foto: zanjbil.com
Dacă invidia ar produce febră, omenirea toată ar fi bolnavă! Invidia, spunea Benedicte V. este fără îndoială „cel mai periculos sentiment modern, căci este şi mai puţin cunoscut şi greu de explicat”. Shakespeare a numit-o „boală”. Boala verde. Bacon a numit-o „păcat fără vacanţă”. Zafon zicea că invidia e „religia mediocrilor”. Napoleon o numea „o declaraţie de inferioritate”. Grecii i-au zis: „ochiul rău”.
Prezentă de la pruncii de sân până la adulţi, de la săracii din mahalale până la bogaţii ermetizaţi între ziduri ierihonice, invidia a devenit ocupaţie cotidiană. Din nefericire e prezentă şi-n societate, şi-a eclozionat şi-n biserici. Există semnificative categorii de oameni care par să-şi ţină zilele cu un singur aliment: invidia! Indivizi care-şi risipesc tinereţea ori bătrâneţea molfăind, palizi, maceraţi de chinina resentimentelor lor fruste, cuprinşi de o indispoziţie fără evoluţie. Autotorţionari. Căci invidia este torţionara inimii. Sau „ulcerul sufletului”, cum zicea Socrate.
Din capul locului trebuie să ştim că invidia nu e gelozie. Gelozia este omenească. Ba poate fi chiar divină. Dumnezeu ne doreşte cu gelozie pentru Sine. Nicio unghie, niciun fir de păr nu vrea să-i lăsăm celui rău. Gelozia e legată de tine, de ce posezi tu. Ea nu vrea cu nici un chip să dea din ce are. Invidia însă e legată de altul. E un sentiment egoist de mâhnire, provocat de succesul celuilalt. Croatul Miroslav Bustruc zice că „invidia se uită la succes, dar trece cu vedere sudoarea”. Ea nu se bucură cu cel ce se bucură, nu plânge cu cel ce plânge. E lipsită de motivaţie.
Invidia nu e nici lăcomie. Pentru că lăcomia poate fi îmblânzită prin posesie, dar invidia nu. Sfântul Ciprian spunea că „invidia nu găseşte nicio plăcere în mâncare, nici în băutură, ci suspină mereu, geme şi suferă”. Ea are un singur scop: să moară capra vecinului! Aşteaptă o singură uşurare: să vadă pe cel fericit nefericit. Dacă lăcomia vrea obiectul, invidia vrea lipsa persoanei! Deviza ei e: nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altora!
Considerată unul din cele 7 păcate cardinale, invidia e sămânţa tuturor delictelor, e izvorul dezastrelor, al ambiţiilor, al războiului fratricid, al rivalităţilor; aţâţă lăcomia, iuţeşte mândria, pierde pacea, rupe relaţiile, distruge fericirea. Russel spunea că e una dintre cele mai puternice cauze ale nefericirii. Mai adânc privită, eu vă spun că dispreţuieşte frica de Dumnezeu!
Curvarul se opreşte după adulter, criminalul după omucidere, dar invidiosul n-are limite! De-aceea poate, în ultima vreme, invidia a devenit spaima doctorilor! Invidioşii trăiesc cu frustrări, se hrănesc cu ele. „Invidia dezleagă limbile după cum admiraţia le amuţeşte”, spunea Balzac. Chiar Biblia ne arată că pizma generează defăimare (fratele fiului risipitor), calomnie (Nabot), iritare până la paroxism (preoţii şi fariseii), vânzare (Iosif)… Apoi degenerare în crimă (chiar Iisus a fost răstignit din invidie). Nu ştiu de ce uităm că prin zavistia diavolului a intrat moartea în lume!
Invidia distruge viaţa spirituală. E un orbitor al conştiinţei (Cain şi Abel). Ne opreşte creşterea spirituală, ucide sfinţenia. Şi ne lasă afară din Împărăţia lui Hristos! Nu trebuie să desfrânezi, să ucizi sau să curveşti să pierzi cerul, e suficient doar să invidiezi pe cineva. Invidia e un fel de hara-kiri. Căci, zicea Ioan Gură de Aur, „invidiosul îşi face rău lui însuşi înainte de-al vătăma pe cel care-l invidiază”. Invididiosul e ca fluturele ce vrea să stingă prin bătaia aripilor lumina din lampă. Dar… se arde pe el însuşi! Fugiţi de invidie! E prea fierbinte în jurul ei. E anticamera iadului…
Cum să scapăm de acest torţionar diabolic? Mulţumindu-ne cu ce avem, cu ce suntem. Renunţând la critici, la comparaţia cu alţii. Înnădind mrejile rupte ale prieteniei. Îmi place enorm ce sfat dă neuropsihiatrul Jean Michel Oughourlian: „Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe celălalt ca pe un model”. Moliere zicea că invidioşii vor muri, dar invidia niciodată. Am vrea să-l contrazicem… Cum? Cu 1 Corinteni 13:4: „dragostea nu pizmuieşte”! Leii şi câinii se îmblânzesc cu carne. Invidioşii se îmblânzesc cu iubire!
Autor: Nicolae G.
