Credința părintelui Milea din Buzău schimbă destinele a mii de năpăstuiți

A adunat în jurul său săraci, bătrâni, orfani si rebeli. Le-a dat casă si masă. Nu le cere nimic si ei îi dau totul, să le împartă tuturor. Peste o sută de oameni s-au bucurat si se bucură alături de un preot vrednic. Cum ne-am dori să fie toti!

Există un om, la Buzău, pe care Dumnezeu l-a făcut pentru altii. Are grijă de zeci de bătrâni abandonati sau fără familii, copii săraci, orfani pe care statul i-a lăsat pe drumuri la majorat si tot felul de bătuti de soartă, care nu si-au găsit rostul pe lumea asta. Le-a pus un acoperis deasupra, îi hrăneste, le face cadouri si le arată că pot fi iubiti. „Dumnezeu e mare!”, îsi face o cruce largă părintele Mihail Milea, după care îti ia capul între palme si te sărută pe crestet. „O să te lasi de fumat, nu-i asa?”, surâde preotul. „Nu, părinte. Nu mă las…”. „O să vezi că o să te lasi! Si o să mai vezi ceva… Tu, într-o zi, o să te apropii de Biserică!”. Nu stiu dacă o să mă călugăresc eu, a?a, dar după ce l-am părăsit pe părinte, când am aprins o tigară, n-am putut trage fumul în piept. Părintele Milea a adunat, de capul lui, 60 de bătrâni, 20 de bătrâne, 65 de copii cu probleme si alti câtiva năpăstuiti, inadaptati la viată.

Cu totii sunt îngrijiti prin intermediul Fundatiei Sf. Sava – Buzău, pe care o coordonează inimosul preot. Nici el nu stie cum reuseste, lună de lună, să-i adăpostească, hrănească, spele, să-i îmbrace pe n e vo i a s i , să-i trateze si să le dea s p e ra n t ă . Statul nu l-a ajutat cu mai nimic. Trăiesc cu totii într-un soi de falanster ciudat, cu 15 asezăminte diferite. Un mix de comunism utopic crestin-ortodox. Fiecare face ce poate si primeste după nevoi. Thomas Morus ar fi mândru. Părintele Milea dă din umeri: „Fac si eu umbră pământului…”.

„În 25 de ani, am îngropat un popor!”

Părintele Milea are 58 de ani si e de loc din satul Bădenii Miruiti, astăzi Câmpeni. A fost al cincilea dintr-o familie cu 12 copii. Predă teologia la Seminarul din oras si slujeste la Bisericuta copiilor Sf. Sava, cu hramul Sf. Stelian, aflată la demisolul Catedralei Municipale din Buzău. „Am început în 1991. Eu am dat prima sapă, dar nu e terminată…”, oftează preotul. Povesteste că primii sponsori au fost copiii de la scolile din jur: „Au venit copiii, cu banii dati de părinti pentru pauza mare… De aia i-am zis asa. Si pentru că au murit multi copii la revolutie si după!”. Părintele se încruntă: „Din ’90, până azi, am avut 20 de milioane de avorturi, de aia! Am îngropat un popor!”. Are acasă trei copii, că e preot de mir. „Da’ mai am cu sutele prin satele din jur”, se înseninează prelatul. Apoi, sare la alt subiect. A înfiintat Centrul „Violenta în familie”, pentru femeile abuzate de bărbatii alcoolici. „Dar am avut si un bărbat bătut de soacră si nevastă. Tot betive… Avem opt locuri si l-am găzduit tot acolo”. Se întristează: „Noi căutăm să-i împăcăm, că nu aprobăm divortul”.

Niste minuni

Toată ziua trebăluieste si uită de ale lui. Odată l-a certat nevasta, că a uitat să cumpere niste peste: „Nu esti bun de nimic!”. Si-a făcut cruce si i-a zis: „Mare e Dumnezeu!”. Imediat, a bătut cineva la usă. Era o femeie care l-a întrebat dacă nu vrea să cumpere o găleată de peste…

Preotul primeste donatii de te miri unde. S-a întâmplat ca o femeie să-l abordeze chiar lângă Catedrală si să-i dea o sacosă, cu ceva în ea. „Am crezut că-s haine. Când m-am uitat, erau bani mototoliti. I-am numărat si erau fix datoriile la utilităti!”. Si se închină iar. Spune că nu sunt costuri mari cu întretinerea sărmanilor, că merge mai mult voluntar si că se autogospodăresc. „Bani am primit, mai mult de la săraci, dar au fost di oameni cu stare care au dat…”. Unii oameni au înteles că fericirea cea mai mare e să-i faci pe altii fericiti.

„Stiti ce ne face părintele? Ne spune că vin 100 de oameni la masă si apoi vine si cu altii după dânsul. Da’ mă descurc, că eu fac mereu niste portii în plus”, turuie, îmbujorată, Viorica Mocanu, o învătătoare de 75 de ani, care găteste la cantina socială a fundatiei. Singurul ajutor constant primit de la stat este suma de 200 de lei, pentru fiecare bătrân, dată în baza Legii 34. „Autoritătile nu mă ajută, dar nici nu mă încurcă”, râde preotul. Doamna Viorica mai povesteste o minune: „Odată, am rămas fără pâine. Chiar înainte de masă, s-a oprit un ARO în fată. Soferul ne-a întrebat: «Nu vreti pâine? », si a descărcat pâinici rotunde proaspete!”.

Spovedania părintelui Milea

De la etaj se aud tropăituri. Câteva zeci de copii sărmani au venit la after-school, unde învată germană, franceză si engleză si fac cursuri de teatru. A înfiintat chiar si o scoală de meserii pentru croitori si tâmplari. „Dar, în 2009, s-au desfintat scolile de meserii si am dispărut si noi, că nu puteam face liceu aici”, se îmbufnează părintele Milea. Dar nu s-a dat bătut. A făcut un Centru de Calificare pentru someri si a reusit să scolarizeze 70 de insi. Alti opt sunt în formare. Plecăm spre Ulmeni, locul unde 20 de bătrâni bătuti de soartă au găsit adăpost, casă si masă. Pe drum, părintele mă apucă de umeri: „Trebuie să te spovedesti, că eu nu aud nimic!”. Apoi, tace un pic si se spovedeste el: „Noaptea eu dorm un pic de tot. Că la cimitir o să dormim cu totii! Iar cuvântul cimitir vine din greacă si înseamnă dormitor”.

„Cere si ti se va da!”

La Ulmeni, la câtiva kilometri de Buzău, într-o casă mare, cumpărată numai părintele Milea stie cum, o femeie are în custodie 20 de bătrâni. Mai sunt si patru orfani, adulti, care lucrează la o micro-fermă cu animale, care le asigură hrana zilnică. „Gânditi-vă că ea e singură cu niste oameni din care unii au fost alcoolici si altii puscăriasi… Doamna Mihaela are mână de fier! Dar mai sunt si alti voluntari care vin să ajute… Medic, chiar si politisti!”, explică părintele. Din căminul de la Ulmeni, oricine poate să plece, că nu e păzit, numai să anunte. Si nu noaptea, că se închide. Sărmanii au si o capelă unde pot să se roage, iar pe post de masă a altarului e o buturugă mare, sfintită.

Cel mai tânăr dintre pensionarii azilului e Mihăită Răpiceanu, de 52 de ani. Atât doar că-i lipseste un picior. L-a pierdut într-un accident de muncă si familia nu l-a putut tine acasă si l-a lăsat si nevasta. Acum e sef peste spălătoria si călcătoria asezământului. Când nu citeste „Proloagele de la Ohrida”, trebăluieste prin cămăruta sa. „Mai cos un nasture, mai cârpesc ceva, da’ nu din obligatie! Asa vrea io!”. Are o pensie de 600 de lei si încă 250 pentru handicat. Dar i se taie 200 pensie alimentară pentru fetita sa minoră. Dă toti banii căminului. „Dacă am nevoie de ceva, cer! si mi se dă!”.

Cu Cabral, în vizită la bătrânele din Năieni

La Năieni, sus pe dealurile Buzăului, într-o casă mare, 17 bătrâne sunt îngrijite de doi soti si o orfelină. El a lucrat la jandarmi si s-a pocăit, la îndemnul nevestei. În sala de mese, în care ajungi doar trecând printr-o capelă, este pictată Cina cea de Taină. În niste cosulete sunt pliculere cu medicamente, rânduite pe ore, cum trebuie date pastilele. Pe scări sunt flori, ca într-o seră din grădina botanică. E o curătenie lună, de zici că-i hotel de trei stele. Femeile sunt cu toatele adunate la televizorul din „clubul” de la etaj. Tocmai primesc o gustare: măsline si o felie cu pate vegetal, că e zi de post. La vârsta lor nu mănâncă mult. Se uită, cu ochii mari, la emisiunea lui Cabral, cu televizorul dat tare, să audă si tanti Anita, de 97 de ani. Bătrâna e la Năieni de doi ani si jumătate, dar zice că e doar de unul. Spune că bărbatu-său, e militar si e la regimentul său. De fapt, nu mai are nicio rudă în viată. Emisiunile lor preferate sunt: „Te vreau lângă mine”, „Românii au talent” si „Mireasă pentru fiul meu”. Bătrânele crosetează si împletesc ciorapi, fulare, si sortulete. Se vând si fac rost de bani pentru medicamente. Sunt cuminti si zâmbesc tot timpul. Părintele e fericit: „Asta e bucuria mea, să le văd râzând!”.

