Ce este “(ne)curăţia femeii” şi cum se raportează Biserica la ea. Drepturile femeilor creştine în perioada ciclului menstrual

Motto: Dacă femeia moare la naştere, noi o considerăm sfântă, ca una ce şi-a dat viaţa pentru a aduce un om nou în lume, dar dacă ea rămâne în viaţă, noi îndrăznim să o numim „necurată” timp de 40 de zile. Săraca femeie! Oare ce-i mai bine pentru ea?

De multeori am fost întrebat despre drepturile şi îndatoririle femeilor în „perioada necurăţiei lunare”şi, acumulând anumite materiale, am hotărât să formulez un răspuns.

I. Aşa-numita „necurăţie lunară” (menstruaţia), precum şi „necurăţia femeii lăuze” sunt noţiuni incompatibile cu creştinismul, mai ales că e vorba despre nişte procese fiziologice inevitabile, fără de care o femeie nu ar putea deveni mamă! Scurgerea de sânge din corpul femeii nu este o necurăţie, ci din contra, o curăţire a organismului ei şi care nu afectează starea duhovnicească a femeii, ci este exact ca şi curgerea mucoasei nazale sau vărsarea lacrimilor, care de asemenea sunt procese de curăţire. Faptul că o astfel de curăţire presupune scurgeri de sânge, nu schimbă prea mult datele problemei, mai ales în prezent, când măsurile de igienă împiedică orice vărsare de sânge în spaţiile publice sau private.

II.   Despre implicaţiile teologice ale aşa-numitei „necurăţii rituale” există un studiu foarte bun al maicii Vassa Larina (tradus acum şi în româneşte). Am observat că în acel studiu lipseşte un citat important la acest subiect, şi anume capitolul 27 din cartea a VI-a a Constituţiilor Apostolice – text pe care-l vom reda mai jos.

III.   În acord cu cele două surse de mai sus, putem formula următoarele concluzii:

1)      În orice perioadă a lunii, inclusiv în perioada ciclului lunar, femeia poate intra în biserică şi participa la toate slujbele. Vechile interdicţii de a intra în biserică erau legate de faptul că în trecut, în general, nu se permitea prezenţa la Liturghie a celor care nu se împărtăşesc, dar şi pentru că, din lipsa unor măsuri adecvate de igienă, sângele menstrual putea curge chiar în biserică. Deja de peste o mie de ani Biserica admite prezenţa la Liturghie şi a celor care nu se împărtăşesc. Pe de altă parte, de câteva decenii bune s-au inventat măsuri igienice care practic exclud pătarea bisericii de sânge.

2)     Botezul şi Împărtăşirea euharistică sunt interzise în această perioadă, dar nu şi sărutarea icoanelor, citirea Bibliei, aprinderea lumânărilor/candelei şi chiar consumarea anafurei şi aghesmei. În foarte multe mănăstiri de maici, în special din Grecia, monahiile în perioada ciclului menstrual iau anafură şi beau agheasmă – practică mai greu acceptată în mediile parohiale şi, culmea, nu de preoţi, ci de însăşi femeile. Trebuie însă să fie clar că anafura (numită mai corect „antidor”) se dă anume celor care nu se pot împărtăşi, iar agheasma se sfinţeşte şi se foloseşte anume pentru înlăturarea oricărei necurăţii. Din moment ce Molitfelnicul prevede rânduieli de stropire cu agheasmă a animalelor, cu atât mai mult o femeie (care e după chipul lui Dumnezeu) poate lua agheasmă chiar şi în perioada firească legată de maternitatea ei. E bine ca în această privinţă să se ţină cont şi de sfatul duhovnicului (nădăjduind că şi duhovnicul este cu dreaptă socoteală). Consider că participarea la Cununie sau Maslu în această perioadă trebuie să se facă tot cu binecuvântarea duhovnicului (mai ales că şi aceste Taine ar trebui să fie legate de împărtăşirea euharistică).

3) Imediat după terminarea ciclului menstrual, fără a aştepta un anumit număr de zile (decât poate una, pentru siguranţă), femeia se va împărtăşi iarăşi. Iar în cazul unor hemoragii de lungă durată, care nu sunt rezultatul unor menstruaţii obişnuite, ci mai degrabă o boală, femeia poate fi împărtăşită chiar şi cu aceste scurgeri de sânge (aşa cum se împărtăşesc şi alţi oameni răniţi în spitale). Se cunosc multiple cazuri când femeile s-au vindecat de hemoragie anume datorită împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Acestea sunt cazuri excepţionale, care nu trebuie să devină regulă, dar existenţa lor nu trebuie totuşi exclusă.

4)    În perioada de după naştere, femeia are un fel de „concediu liturgic”, având dreptul să lipsească de la slujbe pentru a se reface fizic.De regulă, la 40 de zile după naştere, femeia vine la biserică pentru a i se citi rugăciunile de reintrare în biserică. Şi dacă botezul copilului are loc după citirea acestor rugăciuni, mama copilului poate asista la botezul propriului copil fără nici o problemă. Dacă femeia este sănătoasă şi i s-a oprit orice fel de scurgere, ea se poate adresa după rugăciunea de reintrare în biserică şi înainte de 40 de zile. Dar şi în această privinţă nu trebuie îngăduite exagerările.

Iată mai jos textul din Constituţiile Apostolice (despre care am amintit la punctul II):

Dacă păzesc obiceiurile iudaice privitoare la scurgeri de sămânţă, scurgeri în vis şi relaţiile trupeşti potrivit Legii (Levitic 12; 15; 22), să ne spună dacă în ceasurile şi zilele în care suferă ceva din acestea se feresc să se roage, să se împărtăşească din Euharistie sau să atingă Cartea; şi dacă spun că da, este evident că sunt goi de Duhul Sfânt Care rămâne pururea în cei credincioşi, căci despre cei cuvioşi spune Solomon ca fiecare să fie gata că: „Atunci când doarme, să-l păzească, şi când se scoală, să vorbească cu el” (Proverbe 6:22). Căci dacă socoteşti, femeie, că atunci când eşti în cele şapte zile ale scurgerii tale (Levitic 15:12), eşti goală de Duhul, şi atunci, dacă mori pe neaşteptate goală de Duhul, vei pleca la Dumnezeu fără îndrăznirea nădejdii. Întrucât ai însă negreşit pe Duhul în chip inseparabil, fiindcă El nu este într-un loc, atunci ai nevoie de rugăciune şi de cercetarea Duhului Sfânt, întrucât în această stare n-ai făcut nici o fărădelege. Fiindcă nici împreunările legitime, nici lehuzia, nici curgerea sângelui, nici scurgerile în vis nu pot întina firea omului sau să o separe de Duhul Sfânt, ci numai necredinţa, impietatea şi fapta contrară legii. Pentru că Duhul Sfânt rămâne mereu în cei care L-au dobândit, cât timp vor fi vrednici, iar pe cei de care se separă îi face pustii şi predaţi duhului rău. Dar orice om e plin fie de Duhul Sfânt, fie de [duhul] cel necurat şi îi este cu neputinţă să scape de fiecare din aceştia, dacă nu suferă ceva contrar lor; căci Mângâietorul urăşte orice minciună (Fapte 5:3), iar diavolul urăşte orice adevăr (Ioan 8:44). Dar oricine a fost botezat cu adevărat e separat de duhul diavolesc şi e în Duhul Sfânt, iar în cel ce face binele rămâne Duhul Sfânt umplându-l de înţelepciune şi pricepere şi duhul rău nu se poate apropia de el, pentru că observă atacurile lui. Deci tu femeie, dacă, aşa cum spui, în zilele scurgerii tale eşti goală de Duhul Sfânt, atunci eşti plină de cel necurat; căci nerugându-te, nici citind, îl chemi fără voie, fiindcă el îi iubeşte pe cei nerecunoscători, leneşi, nepăsători, somnoroşi, deoarece şi el, întrucât a fost bolnav de nerecunoştinţă, a fost dezbrăcat de către Dumnezeu de demnitatea sa, fiindcă a ales să fie diavol în loc de arhanghel. De aceea, abţine-te, femeie, de la cuvinte zădarnice, adu-ţi aminte întotdeauna de Dumnezeu Care te-a creat şi roagă-te Lui, fiindcă este Domn şi al tău şi a toate, şi meditează la Legile Lui, nerespectând nimic din practicile care ţine sau de curăţirea naturală sau de împreunarea legiuită sau de naştere ori lepădare, sau de întinarea trupului, căci astfel de practici sunt invenţiile zădarnice ale unor oameni nebuni şi n-au nici un sens. În chip asemănător nici îngroparea unui om, nici oasele unui mort, nici mormântul, nici oricare mâncare, nici scurgerea în vis nu pot întina sufletul omului, ci numai necredinţa în Dumnezeu, fărădelegea şi nedreptatea faţă de aproapele, adică răpirea, violenţa sau altceva contrar dreptăţii, adulterul sau desfrânarea.

[Am citat după: Constituţiile Apostolice, cartea VI, cap. 27, în „Canonul Ortodoxiei” (diac. Ioan Ică Jr.), vol. 1, Ed. Deisis 2008, pp. 707-708.]

P.S. Nu exclud că acest subiect ar putea genera discuţii contradictorii, dar cred că era important să se prezinte şi acest punct de vedere, în general uitat, chiar dacă acesta e mai justificat din perspectiva Evangheliei şi a numeroaselor izvoare canonice şi patristice vechi.

Dacă cineva vrea să rămână la regulile mai noi (!), aflate încă în uz pe la noi, care exclud femeile de la orice participare liturgică în perioada ciclului menstrual, nu are decât să o facă, dar fără a judeca pe cei care au o conştiinţă mai tare şi sunt în măsură să depăşească rămăşiţele iudaice şi păgâne din viaţa lor creştină. (sursa teologie.net)