Biserica lui Hristos e de neconceput fără Dumnezeiasca Liturghie

Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau, altfel spus, slujbă obştească. E bine să vă amintesc că rugăciunea, potrivit împrejurării în care se face, este de două feluri: individuală (sau particulară) şi publică (sau obşteasca). Mântuitorul Hristos le-a practicat şi recomandat pe amândouă; şi, chiar dacă uneori a pus un accent deosebit pe cea particulară, a făcut-o spre a critica obiceiul fariseilor care, în făţărnicia lor, îşi făceau rugăciunile în văzul tuturor, de ochii lumii, prin pieţe publice şi locuri aglomerate, spre a-şi ascunde vidul lăuntric, adică faptul că acasă nu se rugau deloc.

E motivul pentru care Domnul îndeamnă ca, spre deosebire de aceştia, adevăratul credincios să-şi facă rugăciunile în intimitatea sufletului său, în faţa lui Dumnezeu, singurul care-l vede şi-l ascultă. El Însuşi, Domnul, obișnuia să se retragă în câte un loc singuratic şi să Se roage în taina ori de câte ori simţea nevoia unei mai strânse comunicări cu Părintele Său.

Pe de altă parte, însa, El Se ruga împreuna cu ucenicii Săi, aşa cum a făcut-o şi după Cina cea de Taină, când au cântat laolaltă din psalmii lui David. Să reţinem şi faptul că însăşi rugăciunea domnească, „Tatăl nostru”, pe care El ne-a propus-o ca model, este construită la plural, ceea ce înseamnă că şi atunci când omul se roagă în particular, el o face nu numai pentru sine, ci şi pentru cei dragi ai lui, pentru cei apropiaţi şi, în ultimă instanţa, pentru întreaga comunitate căreia îi aparţine; el se roagă în taină cu sentimentul rugăciunii obşteşti.

Rugăciunea în comun s-a dezvoltat după pogorârea Duhului Sfânt, adicã imediat după ce a luat fiinţă Biserica lui Hristos prin botezul primilor trei mii de oameni. Însuşi cuvântul Biserică (în greceşte: ekclesía) înseamnã, adunare”, adică totalitatea celor ce au primit acelaşi botez, mărturisesc aceeaşi credinţă şi practica acelaşi cult. Or, în centrul cultului creştin din vremea sfinţilor apostoli era reiterarea Cinei celei de Taină, numita Frângerea Pâinii, adică Euharistia, urmată de împărtăşirea tuturor. Această slujbă era sâmburele a ceea ce mai târziu se va numi Liturghie.

Iată ce ni se spune în Faptele Apostolilor despre primii creştini care alcătuiau Biserica lui Hristos: Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie (adicã folosirea în comun a bunurilor materiale), în frângerea pâinii şi în rugăciuni (Fapte 2, 42).

Rugăciunea era liantul fluid al comunicării şi comuniunii creştine din epoca apostolică. Tot ea era şi instrumentul prin care creştinii se ajutau reciproc. La vremea când Petru se afla în închisoare, Biserica făcea necontenit rugăciune la Dumnezeu pentru el (Fapte 12, 5). La o altã vreme, după ce Petru şi Ioan fuseseră eliberaţi din temniţă, obştea creştinilor se ruga pentru întărirea lor în propovăduirea Evangheliei (Fapte 4, 24). Mai mult, Apostolul Pavel vedea în rugăciune arma duhovniceasca împotriva oricărui fel de rău sau necaz.

În acest sens le scria el creştinilor din Roma: „Împreună cu mine să vă luptaţi în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine “(Romani 15, 30), aşa cum, de altfel, făcea şi el pentru fiii săi duhovniceşti: Întotdeauna în rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi cu bucurie (Flp 1, 4). Rugăciunea nu era doar o intervenţie circumstanţială, stârnita din când în când de anumite împrejurări, ci o îndeletnicire perpetuă a comunităţii şi a fiecărui ins: Fiţi răbdători întru necaz, stăruitori în rugăciune (Romani 12, 12; Col. 4,2). Iar îndemnul aceluiaşi Pavel: Rugaţi-vă neîncetat (1Tes. 5, 17) avea să devină temeiul mișcării isihaste de mai târziu, care a primenit viaţa duhovnicească a întregului Răsărit creştin.

E bine să reţineţi încă de la început că Liturghia nu este singura slujbă obşteasca din cultul ortodox, dar că ea are un caracter cu totul special. Vă spun aceasta având în vedere că-n zilele noastre sunt creștini care preferă să frecventeze Maslul sau Acatistul, dar neglijează Liturghia.

Or, se poate spune că Liturghia se situează printre cele şapte Taine ale Bisericii, deoarece în centrul ei se afla Euharistia, adică Taina prin care pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, o realitate cu care noi ne împărtăşim şi care este esenţa trăirii noastre creștine. Biserica lui Hristos e de neconceput fără Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeiasca Liturghie e de neconceput fără Taina Euharistiei, iar Taina Euharistiei e de neconceput fără finalitatea mântuirii noastre.

Liturghia e cartea deschisă a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ascultând cu luare-aminte cele ce urmează, veţi putea face mai uşor legătura între alcătuirea Liturghiei şi rolul ei mântuitor.

Mitropolitul Bartolomeu Anania – din ”Cartea deschisă a împărăției”