Când i se dă omului înger păzitor? La zămislire, la naştere sau la Sfântul Botez?

Parintele Cleopa Ilie

După Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înţelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice aşa: „Însoţeşte-i viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de nălucirile rele”. Pe lângă îngerul păzitor, Dumnezeu trimite omului şi alţi îngeri în viaţă spre a-l ajuta, a-l îndrepta şi a-l mângâia în ispitele şi încercările luptelor duhovniceşti prin care trece omul în acest veac.

Despre aceasta vorbeşte dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: „Au nu sunt duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mântuirea?” (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte, Apostolul înalţă cugetele ascultătorilor şi mângâie foarte mult pe creştini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru dânşii, de vreme ce „pe îngeri, care covârşesc pe oameni, i-a rânduit să slujească pentru mântuirea oamenilor”.

Dar vedem că, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Darului, îngerii au fost trimişi de Dumnezeu să ajute şi să slujească oamenilor celor aleşi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Isus Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteanul, Sedrah, Mesah şi Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutaşul, Apostolul Pavel şi alţii. Prin aceste câteva mărturii am arătat că Preabunul Dumnezeu ne rânduieşte nouă îngeri păzitori, nu numai la Sfântul Botez, ci şi în toată viaţa, ajutând pe calea mântuirii pe cei drepţi, care Îl iubesc şi cred întru El.

Părintele Ilie Cleopa

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a II-a, Vol. 5, Ed. Măn. Sihăstria, 2004, pag. 86-87

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *