De ce nu ne putem mântui decât prin ortodoxie ?

De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată, singura pe care o acceptă Dumnezeu? De ce nu ne putem mântui decât prin ortodoxie?

De ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi penticostali, şi baptişti, şi adventişti, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată. În Sfânta Carte scrie că Hristos este Capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată? Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.

La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.

In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).

În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.

Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.

Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:

1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă.

2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.

3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele.

4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă.

5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.

Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ?

Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori.

De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ?

Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18).

Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire.

În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.

Dacă sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !

Argumente pentru cinstirea Maicii Domnului

Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mântuitorul. Ea L-a purtat nouă luni în pântece, L-a născut în iesle, L-a hrănit cu lapte un an de zile, L-a purtat în braţe şi de câte ori nu L-a sărutat pe Acela care a făcut cerul şi pământul? De câte ori nu L-a mângâiat, de câte ori nu L-a îmbrăţişat, de câte ori n-a plâns de bucurie. Ea ştia că Acela pe Care L-a născut în peşteră nu este numai om, ci este şi Dumnezeu, Ziditorul ei, Care a zămislit-o şi pe dânsa în pântecele maicii sale.

În ziua Judecăţii, Sfânta Fecioară Maria va sta de-a dreapta Mântuitorului, iar de-a stânga Lui, Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul întâi-stătător al tuturor sfinţilor. Aceste două persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri după Preasfânta Treime.

Câtă durere va fi la Judecată pentru popoarele pământului care n-au cunoscut-o si n-au cinstit-o! Căci ea, fiind de-a dreapta Mântuitorului, câtă slavă nu va avea atunci, ca una care L-a purtat pe Mântuitorul în pântece si L-a născut si L-a alăptat si L-a purtat în braţe şi toată viaţa a fost lângă El şi pururea L-a păzit de primejdii şi L-a ascultat şi a suferit la patima Lui mai mult decât oricine.

Câtă mărire i-a dat Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, că L-a primit prin Duhul Sfânt pe Dumnezeu a Se întrupa din preacuratul ei trup! Cât de curată a fost cu trupul şi cu sufletul, cât de smerită a fost, că s-a învrednicit a fi Biserică Sfântă a Marelui Dumnezeu, a Cărui slavă nu o pot cuprinde cerurile!

Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este mai presus decât îngerii şi sfinţii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel s-a închinat şi îngerul Gavriil la Buna Vestire (când îngerul Gavriil a înştiinţat-o pe Sfânta Maria că-L va naşte pe Iisus) (Luca 1, 28-29) şi în acelaşi chip i s-a închinat şi Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43.). Însăşi Sfânta Fecioara, prin Duhul Sfânt prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile:  „Că iata, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic…”(Luca 1, 48-49), adică cinstirea ei este voită de Cel Puternic, Dumnezeu.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta şi o iubea pe ea şi era supus faţă de ea (Luca 2, 51) şi, oricând îi cerea ceva, nu se arăta neascultător. Astfel, la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefăcând apa în vin (Ioan 2, 3-10).

Dacă noi oamenii ne iubim mamele, Iisus, Care e dragoste desăvârşită, cu mult mai mult o iubeşte pe mama Sa, şi o cinsteşte. Dacă n-ar fi cinstit-o pe mama Sa, Iisus S-ar fi făcut încălcător al propriei legi pe care a dat-o: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani multi pe pământ”(Ieşire 20,12).Şi dacă Iisus o cinsteşte pe mama sa, cu siguranţă trebuie să o cinstim şi noi. Necinstirea Maicii Domnului de către noi este în opoziţie cu cinstirea ei de către Fiul Său, Iisus Hristos.

Este o părere a unor teologi mari ai Bisericii Răsăritului că atâta valoare are Maica Domnului în cer şi pe pământ, încât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu ar fi pierdut toate cele nouă cete de îngeri, toată lumea cea văzută şi nevăzută şi toate popoarele lumii, nu ar fi avut atâta scârbă cum ar fi avut dacă ar fi pierdut-o pe Maica Domnului.

Botezul

Sunt unii creştini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe prunci, pentru că ei nu au păcate şi, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credinţa lor. Botezul este absolut necesar pentru mântuire, de la care nu pot fi excluşi nici copiii. Toţi suntem întinaţi de păcatul strămoşesc şi de cel al zămislirii prin pofta trupească. Necesitatea Botezului pentru toţi este arătată de Mântuitorul prin cuvintele:„Adevărat zic, de nu se va naste cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia Lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).

