„Bucuraţi-vă şi în necazurile voastre!”

– Vă rugăm să explicaţi afirmaţia: „Bucuraţi-vă şi în necazurile voastre”.

– „Bucuraţi-vă şi în necazurile voastre” ar însemna ori bucuraţi-vă cu nădejdea că nu veţi rămâne în necazuri, deci „bucuraţi-vă cu bucuria nădejdii” (Romani 12, 12), ori bucuraţi-vă că aveţi un mijloc de a vă apropia de Dumnezeu, prin necazurile care vă vin. Însă pentru ca cineva să se bucure în necazuri, trebuie să fie un om înaintat în viaţa spirituală; nu poate orice om să se bucure în necazuri. Şi în orice caz, nu ne dorim necazuri, nu ne dorim suferinţe, ci dorim să scăpăm de necazuri.

Vin la mine oameni şi-mi spun: „Am un necaz…” şi eu de obicei le zic: şi-ai vrea să scapi de el. Că ştiu sigur că de-aia vine omul să-mi spună că are un necaz, că ar vrea să scape de el. Şi e foarte firesc! Sunt puţini oameni care zic: „Doamne, Îţi mulţumesc pentru necazul pe care mi l-ai dat”.

De obicei, oamenii care vin la mine cu necazuri ori au necazuri de suferinţă de boală, ori, acum, au început să aibă necazuri de-astea, de datorii mari pe care nu le mai pot plăti. Şi atâta vreme cât eşti împovărat de astfel de lucruri, nu poţi să te simţi ca şi când nu le-ai avea.

Se pot bucura de necazuri numai aceia care au ajuns la starea de deplină nepătimire, despre care se vorbeşte în Pateric în următoarea pildă: o fecioară postea şase zile şi mânca în a şaptea, iar apoi a învăţat Vechiul şi Noul Testament pe de rost. Şi s-a dus la un părinte, i-a spus lucrurile astea şi i-a cerut îndrumare ce-ar trebui să mai facă. Şi părintele a întrebat-o:

– Ţi s-a făcut ocara ca cinstea? – Nu.

– Ţi s-a făcut lipsa ca îndestularea? – Nu.

– Ţi s-a făcut paguba ca şi câştigul? – Nu.

– Ţi s-au făcut străinii ca rudele după trup? – Nu.

Şi-atunci, părintele i-a zis: „Nici n-ai postit şase zile, nici n-ai învăţat Vechiul şi Noul Testament… Du-te şi pune început bun, fiindcă cu ceea ce ai făcut până acum, n-ai realizat nimic”.

Deci sunt puţini oamenii care cu adevărat sunt la măsurile acestea, ca să poată avea linişte deplină şi în necazuri, cum au în situaţia obişnuită, de libertate de necazuri. În orice caz, dacă putem să ne bucurăm în necazuri, ne bucurăm. Credinţa ne ajută la asta!

arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei, pag.132, editura Mitropolia Olteniei