Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
„Poate că cea mai scandaloasă poruncă pe care a dat-o Hristos a fost cea legată de aproapele. „Iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi pe aproapele ca pe tine însuţi, în acestea se cuprind toată Legea şi Proorocii”. Pentru omul modern, om leneş şi iresponsabil, această simplificare sună foarte încurajator, degajat. Însă pentru un evreu aceasta e un adevărat scandal. Toată viaţa evreului era un slalom dibaci printre sumedenia de legi şi legişoare care păreau să-i determine mîntuirea. A reduce viaţa la două porunci, pentru nişte oameni care îşi făceau o dilemă din a mînca sau nu un ou ouat sîmbăta, e totuna cu a porunci unei femei deprinse să-şi schimbe rochiile de fiecare dată cînd iese din casă să poarte numai o singură rochie, cu dreptul de a o îmbrăca o dată pe dos şi o dată pe faţă.
Această simplificare L-a costat pe Hristos viaţa. Dar o parte de credincioşi au îmbrăţişat scandaloasa filozofie şi au format o nouă religie, un mod nou de a vedea lumea. Din cauza numelui iniţiatorului scandalului, aceşti credincioşi au început să fie porecliţi „creştini”. Da, aceste grupuri neînsemnate şi ilicite de altă dată purtau acelaşi nume cu atît de răspîndiţii creştini de azi. Cum de s-au înmulţit atît de tare? Mulţi zic că aceasta este o minune dumnezeiască, un semn că această credinţă e adevărată. Eu însă am o mare îndoială că lucrurile stau astfel. Cred că pricina înmulţirii atît de rapide şi atît de sigure a creştinilor stă iarăşi în porunca cu scandal. De cînd această poruncă a fost dată la o parte, numărul adepţilor creştinismului a sporit îngrozitor. În schimb creştinii au azi o mulţime de alte porunci, poate că nu mai puţine decît evreii, porunci pentru care, sunt sigur, dacă ar veni iarăşi Hristos să le reducă la porunca iubirii, L-ar omorî.
Creştinismul este dragoste, creştinismul este şi durere. Creştinismul este dragoste izvorîtă din durere. Şi ce este această poruncă stranie adusă de Hristos, dacă nu durere? Ce înseamnă, de fapt, a iubi pe aproapele tău? Să-i cumperi un hamburger? Să-i dai zece lei? Uneori şi asta. Dar dacă necazul aproapelui tău nu poate fi alinat cu un hamburger şi nici cu zece lei, dacă el depăşeşte puterile tale? Iar mie mi se pare că orice necaz şi orice durere depăşeşte puterile noastre. Atunci singurul lucru pe care îl putem noi face este să ne îndurerăm cu durerea aproapelui nostru, cu durerea întregii lumi, dacă se poate. Arhimandritul Sofronie Saharov, scriindu-i unei femei bolnave, căreia îi murise fiul în vîrstă de opt ani, povesteşte această întîmplare. Zice: „Eram odată împreună cu Sf. Siluan şi priveam de lîngă chilia noastră din Sfîntul Munte o corăbiroară nimerită în furtună. Oamenii panicaţi aveau de ales între a rămîne în corabie, aşteptînd terminarea furtunii sau a veni cu luntrea pînă la mal. Amîndouă variantele erau la fel de primejdioase. Atunci unul din călugări a suspinat şi a zis: „Ah, cum mă doare sufletul meu pentru ei!” Sf. Siluan i-a răspuns: „Dacă sufletul tău s-a îndurerat pentru ei, înseamnă că ei sunt salvaţi”. Şi-ntr-adevăr, oamenii aceia au ajuns toţi la mal. Aşa şi eu, îşi continua fericitul Sofronie scrisoarea, cred că boala în care vă aflaţi vă va lăsa, pentru că sufletul meu mă doare pentru dumneavoastră”.
Cîţi din cei care se duc duminica la biserică se pot lăuda că poartă în piepturile lor această durere făcătoare de minuni? Iar eu cred, împreună cu Hristos, că acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l rîvnim, pentru care trebuie să ne luptăm.
Poate că cel mai mare bine pe care îl putem face lumii este să ieşim, pur şi simplu, la geam şi să privim în stradă, pînă cînd inima noastră se va umple de această durere atotputernică. În ce constă folosul, dacă oricum oamenii aceia nu ştiu nimic? Chiar dacă nu am schimba pe nimeni cu această durere a noastră, tot vom aduce mult folos. Măcar şi prin faptul că, cel puţin în acele clipe, noi vom scuti lumea de răul nostru personal. Şi acesta este un mare bine pe care noi îl putem face lumii”.
Ierom. Savatie Bastovoi
(„Dragostea care ne sminteste”, Editura Marineasa, Timisoara, 2003)