Chiar din timpul sfinţilor apostoli se săvârşea botezul copiilor: Lidia şi casa ei (Fapte 16, 15); temnicerul şi casa lui (Fapte 16, 33); Crispus şi casa lui (Fapte 18, 8); Ştefana şi casa lui (1 Cor.1, 16). Prin acestea înţelegem că botezarea casei nu se referă la botezarea uşilor, a ferestrelor sau a pereţilor, ci la botezarea fiinţelor umane din casele respective, deci şi a pruncilor.

Ştim ce spune psalmistul: „Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 6).Ştim ce spune şi sfântul apostol Pavel : „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, prin acela în care toţi au păcătuit” (Rom. 5, 12).

Acest lucru cunoscându-l, că toti ne naştem cu păcatul strămoşesc, avem noi siguranţa că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască şi să mărturisească credinţa în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm ? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămoşesc, nemaiputând intra astfel în împaraţia Lui Dumnezeu?

Dacă ar fi fost voia Lui Dumnezeu ca să nu botezăm pruncii, ar fi trebuit să existe poruncă să nu botezăm pruncii, dar nicăieri în Noul Testament nu există scris oprirea botezului pruncilor. De asemenea, când se dă porunca de a se boteza toate neamurile, nu se pune nici o condiţie cu privire la vârsta celor ce urmează să se boteze. Dacă Sfinţii Apostoli ar fi oprit de la botez pruncii care se aflau în braţele mamelor lor, în ziua Cincizecimii, când s-au botezat ca la trei mii de suflete, acest lucru ar fi fost scris în Faptele Apostolilor.

Biserica noastră ortodoxă botează pe prunci, curând după naşterea lor. Când ducem copiii la şcoală, ei nu ştiu ce înseamnă şcoala. Dacă am aştepta până să înţeleagă ei rostul şcolii, ar fi foarte păgubitor pentru ei. Tot aşa este şi cu botezul. Pruncii nu ştiu ce este botezul, dar ştiu aceasta părinţii şi naşii care sunt de faţă. Credinţa pe care nu o pot mărturisi pruncii la botez, o mărturisesc, pentru ei, naşii şi părinţii.

De altfel, noi cunoaştem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinţa cuiva, Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Să ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutaşului din Capernaum pentru credinţa stăpânului său ; a vindecat pe fiica femeii cananeence pentru credinţa mamei sale, şi a înviat pe fiica lui Iair pentru credinţa tatălui său, şi pe fiul văduvei din Nain pentru credinţa mamei sale. Şi atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârşit pruncilor pe temeiul credinţei naşilor lor?

Botezul este valid doar în Ortodoxie. Papistaşii (romano catolicii, greco catolicii), protestanţii şi cei ce mai zic că “botează” nu au validă nici o sfântă taină, pentru simplul motiv că Sfântul Duh nu se pogoară la rugăciunile lor, ci doar în cadrul Bisericii Ortodoxe, cea UNA, sigura ce a păstrat continuitatea apostolică. În afara Ortodoxiei nu există decât sinagoga satanei.

Sfânta Cruce

Iisus Hristos nu a avut numai crucea spirituală, a suferinţei ci şi pe cea materială, din lemn. Oare n-a dus-o El în spate pe vârful Golgotei? Iisus S-a răstignit de bunăvoie, pentru mântuirea lumii şi a transformat crucea din obiect de tortură în altar de jertfă, sfinţind-o cu Scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului şi ca un semn dumnezeiesc. Cu ajutorul crucii se sfinţeşte apa care nu se mai strică(aghiazma), se scot diavoli din oameni… aşa cum ceara se topeşte de la faţa focului, aşa şi diavolii se topesc de la faţa crucii. Aşa cum un câine fuge când ridici un băţ asupra lui, chiar dacă nu-l loveşti, însă cunoscând puterea băţului, tot aşa şi diavolul se tulbură când îţi faci cruce în faţa lui, cunoscând şi el puterea crucii.

Icoanele

Icoanele nu reprezintă idoli. Cinstirea icoanelor nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la Sfântul cel înfăţişat în ea. Dumnezeu a oprit închinarea la idoli, adică la înlocuitori ai Lui Dumnezeu, iar nu la icoane, care nu îl înlocuiesc pe Dumnezeu, ci dimpotrivă îi amintesc omului de El.

Ce înseamnă anatema?

Anatema este formula bisericească folosită de sinoadele ecumenice pentru condamnarea ereticilor şi a ereziilor sau învăţăturilor false şi înseamnă lepădat sau blestemat. Anatema este cea mai grea pedeapsă a Bisericii care înseamnă pogorâre de viu în iad cu dracii şi taiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.