Cui foloseşte legalizarea prostituţiei? Adolescenţilor? Tinerelor familii? Pensionarilor fără bani?

image-3724537

Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de prostituată?

Dacă întrebarea jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostituţia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit că marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcării demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.

Întreaga propagandă în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe argumente false. Motivele invocate ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influenţă, corupţie, etc.) ale unor structuri de tip mafiot.

Prostituţia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie în esenţă, din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei în bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă membrii în sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung în situaţia de a se vinde/ a fi vândute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negânditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.

Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei.

Legiferarea instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale pe care ca politicieni v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor unei naţiuni.

Legalizarea bordelurilor conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală şi nu la reducerea numărului de îmbolnăviri;

Costurile sociale ale prostituţiei depăşesc cu mult impozitele încasate de stat;

Legalizarea bordelurilor nu elimină prostituţia ilegală, ci duce la dezvoltarea ei;

Legalizarea bordelurilor are un impact catastrofal asupra comunităţilor;

Legalizarea bordelurilor nu elimină violenţa, ci doar legitimează abuzurile la care sunt supuse femeile;

Prostituţia este factor major în epidemiologia HIV şi a altor boli transmisibile sexual;

Prima dorinţă a peste 90% din prostituate este să părăsească prostituţia;

Prostituţia este un atentat la familie.

 Sursă: Antiprostituţie.ro preluat de pe: stiripentruviata.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Metatron spune:

    Unele femei sau mai zis cand sunt fete ajung din diferite circumstante sa faca ce fac pentru ca vad ca asa primesc ceva banii sau diferite beneficii daca dau chiloti jos, e trist dar daca ele ca fete sau femei nu au demnitate , cine sa le dea?

  2. Olimpia spune:

    Acest articol, în loc să deschidă un dialog cu argumente bazate pe date concrete, propune o serie de afirmații, pe care însă le lasă în aer și nu le susține cu nici un argument. De exemplu:
    „Legalizarea bordelurilor nu elimină prostituţia ilegală, ci duce la dezvoltarea ei;” -- CUM? Prostituție ilegală există oricum. Cum ar putea să fie mai ilegal decât atât? Cum duce legalizarea ei la dezvoltarea activitățiilor ilegale? Cum ar putea să fie mai ilegal decât atât?
    „Legalizarea bordelurilor nu elimină violenţa, ci doar legitimează abuzurile la care sunt supuse femeile;” CUM? În momentul de față, abuzurile au oricum loc, însă victimele (femeile și fetele abuzate) nu pot să reclame sub nici o formă ce li se întâmplă, deoarece activitatea este în sine ilegală. O prostituată nu poate să reclame un abuz la poliție fără să nu fie și ea arestată pentru parcticarea prostituției. Așa se crează un cerc de abuzuri constant perpetuate, închis în ilegalitate, de care nu știe nimeni și ne prefacem cu toții că nu există, pentru că totul e oricum ilegal.
    „Prima dorinţă a peste 90% din prostituate este să părăsească prostituţia;” -- cel mai probabil adevărat! (însă pentru o așa afirmație este nevoie de cel puțin un stiudiu sau o sursă acreditată care sa susțină datele). Dar cum pot ele sa facă asta, daca și ele sunt tratate de stat si de fortele de ordine ca un infractor care comtie o ilegalitate, și pedepsite în concordanță? Daca activitatea este oricum ilegală, cum pot ele să demonstreze că au fost forțate să intre în acestă „arie a muncii” (impropriu denumită astfel, însă la urma-urmei asta este: o prestare de servicii în schimbul unei compensații financiare)? Cum pot ele sa demonstreze că sunt victime când statul, poliția și noi toți le privim cu dispreț și cu atitudinea că „oricum merită tot ce li se întamplă, că sunt niște curve ordinare care nu ar fi trebuit să ia așa decizii proaste”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *