Întreaga Liturghie m-a încercat un sentiment, pe care vreau să vi-l mărturisesc, anume acela că fiecare din cei ce sunteţi aici vă adresaţi Maicii Domnului cu apelativul „mamă”!
Acest apelativ are o rezonanţă particulară în inima Maicii Domnului, pentru că fiecare strigăt, al oricărei persoane, este unic! Şi noi, când ne adresăm mamei noastre după trup, niciodată nu o facem la fel. Nu există să i te adresezi în acelaşi fel mamei tale, nici măcar de două ori! De fiecare dată, când îi spui mamei tale „mamă”, o faci într-un alt fel, cu altă simţire, cu altă gândire, cu altă intensitate. Deci, ne adresăm mamei noastre după trup de fiecare dată în alt fel, iar rezonanţa în inima ei este alta. Ea o să simtă, întotdeauna, cu cât drag i-am spus „mamă”, cu câtă suferinţă i-am zis „mamă”, cu câtă căldură am chemat-o „mamă”. De fiecare dată, ea o să simtă cu cât drag i-am spus „mamă”, pentru că nu întotdeauna o facem cu drag. Dacă ar fi să ne aducem aminte de momente ale copilăriei noastre, vom găsi că nu întotdeauna ne-am adresat mamei noastre după trup cu iubire şi căldură.
Or, în ceea ce-o priveşte pe Maica Domnului, cel puţin noi, care suntem aici, ne adresăm ei cu drag! Ar fi bine ca întreaga omenire să o facă, dar, din păcate, nu se întâmplă aşa, pentru că oamenii se copilăresc. Cei care trăiesc într-o copilărie a neştiinţei şi a întunericului nu i se adresează Maicii Domnului aşa cum o facem noi, aşa cum ne străduim şi simţim să o facem, când ne adresăm Maicii Domnului cu apelativul de „mamă”.
Calitatea de mamă nu poate să o aibă oricine, este adevărat, pentru că, după trup, să devii mamă este un dar al lui Dumnezeu, o şansă. Dar, după duh, oricine poate să fie o mamă adevărată. Îmi aduc aminte de o soţie credincioasă, care, pierzându-şi soţul, mi-a zis: „părinte, am avut un soţ ca o mamă”! Aşadar, şi soţul pentru soţie poate să fie ca o mamă! Oricine din această lume trebuie să aibă sentimente de mamă şi, dacă vreţi, comportament de mamă faţă de aproapele lui!
Oricine trebuie să se străduiască să fie mamă pentru orice făptură pe care a creat-o Dumnezeu, şi în special pentru aproapele lui! Noi, părinţii duhovniceşti, pe care ne strigaţi cu numele de „părinte”, în permanenţă, trebuie să răspundem credincioşilor noştri ca o mamă adevărată, chiar şi atunci când îi dojenim, când îi mustrăm, când trebuie să fim pedagogi. Chiar şi atunci, noi, părinţii duhovniceşti, trebuie să ne comportăm ca o mamă adevărată.
Sfânta Evanghelie ne istoriseşte un moment din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, în care El se adresează ucenicilor şi le porunceşte să nu spună nimănui că El este Fiul lui Dumnezeu. Nu L-au ascultat! De altfel, Mântuitorul nici nu se aştepta să-L asculte. Şi, gândindu-mă că despre Maica Domnului s-a scris foarte puţin în Scripturi, poate că acest cuvânt, al Evangheliei de astăzi, este valabil şi pentru ea. Dacă nu s-a scris, aceasta înseamnă că ea ni se adresează precum a făcut-o Mântuitorul în episodul evanghelic despre care aţi auzit astăzi: „n’o spuneţi nimănui” (Mt 17, 9) nimic despre mine!. Dar noi nu putem să facem aşa ceva, chiar dacă în Scriptură nu se vorbeşte prea multe despre ea.
Meditând eu, în zilele acestea, la Maica Domnului, m-am gândit, omeneşte, că, odinioară, în această mânăstire, unde Mitropolitul Bartolomeu stătea mai mult de jumătate de an şi scria sau traducea, după caz, adesea mă chema şi îmi citea din scrierile sale, câteodată îmi cerea şi părerea. Vă spun aceasta ca să vă daţi seama că era un om smerit, un om care avea conştiinţă de sine şi îşi cunoştea limitele, deşi era o personalitate puternică, aşa cum aţi cunoscut-o toţi. Aşadar, îmi citea, adesea, din scrierile sale, se controla pe el însuşi şi îmi cerea şi părerea. Iar eu m-am dus cu gândul la Maica Domnului, care i-a fost încredinţată ucenicului iubit al Mântuitorului Iisus Hristos, adică Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cel care a scris o Evanghelie, cea mai frumoasă şi mai profundă, cel care a scris câteva Epistole şi cartea numită Apocalipsa.
Dacă Maica Domnului stătea într-o casă cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, dacă Maica Domnului a devenit mama lui, prin cuvântul Mântuitorului de pe cruce – Fiule, „Iată, mama ta!” (In 19, 27) –, dacă Maica Domnului, până la sfârşitul vieţii ei, nu s-a despărţit de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, oare acesta, în preocuparea lui de a scrie Evanghelia, de a scrie despre viaţa pământească a Domnului Hristos, nu se va fi consultat cu Maica Domnului? Oare nu îi va fi citit întreaga Evanghelie, pe care o avem astăzi în Biblie, Maicii Domnului? Oare Epistolele, în care găsim un cuvânt extraordinar despre Dumnezeu, acela care spune că „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (1 In 4, 16), nu i le va fi citit Maicii Domnului? Aş îndrăzni să spun, şi nu aş greşi, poate că mâna Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan a scris, de multe ori, ceea ce i-a şoptit Maica Domnului! Doar acest cuvânt: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”, cine l-a trăit mai deplin ca Maica Domnului, cea care L-a purtat în pântece pe Dumnezeu? Credeţi că Maica Domnului, odată ce L-a născut pe lume pe Fiul ei, pe Fiul lui Dumnezeu, nu L-a mai purtat în fiinţa ei? Niciodată Maica Domnului nu s-a despărţit de Fiul ei Cel iubit!
Anul trecut, v-am pus la inimă cuvântul Domnului Hristos, din Evanghelia după Ioan, care zice: „Cel ce M’a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (In 14, 9). Iar Sfinţii Părinţi completează: „cine L-a văzut pe Domnul Hristos, acela a văzut-o pe Maica Domnului”. De aceea, dacă vreţi, vreodată, să o cunoaşteţi pe Maica Domnului cu adevărat, să citiţiEvanghelia după Ioan, pentru că majoritatea cuvintelor din această Evanghelie, dacă nu le-a scris Maica Domnului cu mâna ei, le-a şoptit la urechea ucenicului iubit! Dilema mea, în ceea ce-l priveşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este următoarea: după ce Maica Domnului a plecat de pe pământ, oare cine era îngerul care i-a şoptit carteaApocalipsei, în care găsim vorbindu-se despre Maica Domnului foarte desluşit, despre Maica Domnului ca participantă la evenimentele de la sfârşitul lumii? Mă gândesc eu că Maica Domnului, Stăpâna îngerilor, cum o numesc Sfinţii Părinţi, nu a fost străină de această şoaptă, care ne-a rămas scrisă în cartea Apocalipsei.
Pe acestea toate am dorit să vi le pun astăzi la suflet! Dacă vreţi să o cunoaşteţi cu adevărat pe Maica Domnului, citiţi Sfânta Evanghelie după Ioan, Epistolele sale şi cartea Apocalipsei! Dacă vreţi să simţiţi cine este cu adevărat Maica Domnului, să deveniţi fiecare o mamă adevărată şi să vă adresaţi ei, întotdeauna, aşa cum o faceţi în pricesne, cu multă căldură şi cu multă dragoste! De asemenea să vă rugaţi pentru cei ce se copilăresc, pentru cei care trăiesc în întuneric, conştient sau incoştient, şi care nu se adresează niciodată Maicii Domnului cu apelativul „mamă”, considerând-o un om oarecare.
Eu, dumneavoastră şi mama mea, care e aici, şi mamele dumneavoastră după trup, cu toţii nu ne dorim să ni se adreseze cineva, vreodată, fără dragoste, fără căldură sufletească. Dacă ni se adresează altfel, ne tulburăm, ne mâhnim. Aşa este şi cu Maica Domnului. De aceea, în istorie, iată de două mii de ani încoace, câteodată, Maica Domnului varsă lacrimi adevărate din icoanele ei, care devin făcătoare de minuni. De-aceea Maica Domnului varsă lacrimi, pentru că omenirea nu i se adresează aşa cum ar trebui să i se adreseze, pentru că omenirea încă nu o cunoaşte cu adevărat, pentru că omenirea nu o iubeşte cu adevărat. Dacă vrem să fim iubiţi, trebuie, la rându-ne, să o iubim pe Maica Domnului! Dacă vrem să fim iubiţi, trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu! Dacă nu o iubim pe Maica Domnului şi nu Îl iubim pe Dumnezeu, atunci nu o să cunoaştem niciodată Iubirea! Să nu fie! Amin!
