De ce nu au parte sinucigaşii de o slujbă de înmormântare?

Părintele Roman Pintea. Foto: adevarul.ro

Biserica spune despre sinucidere că este un păcat foarte grav, şi asta deoarece persoanele care aleg să-şi ia viaţa s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt păcate despre care Sfânta Scriptură spune că nu se vor ierta.

Tradiţia bisericii spune că o persoană care îşi ia viaţa nu poate avea parte de o slujbă de înmormântare, decât dacă aceasta nu se afla în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul săvârşirii faptei.

Această practică nu este săvârşită doar în acord cu tradiţia orală ce îşi are originea în vremea lui Hristos şi a Apostolilor, ci este o obligaţie canonică extrasă din Sfintele Canoane. Sfântul Apostol Pavel spunea: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”.

Canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei precizează: „Cu privire la sinucigaşi, clericii trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minţi (adică nu a avut intenţia). (…) Deci clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă („aruncă mărgăritarele înaintea porcilor” Mt. 7, 7), (Ioan N. Floca: „Canoanele Bisericii Ortodoxe – note şi comentarii”).

În Pravila de la Govora din anul 1640 se spune: „Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, şi va muri, acestuia să i se cânte şi să i se facă pomeniri.”

Preoţii susţin că sinucigaşul, cel care alege să-şi ia viaţa de bună voie, nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul Satanei, ca şi Iuda Iscarioteanul.

“Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit. Nu moartea ar trebui să aibă ultimul cuvânt. Cei care aleg această cale trebuie să ştie că se aruncă în mâinile Diavolului şi că niciodată nu trebuie să ne călcăm zilele sau anii în picioare”, spune părintele Roman Pintea, din Bihor.

În anul 1949, Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 506, privind înmormântarea sinucigaşilor, a decis: „Slujba înmormântării sinucigaşilor să fie făcută numai de către un singur preot, şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântări. Celor care s-au sinucis cu bună-ştiinţă şi în integritatea facultăţilor mintale nu li se săvârşeşte nici o slujbă şi sunt îngropaţi la marginea cimitirului, într-un loc anume destinat. Pentru sinucigaşii ieşiţi din minţi se săvârşeşte slujba înmormântării pe marginea gropii, după un ritual redus. Nu se trage clopotul şi nu se ţin cuvântari”.

Aşadar, sinucigaşilor, celor care la momentul sinuciderii erau conştienţi, nu li se săvârşeşte slujba de înmormântare în biserică, ci doar un „trisaghion”, „Sfinte Dumnezeule…” de trei ori, la marginea gropii, nici nu se înmormântează cu ceilalţi creştini, ci la o margine a cimitirului, şi nici nu pot fi pomeniţi niciodată la sfintele slujbe.

“În cazul celor care-şi iau viaţa, preotul nu săvârşeşte niciun fel de ritual. Spune o rugăciune, un Tatăl Nostru şi ţine un cuvânt de învăţătură. Preotul este prezent mai mult pentru a îmbărbăta familia, pentru că pe familie rămâne o mare pată. Preotul nici nu merge în faţa sicriului, aşa cum se face de obicei. Totodată, nu se fac nici parastase sau pomeniri pentru cei care s-au sinucis”, mai spune părintele Pintea.

Părintele Cleopa Ilie spunea să nu li se pună nici cruce la mormânt, deoarece ei nu şi-au dus „crucea vieţii”, greutăţile vieţii, la bun sfârşit, iar aceste măsuri aspre privitoare la sinucigaşi „sunt potrivite dreptăţii dumnezeieşti şi sănătoasei raţiuni omeneşti şi pentru că, în acelaşi timp, ele deşteaptă conştiinţa credincioşilor celor vii”.

Părintele Roman Pintea. Foto: adevarul.ro

Sursa: adevarul.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *