Cum de a ajuns poporul nostru aşa?
Şi ce mai poţi aştepta de la omul care, de dimineaţă până seara, nu mai conteneşte cu blestemele ori cu sudalmile, şi căruia nimic nu i-a rămas neînjurat de la „Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor… până la cruce, arhanghel, nafură, icoana, botez, parastas, grijanie”… şi tot ce poate avea fiinta, intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra). Intrebarea e: cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru?
Ura e un venin care slabeste si ucide mai intai pe cel care uraste – fie ca e vorba de un om, fie ca patima s-ar intinde asupra unui neam intreg. Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. Dar adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar „Casa Domnului”, iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Cand vreun mosneag se supara pe cineva, vorba cea mai aspra era: du-te la tatarii! Ce tatarii facusi? Iar cand venea vorba de colindul ori comandul cuiva, asta era lucru mare… Noi avem modul nostru de „a binecuvanta” lucrul mainilor noastre si de a-l darui lui „sarsaila”:
“lua-te-ar dracu de vaca”, “lua-te-ar dracu de gaina”, “lua-te-ar dracu de capra”, “lua-te-ar dracu de gard”, “lua-te-ar dracu de copil” sunt vorbe populare romanesti! Si apoi mananci lapte de la vaca dracului, manaci oua de la gaina dracului, cresti copilul dracului… Scrie intr-una din cartile lui Nicodim Mandita, in Oglinda Duhovniceasca, ca in timp ce o mama spunea aceste vorbe, a venit dracul si i-a luat copilul din mana. Si a zis asa: „Am venit sa-mi iau prada!” Asa ca vorbele se cantaresc!
Parintele Calistrat Chifan
