Ce spune Biserica despre copilul conceput în post şi de ce nu contează dacă te abţii de la păcatul trupesc doar în Săptămâna Mare

Sex în Postul Paştelui. Postul Paştelui înseamnă curăţirea sufletească şi trupească, iar şase din zece români respectă obiceiurile postului, conform unui studiu realizat în luna martie. Însă cum trebuie ţinut postul, implicit abţinerea de la poftele trupeşti, pentru a aduce binecuvântarea, ne-a explicat preotul Eugen Tănăsescu.

Postul Paştelui, alături de Săptămâna Patimilor reprezintă pentru credincioşi ducerea luptei cu propria fiinţă, după reguli bine stabilite. Însă la fel de adevărat este că există persoane care ajung să-şi orânduiască perioada de post în funcţie de ceea ce cred că este potrivit pentru sine, de sfaturile celor din jur, mimând datoria de bun creştin.

De ani de zile, Eugenia S. din Bucureşti ţine post alimentar şi nu întreţine relaţii sexuale în Săptămâna Mare. Chiar dacă ştie că nu procedează corect în ceea ce priveşte postul bisericesc, se simte împăcată pentru că face un exerciţiu de credinţă şi voinţă măcar în aceste zile. La fel ca ea procedează însă extrem de multe persoane, iar forumurile online abundă în confesiuni şi întrebări referitoare la păcatul trupesc în Postul Paştelui sau în Săptămâna Mare.

Există tot felul de variante în care creştinii înţeleg să ţină post, după reguli şi metode care însă nu au nimic în comun cu ceea ce spune Biserica. De exemplu, postul alimentar este în anumite cazuri ţinut cât se poate de strict, însă actul sexual este suprimat numai în Săptămâna Patimilor. Adesea, presiunile făcute de unul din parteneri îl determină pe celălalt să-şi încalce postul pentru a nu isca discuţii în cuplu.

Preotul Eugen Tănăsescu a explicat pentru în ce fel greşesc creştinii care ţin un soi de post personalizat sau mai degrabă o dietă alimentară în loc să ducă în mod corect lupta cu sine şi cu păcatul.

“Postul are ca rol disciplinarea omului atât în sens trupesc, cât şi sufletesc. Dacă vorbim de plăcerile trupeşti, ele sunt numai o parte a problemei, dar plăcerile trupului pleacă din plăcerile sufletului, pofta începe din suflet. Biserica recomandă postul şi în latura aceasta, a plăcerilor, pentru că este în sensul apostolului: lupta cu poftele. Dacă noi ne credem mai deştepţi decât Biserica şi ne facem propria rânduială de post, fără a fi într-o situaţie de dezlegare, pe care Biserica o îngăduie în caz de boală, a copiilor, bătrânilor şi alte astfel de situaţii, atunci o să primim ceea ce înfruntăm, adică nimic”, subliniază preotul Eugen Tănăsescu rolul postului.

Acesta compară respectarea postului cu respectarea tratamentului prescris de medic, care nu are efect dacă nu urmăm întocmai nişte reguli bine puse la punct.

La fel este şi în cazul postului, cine nu respectă postul în integralitatea lui va avea tot atâtea beneficii câte are şi un medicament luat anapoda. Adică mai deloc. Nu putem să băgăm postul în secolul vitezei. Noi ne-am obişnuit ca astăzi să fie toate pe «fast» (rapid – lb.engl.): fast-food, fast-sex, fast-working (muncă în grabă – lb.engl.), fast-orice, dar fast-post nu există. Nu putem să ţinem doar o săptămână post, una la început sau una la sfârşit, crezând că rezolvăm problema. Nu merge, omul nu este construit aşa, cum nici celelalte lucruri nu sunt astfel. Dovadă că «generaţia fast» are mari probleme cu «slow» (încet – lb.engl).

De ce ţinem post după cum ne taie capul

Preotul Eugen Tănăsescu consideră că există mai multe motive pentru care omul îşi face singur regula când trebuie să postească. Primul este acela că avem în noi sămânţa fariseismului, a duplicitarului: “Omul crede că poate împăca şi capra, şi varza, că poate să se slujească şi pe el, şi poate să fie credincios şi lui Dumnezeu. Dar Hristos ne spune clar că nu putem să-I slujim şi lui Dumnezeu şi lui Mammon. Nu putem să fim şi credincioşi, şi idolatri”.

În al doilea rând, pr. Eugen Tănăsescu arată că postul te confruntă cu cel mai greu război din lume, războiul cu tine însuţi: “Postul nu-ţi cere să te lupţi cu armatele, cu NATO, cu Putin, cu americanii, cu falimentul, postul îţi cere să te lupţi cu tine, cu pornirile tale, gândurile tale, cu poftele tale. Iar aici avem o statistică făcută de însuşi Hristos, care spune că «mulţi merg pe calea cea largă şi puţini aleg calea cea strâmtă». Postul este o strâmtorare, o curăţire, o războire. Nu ne putem minţi pe noi înşine.”

Nu în ultimul rând, există un motiv întemeiat pentru care unii credincioşi ţin postul numai în Săptămâna Mare, săptămână care este, de fapt, separată de Postul Paştelui, cele 40 de zile, care practic se încheie de Florii. Astfel, precizează preotul Eugen Tănăsescu, credincioşilor care au dezlegare la post li se recomandă ca măcar în Săptămâna Patimilor să postească, fiind cea mai cumplită săptămână a umanităţii. “Acest post din Săptămâna Patimilor este un post în care se pune accentul mai ales pe partea sufletească pornind din latura trupească. De aceea, şi latura trupească se aspreşte, iar în această Săptămână a Patimilor se posteşte mult mai multe zile post negru. Deci postul din săptămâna aceasta are o cu totul altă nuanţă, fiind mai ales pentru situaţii aparte, pentru cei bolnavi, neputincioşi, care nu au putut să ţină în restul timpului. Ceilalţi sunt căzuţi în isipita fariseismului şi a luptei cu ei înşişi”, în ceea ce-l priveşte pe Tănăsescu.

