Ce sunt plăcerile? Care din ele sunt inocente şi care vinovate?

Plăcere este tot ceea ce face plăcută viaţa şi ne-o îndulceşte. Plăcerile sunt de două feluri, aşa cum şi firea noastră este îndoită. Suntem constituiţi din trup şi suflet şi fiecare element are părţile lui constitutive şi simţurile corespondente, iar plăcerile aparţin ambelor părţi ale firii omeneşti. Există, aşadar, plăceri trupeşti, care se fac simţite prin intermediul mădularelor trupului, şi plăceri duhovniceşti, care ţin de universul nostru sufletesc şi duhovnicesc.

Plăcerile decurg, în majoritatea lor, din activităţile noastre şi ne mângâie sau răsfaţă, în funcţie de acţiunea noastră, corectă sau greşită. Dacă programul nostru de viaţă, scopul nostru, este orientat înspre Dumnezeu, şi este conform voii Lui, simţirile şi plăcerile aferente sunt agreabile şi ne îndulcesc. Dacă însă, preferinţele şi acţiunile noastre sunt iraţionale şi împătimite, simţim dezgust şi repulsie.

Cele mai fascinante şi seducătoare plăceri au legătură cu ipostasul nostru biologic şi îşi au sediul în mădularele trupului şi în organele de simţ. Pe primul loc se află gustul, simţul tactil şi mirosul. Sentimentul plăcut provocat de contactul cu diverse materii şi lucruri se cheamă plăcere.

Este nevoie de discernerea măsurii corecte pentru a evita reaua întrebuinţare a simţurilor. Ipostasul biologic este un element indispensabil vieţii; cele trei simţiri caracterizează acest ipostas, iar prin ele se lucrează satisfacţia şi plăcerea.

Dacă omul are în vedere menirea sa – şi mănâncă pentru a trăi – atunci el controlează plăcerile aferente legii „necesităţii”. Dacă însă, vai, omul trăieşte pentru a mânca şi a risipi – aspect predominant în vremea noastră –, atunci iraţionalul preia frâiele, iar urmările mi-e şi ruşine să le descriu.

Există şi plăceri ce ţin de partea senzuală şi comportă un aspect moral, îndeosebi instinctul de reproducere şi relaţia sexuală, care dau naştere unui adevărat labirint al perversiunii, şi pe acest teren „balaurul din adânc” înregistrează succese fără număr.

Legea şi raţiunea procreării – ca necesitate primară în exilul nostru de după cădere – se bazează pe farmecul irezistibil al apropierii dintre cele două sexe. În acest loc acţionează împotriva firii, însă, şi impulsul distructiv al hedonismului, care vatămă tineretul fără experienţă de viaţă.

Am descris pe scurt cauzele plăcerilor. Este cuminte să le refuzăm, pentru a nu ajunge să plângem nenumăratele catastrofe cauzate de acceptarea şi uzul iraţional al plăcerilor. Cam atât despre plăcerile din lumea sensibilă.

Există, însă, şi plăceri duhovniceşti, care ne odihnesc şi ne întăresc cu adevărat. Plăcerile duhovniceşti sunt rodul şi lucrarea Harului dumnezeiesc, iar ele mângâie şi alină lumea noastră sufletească, luminează mintea, împacă inima, mângâie simţurile şi redau îndrăzneala şi nădejdea la vreme de necaz. Bucuria, pacea, răbdarea, îngăduinţa şi toate cele zămislite din iubire şi din simpatie, ce altceva sunt decât plăceri duhovniceşti ? Toate roadele jertfirii de sine pe care le impune dragostea sunt cele mai dulci plăceri duhovniceşti, iar ele aduc cea mai mare fericire în viaţa noastră.

Există şi plăceri suprafireşti, care, chiar dacă ţin de legile suprafireşti ale lumii de dincolo, ne sunt date, prin milostivirea lui Dumnezeu, încă din această viaţă, ca o pregustare a fericirii care ne aşteaptă. Aceste plăceri suprafireşti nu se află sub controlul nostru, nici nu pot fi programate, ci sunt dăruite, spre îndrăzneală şi mângâiere, din prea multă iubire dumnezeiască, acelora care luptă cum se cuvine. Dintre acestea, amintim: pacea gândurilor, eliberarea de războiul patimilor, moartea faţă de lucrurile şi sensurile lumii acesteia, dar şi pogorârea Harului întru aceia care şi-au curăţit inimile. Aceştia din urmă „pătimesc cele dumnezeieşti” şi evadează din spaţiul acestei lumi, din felul ei de a fi şi din simţămintele pe care le stârneşte. Aceştia sunt cei cărora le mărturiseşte Domnul că li Se va arăta şi, împreună cu Tatăl, întru ei îşi va face sălaş. Cei care vor să guste aceste daruri suprafireşti să se îngrijească să ţină poruncile, căci Domnul este „credincios în toate făgăduinţele Lui”.

Părintele Iosif Vatopedinul

Sursa: pemptousia.ro