Care sunt greșelile și abaterile protestanților?

„Deci dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15).

Biserica ortodoxă este biserică apostolică, întrucât credința ei se sprijină pe credința Sfinților Apostoli și se identifică cu ea. Biserica ortodoxă de astăzi provine, ca o continuare neîntreruptă, de la sfinții Apostoli înșiși și în special, arhiereii și preoții ei sunt urmașii lor direcți.

Aceeași trăire, aceeași credință, același Duh există și astăzi în Biserica Ortodoxă, ca și în epoca Sfinților Apostoli.

Ceea ce a preluat fiecare generație de la cea anterioară a păstrat neschimbat cu mărturiile și ostenelile ascetice și luptele Sfinților fiecărei epoci. „Grecii ortodocși sunt moștenitorii adevăratei forme de creștinism pe care strămoșii lor, au păstrat-o cu jertfe, lipiți fiind de Adevăr, ca să nu li se răpească înfierea cerească” (Ierom. Symeon, Beția trează, p. 20, ed. Agra, Athena, 1985). Desigur, există dezvoltări concrete în teme exterioare totuși și secundare, dar credința în esența ei și în deplinătatea ei rămâne aceeași cu credința Sfinților Apostoli. Vedem că s-au dezvoltat de-a lungul istoriei arhitectura sfintelor Biserici, iconografia, tipicul Bisericii și cl. dar toate aceste noi forme accentuează și exprimă o singură credință Apostolică, izvorăsc și provin de la Unul Duhul Sfânt și sfârșesc totdeauna în slavoslovia Dumnezeului celui în Treime. Încă și hotărârile dogmatice ale Sinoadelor ecumenice nu sunt nimic altceva decât formulări ale adevărurilor care de la început au fost crezute și au constituit trăirea Bisericii. Când s-au arătat cu timpul unii eretici care se îndoiau de dreapta credință sau propovăduiau ceva diferit de ea, atunci Biserica prin învățăturile Sfinților și prin Sinoadele Ecumenice formula și propovăduia Adevărul Credinței ei, pe care de la început a predat-o Domnul și de la început Biserica a crezut-o și a trăit-o. Nu avem așadar, adăugiri și schimbări în credința Bisericii Apostolice, ci numai diferite expresii, în funcție de necesitățile fiecărei epoci, ale Uneia Sfinte, sobornicești Apostolești și Ortodoxe Credințe, pe care din ziua Cincizecimii până astăzi o păstrează cu harul lui Dumnezeu nefalsificată Biserica noastră ortodoxă.

Poate acum poate să înțeleagă cineva în ce mare eroare au căzut Protestanții, care socotesc că nu le este necesară Sfânta Tradiție a Bisericii noastre cu sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, ci ei singuri, prin faptul că se sprijină în chip mândru pe deșteptăciunea lor, pot să tâlcuiască corect și autentic Sfânta Scriptură. Vor să ignore faptul că Sfânta Scriptură este rodul și creația experienței duhovnicești a Bisericii primare, a Bisericii Apostolice. Nu este o carte oarecare pe care poate cineva să o tâlcuiască așa cum vrea el. Ci este o creație a Bisericii destinată credincioșilor și nu poate fi înțeleasă și tâlcuită corect decât numai în spațiul Bisericii Ortodoxe prin luminarea Duhului Sfânt. „Astfel așadar, putem să spunem că în esență Evanghelia este o carte «privată». Aparține Bisericii care are apostolie universală. Sau altfel, în afara Bisericii Evanghelia este o carte pecetluită și neînțeleasă. Caracteristică este așezarea ei pe Sfânta Masă a Bisericii Ortodoxe pe care se slujește Liturghia” (Eisodikon, p. 16).

Protestanții, prin faptul că se află în afara spațiului Bisericii sunt rătăciți. Ei pot să citească Sfânta Scriptură și să discute despre ea, dar în esență le rămâne necunoscută, findcă Adevărul Evangheliei nu este o idee, ci o persoană, Dumnezeu-Omul. Și Îl cunoaște cu adevărat nu cel care citește despre El, ci cel care trăiește tainic întru El împreună cu toți sfinții. Dovadă este faptul că au desființat Sfintele Taine ale Bisericii, pe care ni le-a predat Însuși Domnul și mai cu seamă Sfânta Taină a dumnezeieștii Euharistii. Și aceia dintre ei care susțin că au tainele sfinte ale Botezului și Dumnezeieștii Euharistii, ei înșiși nu le consideră cu adevărat Sfinte Taine, ci ca pe niște slujbe comemorative, fără caracter de taină.

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

Articol relatat de portalul doxologia.ro