De ce sunt mai multe femei în iad ?
Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi?
Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.
În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.
Articol relatat de Lumina pentru candela din suflet
Ceea ce povesteste diavolul are in mare parte legatura cu realitatea deoarece cam asa stau treburile cu femeile, dar stati linistiti, avem si noi barbatii pacatele noastre, nu stuntem deloc mai sfinti.
Oricum, nimeni nu ar putea vedea, prinde sau vorbi cu un diavol, pt ca acesta, daca ar exista (nu zic ca nu exista), nu ar veni sa stea in povesti cu noi. Deci cam pica teoria.
Vlad, de ce spui ca nimeni nu ar putea vedea, prinde sau vorbi cu un diavol, daca acesta ar exista?
SUNT MAI MULTE FEMEI IN IAD, PTR CA NU S-AU SPOVEDIT CU SINCERITATE SPUNANDU-SI TOATE PACATELE, SI AU AJUNS CU PACATELE IN IAD.
Eu zic că dacă facem o comparație între numărul femeilor din calendar și cel al bărbaților, rezultatul va fi rușinos pentru noi. Biserica, la nivel oficial, nu a cultivat și/sau promovat misoginismul nicicând! Ar fi bine să vă gândiți și la urmări înainte de a posta câte un text!
Bravo Mihai, bine spus! Dupa ce ca femeile sunt mult mai chiunuite, cel putin in Romania, si au in familie o gramada de responsabilitati, au ajuns si cele mai vinovate, buna treaba!
Nicoleta, draga. Ti-a spus cineva ca esti vinovata sau te simti ?
Mihail, draga. Tu vei fi copartas la ce afirmi, deci fi mai cu luare aminte.
Dovezi!?! Este o Poveste, un basm, o inchipuire. Si pe langa asta este si scrisa foarte prost.
Nu stim cu certitudine nici ca exista iad, nici ca exista diavol si daca totusi exista, cu siguranta nu stim sub ce forma, daca pot fi legati sau nu, daca vorbesc sau nu…si in ce limba ( ma indoiesc ca exista diavoli pentru fiecare natiune in parte), ETC (un sir mare -- nu de incertudini ci de certitudini ca nu exista intamplari reale ce pot fi sustinute de orice forma de dovada)
Nu stii tu, nu vezi tu! Dar sunt oameni care traiesc in curatie si rugaciune si li se descopera foarte multe. Tu nici nu crezi, dar sa mai si vezi. Scrie si in Biblie: „ochi au si nu vad, urechi au si nu aud”. Despre oameni ca tine vorbea Mantuitorul.
„Dar sunt oameni care traiesc in curatie si rugaciune si li se descopera foarte multe” De unde stim asta? Pt ca ei spun? Toate lucrurile astea sunt bazate pe credinta. O mica dovada, urma fizica ar fi ajutat populatia sa creada. Si totusi nu exista! De ce? De ce atotputernicul care a fagadiut miracole nu a oferit o mica dovada ca este acolo, exceptand povestile din biblie care exista in fiecare religie in parte in variante diferite? Biserica si frica de Dumnezeu a fost folosita sa inspaimaine oamenii si sa ii controleze. A fost util intradevar pentru ca oamenii erau speriati sa ucida, sa fure, sa insele, etc. Totusi hai sa privim un pic la vechiul testament. Este brutal, sunt lucruri ingrozitoate acolo desii se promoveaza foarte mult ideea de smerenie si iertare si totusi …. De ce?
„I permit no woman to teach or have authority over men; she is to keep silent.” Timothy 2:11
„He that is wounded in the stones, or hath his privy member cut off, shall not enter into the congregation of the Lord.”(Deuteronomy 23:1)
If in spite of this you still do not listen to me but continue to be hostile toward me, 28 then in my anger I will be hostile toward you, and I myself will punish you for your sins seven times over. 29 You will eat the flesh of your sons and the flesh of your daughters.”(Leviticus 26:27-30)
Dovezile apar doar acelora care cred. Eu iti spun ca am vazut multe miracole, foarte multe, dar au inceput sa apara in momentul in care am inceput sa cred. Atunci Dumnezeu pt a ma intari a inceput sa-mi arate. Asa ca… nu vorbi, ca vorbesti fara sa cunosti. Dumnezeu sa te lumineze!