Povesti vesele si triste cu bătrâni abandonati

În altă cameră locuiesc, într- o simbioză perfectă, alti trei bătrâni: „Uriasul” – un fost cioban exploatat ca un sclav, în creierii Muntilor Buzăului, până la 60 de ani, Costică de 80 de ani si Fane de 78. „Uriasul” are cam un metru si jumătate si arată de parcă ar fi bătut suta. „Stiti ce harnic e? Are grijă de toti!”, îl laudă părintele Milea în timp ce îl binecuvântează. Când nu citesc, responsabil cu buna dispozitie e Fane, care are un pachet de cărti si mai încing câte un joc de „21”. În rest, radioul merge nonstop si sunt la curent cu toate stirile. Dar cu sforăitul cum e? Nu se deranjează unii pe altii? Bătrânii râd larg, arătându-si gingiile goale: „Noi nu prea mai auzim bine!”.

Alături, în altă cămărută, cu WC si baie proprie, stau: Marian Olaru, de 66 de ani, fost tăran, fochist si miner, abandonat de familie după ce s-a îmbolnăvit; nea Costică Aramă, de 85 de ani, fost profesor de defectologie la o scoală ajutătoare, care are cam aceeasi poveste si Nicolae Dobre, de 88 de ani, de meserie turnător, si el rămas singur pe lume. Sărmanii au mâncat la prânz sarmale de soia si ciorbă de legume, iar deseară au plăcintă cu mere.

Orfanii părintelui Milea

În fundul curtii zac două rable de Moskvich si Lada. Părintele zâmbeste: „Sunt câtiva care au fost soferi. Se urcă în ele si, de dor, dau de volan. Precum copiii…”. Lângă masinile ruginite si fără geamuri sunt niste cotete pentru iepuri si, mai încolo, grajdurile vacilor si saivanul oilor. Ionică Stănescu, un bărbat de 20 si ceva de ani, din Tecuci, râneste lângă o cărută. Nu are o mână, de la cot, din nastere, si sprijină furca de ciot, când urcă paiele. E de patru ani la Ulmeni: „Am văzut un reportaj la televizor. M-au adus părintii mei adoptivi că, de la 18 ani, nu te mai tine statul român”. Ionică e orfan si a fost dat în plasament. La fel ca ceilalti trei bărbati care trăiesc si muncesc în asezământul de lângă Buzău. Părintele Milea îi miruieste pe toti. Apoi, ne spune un secret: „Eu am dublă cetătenie. Si română si moldovenească. Am stat de vorbă cu toti presedin?ii Moldovei! si, culmea, sunt mai cunoscut acolo ca aici! Aduc copii din Moldova în Deltă, la Maliuc, unde primăria ne-a dat un spatiu si la Bisoca, aici, unde am un campus de 80 de locuri”. 1.500 de copii îsi pot face tabăra, anual, la Bisoca. Fără bani.

„Recrutii” din cazarma de la Baba Ana si statuia lui Stefan cel Mare

Dar cel mai important proiect al părintelui Milea este la Baba Ana, o comună de lângă Mizil. Aici, într- o fostă unitate de artilerie antiaeriană, concesionată Fundatiei Sf. Sava, pe 25 de ani, preotul vrea să creeze un adăpost social, pentru amărâti de toate vârstele. În fostele dormitoare soldătesti, acum cu acoperisuri noi, vor fi cazati femei si bărbati fâră adăpost di sprijin. Pentru moment, în vechea cazarmă muncesc sase bărbati, toti cu probleme sociale. „Am aici un fost condamnat, doi oameni ai străzii din Bucuresti, alti doi din Buzău si un tânăr rebel. Au adăpost, hrană si au de lucru, că avem animale”, face apelul părintele Milea, în fata fostului comandament.

Băietii se strâng cu totii în jurul părintelui, să-i sărute mâna. Decanul de vârstă e Theodor Creteanu, fost detinut, eliberat după 18 ani de închisoare. E sculptor de meserie si lucrează la statuia lui Stefan cel Mare. Citeste cărti despre Leonardo da Vinci si doarme în fosta cameră a ofiterului de serviciu pe unitate. Are 11 câini si sase pisici si i-a botezat pe toti. Emil, un bucurestean de 23 de ani are grijă de cele 12 vaci. Iulian Popa, de 47 de ani, e liderul micii columunităti. Tocmai a alăptat, cu biberonul, un mielus rămas fără mă-sa. În vizită a venit si un politist sufletist din Mizil, Petru Stefan, care îi mai ajută si el cum poate. Lui Doru Creteanu îi măi dă si tigări, din când în când. Ar mai bea el si câte o bere, dar mai mult de sărbători.

Articol relatat de http://costintanasescu.com/Social/Credinta-parintelui-Milea-din-Buzau-schimba-destinele-a-mii-_11220