Cine iubește pe Domnul găsește măcar un preot care să-i placă. Dacă nu-i place nici măcar unul, atunci are el o problemă foarte simplă: nu crede în Dumnezeu

Cine iubește pe Domnul găsește măcar un preot care să-i placă. Dacă nu-i place nici măcar unul, atunci are el o problemă foarte simplă: nu crede în Dumnezeu. Dar cred că cine este om credincios și smerit iubește toți preoții, fiindcă sunt trimișii lui Hristos, necăutându-le defecte, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel că „celui curat toate i se par curate”.

Adică cel smerit și curat la inimă NU SE PREFACE CĂ NU VEDE DEFECTELE PREOȚILOR, CI CHIAR NU VEDE DEFECTE LA EI! Asta înseamnă „toate i se par curate”. Cel ce vede defecte în el însuși nu prea mai are timp să le vadă în ceilalți. Stă câte unul cu binoclul la observat de defecte la preoți, mai atent decât vânătorul care așteaptă căprioara să iasă în luminiș..Unul ca aceasta a uitat de propria sa persoană, o ură înverșunată îl orbește și nu-și dă seama că se află complet sub puterea diavolului.

Despre Iuda este scris în Evanghelie „și a intrat satana în inima lui” și îndată a ieșit Iuda afară ca să Îl trădeze pe Domnul. Când omul permite duhului necurat să îi intre în inimă, nu mai lucrează el în mod liber și conștient, ci devine o mașină a răului comandată de diavolul-pilot. Acesta îi controlează toate reacțiile fiziologice și prin mișcarea sângelui poate induce felurite stări negative „mașinuței” sale. Astfel, îi poate trezi pofta desfrânării prin mișcarea sângelui spre cele de sub burtă, mânia și iuțimea prin accelerarea curgerii sângelui prin inimă, răutatea față de alte persoane prin creșterea presiunii intracraniene.

Omul își dă seama că ceva nu funcționează în el, percepe o iritare, dar din păcate, în loc să cadă în genunchi la rugăciune, așa cum făceau sfinții când simțeau atacurile diavolești, el încearcă un fel de răzbunare pe cel pe care i-l indică însuși diavolul-pilot. Ca și cum de starea sa proastă ar fi vinovat aproapele său! Diavolul are puterea aceasta de a chinui un suflet, obligându-și victima să atace fizic sau verbal pe alții. Este ca și cum l-ar păcăli pe purtătorul său: „Vezi, acela este de vină pentru starea ta! Binele lui, frumusețea lui, pacea lui, succesul lui, toate acestea sunt de vină pentru necazul tău”! Dar este numai o păcăleală. De fapt, cel care chinuie sufletul este chiar el, tiranul!

De aceea spuneam la început, omul care urăște preoții este manevrat în acest mod de către diavoli. Deoarece salvarea creștinului nu poate veni decât prin preoții lui Hristos, cei care împart pe Duhul Sfânt primit la hirotonie, prima măsură pe care duhul răutății o ia împotriva omului este să îl învrăjbească pe acesta cu preoțimea, sau măcar să îi semene îndoiala față de preotul său duhovnic. Astfel omul nu-și va mai mărturisi sincer păcatele, amânând mereu spovedania pe motivul căutării unui alt duhovnic „curat” (pe care, bineînțeles, nu-l va găsi niciodată, căci istoria se va repeta la infinit).. Și uite așa, dragii mei, fără să vă dați voi seama, părintele vă inițiază în tainele spiritualității Ortodoxiei Răsăritului!

Încet, încetișor, veți pricepe ce se întâmplă cu voi înșivă și cu cei din jurul vostru. Nu uitați acest mare principiu al Ortodoxiei: iritarea trădează întotdeauna prezența diavolului în inimă, iar diavolul numai cu rugăciune se alungă.

Preot Sorin Croitoru