Cum să ne creştem copiii?
Să-i creşteţi să se mântuiască. Ca metodă tot blândeţea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în piele învăţătura ta. Dar dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite aşa…“, el ascultă şi te vor asculta şi după moartea ta, pentru că le rămân în minte: „Uite, Doamne, ce spunea mama şi tata!“ Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândeţea.
Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, să fie şi un pic de asprime, pentru că el doreşte să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai exemplu de viaţă. Pentru că el ştie să vorbească, nu l-ai învăţat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă şi a învăţat şi el. Şi-ţi învaţă şi faptele tale. Deci, să fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, să luptăm în şcoli pentru ora de religie.
Vedeţi, copiii merg la grădiniţă, la şcoală, la joacă, în tot felul de influenţe nefaste. Cum să facem să eliminăm acestea?
Grija asta cade tot pe familie, să-l dirijeze continuu şi să îndrepte ceea ce a învăţat greşit. Tot familia rămâne pedagogul cel mai bun. Şi la şcoală îi obişnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea să fie o dirijare necreştină. El trebuie învăţat să spună ce s-a întâmplat la şcoală şi părinţii să îndrepte greşeala pe care poate a făcut-o un pedagog. Sunt mai puţini copii care spun: „Eu fac aşa pentru că m-a învăţat profesorul“, însă aproape toţi spun: „Aşa m-a învăţat tata sau mama“. Pentru că aici e dragostea simţită de toţi, din partea tuturor.
Pr. Arsenie Papacioc
