Avem temeiuri să credem că Sfinţii mijlocesc pentru noi prin rugăciunile lor?

Da. Mai întîi pentru că fiind încă în viaţă, ei s-au rugat pentru noi. Sfîntul Apostol Pavel scrie filipenilor: „Mulţumesc Dumnezeului meu ori de cîte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi cu bucurie” (Filip. 1, 3-4; II Cor. 13, 9; Efes. 1, 16-18; 3, 14-21; I Tes. l, 2-3; II Tes. 1, 1-11; II Tim. l, 3). Strădania lor cea mai mare în viaţă a fost să ajute cît mai mulţi oameni să se mîntuiască. Ceea ce îi făcea pe ei sfinţi era o dragoste mistuitoare faţă de Dumnezeu şi de oameni. Dragostea lor faţă de oameni şi preocuparea de a aduce pe cît mai mulţi la Dumnezeu n-a încetat nici după mutarea lor de aici. Dimpotrivă, fiind mai aproape de Hristos, şi puterile lor sufleteşti crescînd, dragostea lor de oameni a crescut şi ea. Mîntuitorul spune că „bucurie se face înaintea Îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10).

Cu cît mai mare bucurie vor avea astfel Sfinţii, care sunt mai legaţi de oameni, avînd aceeaşi fire? Mai ales că ei se bucură de ceea ce Se bucură şi Domnul nostru Iisus Hristos, iar bucuria cea mai mare a Lui este mîntuirea noastră. Mîntuitorul însuşi „Se roagă pentru noi” (Rom. 8, 34), după cum Se roagă şi Duhul (Rom. 8, 26-27). Oare nu vor face şi Sfinţii la fel, ca să facă bucurie lui Dumnezeu? Vor sta nepăsători cînd Iisus Se roagă pentru noi, cînd aduce Jertfa nesîngeroasă pentru noi, cînd lasă cele 99 de oi şi aleargă să mîntuiască pe cea pierdută? (Matei 18, 11-14).

Cu siguranţă că se vor ruga şi Sfinţii, mai ales că ştim că şi îngerii nu se bucură numai pentru mîntuirea unui suflet pierdut, ci, fiind pururea înaintea lui Dumnezeu, se şi roagă pentru el. Căci aşa trebuie să înţelegem cuvintele Mîntuitorului: „Căutaţi să nu defăimaţi pe vreunul dintre aceşti mai mici, că zic vouă: că Îngerii lor, în ceruri, văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18, 10). Mîntuitorul a voit să arate că Îngerii acelora nu stau degeaba în faţa lui Dumnezeu, ci stau spre folosul lor, căci îndată adaugă că Fiul Omului a venit să mîntuiască pe cel pierdut şi dă ca exemplu parabola cu oaia cea pierdută (Matei 18,11-14).

Dar în afară de mărturiile acestea pentru rugăciunile Sfinţilor, Sfînta Scriptură cuprinde mărturii şi mai lămurite despre ele. În Apocalipsă se spune: „Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrîni au căzut înaintea Mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de aur pline de tămîie, care sunt rugăciunile sfinţilor” (5, 8). Iată, aşadar, pe Sfinţii din cer înfăţişînd înaintea tronului ceresc rugăciunile sfinţilor de pe pămînt. Iar prin sfinţii de pe pămînt se înţelegeau pe vremea Apostolilor toţi membrii Bisericii (Col. 1, 4; Efes. 1, 1). Rugăciunea sfinţilor din cer este folositoare membrilor Bisericii de pe pămînt cînd aceştia din urmă se roagă şi ei, adică atunci cînd rugăciunea sfîntului din cer însoţeşte rugăciunea celui de pe pămînt, deci cînd acesta nu stă nepăsător.

Mai aducem aici trei temeiuri cu privire la rugăciunile Sfinţilor pentru noi. Primul: Toate fiinţele cuvîntătoare din cer şi de pe pămînt trebuie să aducă „Pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care Preaslăvesc numele Lui” (Evr. 13, 15). Sfinţii din cer nu lipsesc de la aceasta jertfă necontenită a rugăciunii adusă lui Dumnezeu (Apoc. 4, 10, 11).

Al doilea: În Biserică toate mădularele luptă pentru mîntuirea, pentru sfinţirea tot mai deplină şi a celorlalte mădulare. E o împreună-lucrare a tuturor, puterea de la unele trecînd la celelalte, slăbiciunile unora fiind purtate şi de celelalte, ca să crească tot trupul lui Hristos (Efes. 4, 11-12, 15-16; Rom. 12, 4-13). Nu pot fi socotiţi sfinţii ca nişte mădulare nelucrătoare în Biserică, ca nişte mădulare amorţite. Iar lucrarea lor numai aceasta poate fi: rugăciunea şi stăruinţa pentru creşterea tuturor mădularelor trupului Domnului.

Al treilea: Sfinţii se roagă pentru noi şi sunt ascultaţi (Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 16; II Petru 1, 13-15; Apoc. 8, 3-4).

Ei sunt proslăviţi (Rom. 2, 10); vor judeca lumea (I Cor. 6, 2); sunt iubiţii lui Dumnezeu (Dan. 10, 19).

Extras din Despre viaţa viitoare (Despre mijlocirea Sfinţilor)