Copilul conceput în post, o viaţă pusă în pericol

O problemă spinoasă este cea a copilului conceput în perioada postului sau a Săptămânii Mari, fiind o situaţie care intră tot în categoria plăcerilor. “Discuţia aceasta este interesantă pentru că apare relaţia dintre sexualitate şi procreaţie. Trăim nişte vremuri foarte pornografizate, în care căutăm mai mult plăcerea sexului, nu şi roada sexualităţii, şi anume procrearea. Dumnezeu a lăsat omului această plăcere a sexualităţii pentru că prin act în sine se concepe un copil, iar plăcerea este ca o binecuvântare pentru responsabilitatea ce urmează. Omul aruncă însă roada la o parte, pentru că omul modern nu mai vrea copilul, ci numai plăcerea. Însă conceperea unui copil în perioada postului înseamnă că nu ai conştiinţă creştină. Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată”, spune preotul Tănăsescu.

Acesta subliniază importanţa raportării la un set de valori, idealuri, principii, metode, arătând că în primii ani de viaţă copiii sunt oglinda morala a părinţilor, de unde şi importanţa celor şapte ani de acasă. “Pe de altă parte, şi aceşti şapte ani sunt oarecum afectaţi cu atâta globalizare, digitalizare, informatizare şi mediatizare a societăţii. Se pune problema cine îi mai învaţă cei şapte ani de acasă. Pentru că adesea părinţii îi abandonează în faţa televizorului, a calculatorului sau a anturajului, ori a unei bone, care îi învaţă şi ea ce ştie. Iată că începe copilul să nu mai fie nici măcar produsul părinţilor, al celor şapte ani de acasă. Copilul învaţă de unde apucă. Iată câtă tragedie ascunde un păcat”, accentuează Tănăsescu.

De altfel, cuvântul “păcat”, la origine, înseamnă eşec, rătăcire, lipsa împlinirii, venind din grecescul “amartia”. “Un păcat nu este ceva în sine, este un termen prin comparaţie cu ţinta care nu a fost atinsă. Când faci un copil în post este păcat pentru că este dovada eşecului acestei conştiinţe creştine pe care nu o ai, pentru că un creştin care nu are aceasta conştiinţa nu face altceva decât să transforme toate faptele lui în păcate”, explică preotul sensul în care trebuie înţeles păcatul.

Gândul păcătos “strică” postul

Postul nu înseamnă doar să respecţi reguli alimentare şi să te reţii de la plăcerile trupeşti, ci mai ales să nu păcătuieşti cu gândul. “Dacă nu porneşti întărit trupeşte la acest drum, degeaba o faci. Postul nu este o detoxifiere alimentară, postul creştin te detoxifică, dacă vreţi, de cea mai mare toxină, numită păcat”, avertizează preotul.
Deci, când spunem că vrem să postim cât mai creştin, odată cu trupul trebuie automat să postească şi sufletul.

Păcatul cu gândul ţine de ideea că pofta se zămisleşte mai întâi în gând. De aceea, Hristos spune în Evanghelie un lucru despre adulter care i-a uimit pe mulţi. «E adevărat că cel care se uneşte în afara căsătoriei cu o femeie păcătuieşte, dar Eu vă zic vouă că şi cine a şi poftit femeie în inima lui, a şi desfrânat, chiar fără a face fapta.» Puterea de a te abţine trupeşte închide un cerc, pentru că are un răspuns. Nu poţi să posteşti trupeşte dacă nu posteşti şi sufleteşte. Pentru că pofta te va face la un moment dat să cauţi. Aşa că începe să posteşti cu sufletul şi o să vezi că apare şi puterea de posti cu trupul. Pentru că încerci să dobândeşti altceva, cuvântul lui Dumnezeu, harul divin, şi încerci să-l dobândeşti pe măsură ce te depărtezi de păcat, de aceste pofte lumeşti, imoralităţi etc. Dar pentru a vedea cum te însănătoşeşti, trebuie să iei medicamentul. Nu degeaba sunt mulţi cei care spun că nu pot ţine acele zile de post negru. Nu pot pentru că pofta încă lucrează în ei. Când ai omorât pofta va veni şi putinţa, pentru că te vei hrăni cu har divin. Dumnezeu chiar te hrăneşte, dar pe măsură ce te îndrepţi curăţindu-te, mai arată Eugen Tănăsescu.

Astfel, nu putem să spunem că postim corect dacă aceasta nu include şi curăţirea gândurilor, a ideilor, a sentimentelor, pentru că şi aici trebuie lucrat atrage atenţia preotul Tănăsescu. “Sufletul nostru are trei mari părţi asupra cărora trebuie să ne concentrăm. Raţiunea, adică gândurile, voinţa pe de altă parte, pentru că uneori şi voinţa este slabă, şi inima, sentimentul. Aceste trei componente trebuie puse în armonie. Din păcate, constatăm că atunci când nu sunt în armonie, omul începe să înnebunească, la propriu vorbind. Iar când mintea vrea una şi inima vrea alta, omul intră într-un blocaj şi începe să acţioneze necugetat, face gesturi pe care nu le poate înţelege“, în opinia lui Tănăsescu.

Articol relatat de ziarul adevarul.ro