Ce nu ştiaţi despre HOROSCOP

Horoscop-Zodiac

Dacă tot de fiecare dată cititi bizarele preziceri astrale de la sfârsit de ziar sau sunteti curiosi de ce zi frumoasă vă dictează zodiile, ar fi foarte util să cunoasteti ce este de fapt, astrologia, pentru a fi siguri că purtați coarne, vărsati apă, vă îngemănati, sau tot dați din clesti, cu un anumit scop… rațional.

I. Despre cele două curente astrologice

Astrologia își are originea în țările orientale (India, China, Mesopotamia, Egipt) sau din America de Sud (Aztec).

Conceptul de bază era următorul: stelele, planetele, sunt zei, care prin poziționarea lor fată de Pământ – ne influențează fiecare într-un anumit fel; în dependentă de anul, ziua și ora nasterii. Menționăm că oamenii de atunci, respectiv, se rugau la acesti zei.

Mult mai târziu apare un alt soi de astrologie – astrologia occidentală, care are un substrat de ”știință”. Ea susține aceleași lucruri ca și astrologia primară, doar că e un pic mai dezvoltată. Ceea ce o deosebește de cea orientală este că – ea nu susține că planetele sunt zei, ci că au o anumită energie care se manifestă în același fel ca și la orientali.

II. Poate fi astrologia știință?

Răspunsul este negativ. Dacă am admite că stelele au o anumită energie, nu găsim calea prin care ea ajunge către oameni. Motivul? Se pare, că cel mai înrăit anti-astrolog a fost geniul român – Mihai Eminescu, care a scris:

”La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să-neajungă”.

Profesorul Ghenadie Kalyabin, la această întrebare răspunde că: de la cea mai apropiată constelație, cea a centaurului, până la Pământ, sunt 4 ani lumină, ceea ce implică o extraordinară dificultate pentru eventuala ”energie cosmică”, ca să ne poată influența cu ceva.

III. Unele pronosticuri sunt adevărate

Când vorbim despre preziceri zi de zi,  foarte multi cad de acord că e o rată foarte mică de adevăr. În primul rând, formulările sunt de o natură imprecisă, ca atunci când ”prezicerile” nu se vor îndeplini, cititorul să nu arunce horoscopul la gunoi, ci să considere că această neîndeplinire a fost prezisă de asemenea. ”Unul dintre șiretlicurile prin care ”ghicitorii” ascund propriile eșecuri este următorul: ei nu afirmă că faptele pe care le ”văd” se vor întâmpla cu siguranță, nu susțin predestinarea absolută. Ei fac afirmații de genul: ”dacă vei fi tare, vei reuși să eviți eșecul pe care îl ”văd””, sau: ”dacă te vei ține pe aceeași linie, vei avea parte de succesul care mi se ”arată””.” (Danion Vasile, S.O.S. – ”Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului” – Editura Bunavestire, 2003). La această întrebare, cum explicăm adeverirea prezicerilor astrale, diaconul Andrei Kuraev a răspuns: ”Intrați în orice închisoare. Cei care sunt închiși de vreo câțiva ani au aceeași soartă. Ei ce, s-au născut într-o zodie?” (interviul Nataliei Cernîh, ”По Останкино танки плачут…”).

IV. Unele caracterizări ale oamenilor de o zodie, sunt adevărate

Pe bună dreptate – foarte puțin din caracterizările făcute de către astrologi au adevăr, și foarte multe dintre ele se potrivesc la oameni diferiți, care nu au nimic în comun cu zodia dată. Cel mai bine ar fi să faceți înșivă un experiment, să citiți caracteristicile la mai multe zodii, și să le comparați cu diverse persoane de mai multe zodii. Veți vedea că va fi ca un duș rece peste tot ceea ce ați crezut la început.

V. Astrologia e utilă în cunoașterea persoanelor

Mulți oameni utilizează astrologia spre a cunoaște oamenii cu care interacționează – la serviciu, la instituțiile pedagogice, etc. Acestor tipuri de persoane le recomandăm o știință cu adevărat, care se numește – PSIHOLOGIA. Prin câteva teste psihologice, prin câteva deducții simple, puteți ușor determina cu ce tip de persoane interacționați – care va avea o eficiență mult mai mare. Și nici nu va trebui să aveți de a face cu planete care se află ani lumină în depărtare de Pământ…

VI. Putem îmbina creștinismul cu astrologia?

Anumiți reprezentanți ai astrologiei consideră că aceasta poate fi îmbinată cu creștinismul. Consideră că putem merge la Biserică, și în același timp să fim și astrologi. De aceea menționăm anumite lucruri: în cartea Facerii – soarele și luna, nici nu sunt numite pe nume, ci ”luminătorul mare și luminătorul mic”, și sunt puse în opoziție cu concepția zodiacală – nu ca omul să le slujească, ci ca ele să-i slujească omului, prin lumina lor, spre ”cârmuirea zilei și a nopții” (Facerea 1:16), de asemenea omul a decis cum să numească toate animalele (inclusiv berbecul, racul, scorpionul), pentru a i se supune lui, ci nu invers (Facerea 2:19-20). Despre această deosebire colosală între închinarea creștină și închinarea păgână (politeistă, panteistă) – găsiți mai mult în ”Omilii la Facere” ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Cât despre Magii care au văzut în stele venirea lui Iisus Hristos, ei au văzut o stea mișcătoare (Dogmatica, Ioan Damaschin), care le indica drumul, respectiv nu e vorba de o stea obișnuită. Iar mentalitatea creștină fiind diferită de cea a magilor, presupunem că a fost o chemare a magilor către propovăduirea lui Mesia, ci nu invers. Reieșind că Dumnezeu a avut grijă și de cei care credeau în astre – le-a arătat și lor pe Domnul adevărat, i-a îndemnat să vină la El.

Fiind vorba de ”astrologi creștini”, pomenim unele versete din Sfânta Scriptură, referitoare la astre:

„Sau, privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti, pentru că Domnul Dumnezeul tău le-a lăsat pentru toate popoarele de sub cer. ” (Deuteronomul 4:19)

„Şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;

Şi ţi se va vesti şi vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi de se va adeveri aceasta şi se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,

Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre. ”

(Deuteronomul 17:3-5) să nu uităm însă că acum Iisus Hristos a înnoit Legea, spunând: ”Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi”. (Ioan 8:5-7)

VII. Dacă doriți să fiți logici

Așadar, înainte de a citi orice material de astrologie, horoscop, etc, pentru a vă putea considera pe sine un om care are cel puțin logică elementară, va trebui să parcurgeți următoarele puncte:

  1. Să credeți că planetele sunt vii
  2. Să credeți că planetele sunt zei
  3. Să vă rugați la acești zei, și să credeți că ei vă influențează

sau, să o faceți pe deștepții și:

  1. Să credeți că planetele au energii
  2. Că aceste energii ne dictează succesul material, succesul în relații interpersonale, dispoziția, zile norocoase, cifre norocoase, etc.
  3. Că aceste energii ajung pe Pământ în decurs de minute, ore, deși planetele se află la ani lumină de Pământ.

Așadar, dacă totuși credeți în aceste lucruri – aveți o oarecare logică atunci când citiți prezicerile astrale.

Iar în caz că nu credeți în aceste lucruri – vă felicit – sunteți un om liber.

Sursa: despreortodoxie.wordpress.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *