Domnului. Numele egumenei Marina este strâns legat de istoria sfintei icoane a Maicii Domnului « Saidnaya », pentru că evlavia ei faţă de Maica Domnului era nemăsurată. De aceea şi Maica Domnului a binevoit să lege numele egumenei de istoria icoanei sale.
Într-o vreme, a vizitat mănăstirea unionistul egiptean Teodor, care călătorea spre Ierusalim. Aici a fost găzduit cu obişnuita ospitalitate călugărească.
Când trebuia să plece din mănăstire spre Sfintele locuri, egumena Marina l-a rugat să-i cumpere o icoană a Maicii Domnului de la Ierusalim. I-a dat încă şi banii necesari. Teodor a făgăduit bucuros că-i va împlini dorinţa.
După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, Teodor a pornit de la Ierusalim spre patria sa. Uitase ceea ce îi făgăduise egumenei Marina. Nu s-a depărtat mult de Ierusalim când, amintindu-şi de făgăduinţă, s-a întors îndată în oraş şi a cumpărat icoana.
Harul dumnezeiesc al sfintei icoane. De îndată ce a cumpărat icoana, Teodor a fost impresionat de strălucirea ce o înconjura. Vedea cum Maica Domnului dăruise acestei icoane putere cerească şi Har dumnezeiesc şi de aceea prin mintea lui treceau tot felul de gânduri. Mai târziu, această icoană făcătoare de minuni l-a izbăvit de tâlhari şi de atacul diferitelor fiare sălbatice.
Aceste minuni ale Maicii Domnului l-au băgat în ispită pe Teodor şi s-a gândit să ţină pentru el icoana. Astfel, de la Ierusalim a trecut prin Nazaret şi prin Aka ca să ajungă la mare. De acolo cu corabia ar fi ajuns în Egipt evitând mănăstirea. Bucuria lui era mare, deoarece până la portul Aka nu a întâlnit nicio piedică în înfăptuirea planurilor lui.
S-a îmbarcat în corabie cu vistieria cea nepreţuită, cu sfânta icoană a Maicii Domnului. Nu a apucat să-şi aranjeze bine lucrurile, când un vânt înfricoşător a început să tulbure marea atât de mult, încât toţi cei din corabie nu mai nădăjduiau să scape cu viaţă. Marea mugea ca o fiară sălbatică, care era gată să înghită toată lumea.
Pocainţa păcătosului. În faţa acestei primejdii, Teodor şi-a dat seama de greşeala sa. A văzut în aceasta furtună mânia Maicii Domnului, care acum nu-l mai ocrotea, aşa cum o făcuse de multe ori, ci îl condamna la cea mai înfricoşătoare moarte, înecul. […] Corabia s-a întors de unde a pornit, iar Teodor a coborât şi călătorind pe uscat, a ajuns la binecuvântata mănăstire a Maicii Domnului. A fost găzduit în mănăstire, dar aici din nou ispititorul l-a atacat cu mai multă putere, voind să surpe înlăuntrul său încrederea în Maica Domnului. I-a venit iarăşi gândul să păstreze sfânta icoană pentru el. Timp de patru zile, cât a fost găzduit în mănăstire, se ascundea de privirea egumenei, temându-se să nu fie recunoscut de ea.
Când s-a pregătit să plece pe ascuns şi a ajuns la poarta mănăstirii, l-a cuprins o slăbiciune cu transpiraţie rece. Se mira de ce nu poate ieşi din mănăstire. Parcă un zid de piatră îi împiedica ieşirea.
Văzând acestea, Teodor s-a pocăit cu adevărat şi întorcându-se, a dat egumenei icoana Maicii Domnului. Totodată i-a povestit toate minunile pe care icoana le făcuse de la plecare lui de la Ierusalim şi până a ajuns la mănăstire.
Faima icoanei s-a răspândit repede atât printre creştini, cat şi printre musulmani. Aceştia din urmă au început să ceară ocrotirea Maicii lui Dumnezeu şi sa afle la aceasta icoană mângâiere în bolile şi ispitele lor. Mănăstirea a ajuns repede cunoscută datorită nenumăratelor minuni savârşite de sfânta icoană.
Patericul Maicii Domnului, Arhimandrit Teofilact Marinakis – Ed. Evanghelismos