Daca imi permiti sa te intreb , si sper sincer sa imi raspunzi , ce miracole ai vazut tu ? La ce miracole ai asistat ?
Asta reprezinta taina fiecaruia dintre noi. Dar, cred ca mi-ar trebui cateva pagini numai sa-ti povestesc una dintre ele.
Prin comentariile tale multe, proaste si fara rost, dovedesti ca acel text este perfect adevarat despre femei. Eu iti doresc un lucru, ca pacatele tale sa fie iertate aici, pe Pamant, si sa nu trebuiasca sa platesti nimic in lumea de dincolo. Pentru ca va fi vai de cei care au de platit ceva dupa moarte…si nu plata in sine va fi atat de rea, ci din cauza ca se va repeta la infinit, vesnic si fara oprire! Si eu ma rog ca Dumnezeu sa iti deschida ochii si ca intelepciunea sa invinga prostia din tine. O zi buna
Sa va spun ceva draga doamna iadul si raiul exista si sa va spun de ce sunt multe exemple ale unor oameni ce au vazut si raiul si iadul , preotii cu harul de a vedea dinainte ce va urma, diavolii ne spun sfinti ca daca i- am vedea noi ca oameni asa cum sunt am muri pe loc ca sa intelegieti mai bine va recomand sa cititi viata sufletului dupa moarte a parintelui Cleopa o carte ce sigur o sa va ridicie niste semne de intrebare . Mimunile se intampla doar celor care cred nimeni nu este vrednic sa vada inger sau demon!Ferici sunt cei ce cred fara sa vada !Sunt marturii cutremuratoare ale unor peersoane care spun ca au vazut raiul si iadul , pana si cel mai mare necredincios s-ar intoarce la Dumnezeu daca ar vrea noi avem dat de la nastere liberul arbitru adica posibilitatea de a alege intre bine sau rau , Dumnezeu a iubit atat de mult pe oameni incat a trimis pe Fiul Sau in lume ca un miel la taiere sa fie judecat, batjocorit,rastignit spre iertarea pacatelor noastre ca mai apoi sa biruiasca iadul cu puterea Dumnezeiasca deci cum sa nu existe rai sau iad? Bunul Dumnezeu sa va lumineze sa va intelepteasca sa vedeti si din alta perspectiva aceste lucruri!
Admin, vad ca esti fara de pacat daca iti permiti sa spui Mihaelei ca despre oameni ca ea vorbeste Mantuitorul! Esti asa de sigur, nu ti-e teama ca te poti insela si pacatuiesti?
Mihaela, pt. dovezi citeste vietile sfintilor, cere sfatul unui preot ortodox si el te va ajuta sa citesti si sa intelegi Sfanta Scriptura. Sunt atatea dovezi, bine a spus ADMIN „ochi au si nu vad, urechi au si nu aud”. Despre oameni ca tine vorbea Mantuitorul. Am si eu o intrebare: -- iubirea se vede sau se simte? Eu unul cred ca se simte. Deschide ochii si uitate in jur, cum am fost si cum am ajuns. Dovezile sunt destule in zilele noastre care sunt scrise in APOCALIPSA: -- homosexuali, lesbiene, omoruri in familie, cip-urile inplantate…
Nu exista asa ceva! :))
Daca omul este creatia perfe ta explica -mi cancerul. Daca unii stau 14 ore in biserica si s+au obisnuit cu lipsa de oxigen si doza mare de CO, tu de ce nu esti la rugaciune? Daca banul este ochiul dracului, de ce biserica are taxe si preotii salarii? Daca tehnologa este anticredinta, de c
A spus biserca ca banul este ochiul dracului? Asta este o inventie ca si ” crede si nu cerceta”. Nu are treaba biserica cu niciuna dintre aceste afirmatii. Orice lucru cand devine o obsesie, agunci e o problema. Daca omul trage numai dupa bani, atunci nu-i inregula. Faptul ca biserica are taxe si preotii salarii, este pt ca slujitorii sunt oameni si au nevoie sa supravietuiasca, iar bisericile au nevoie de intretinere.
Deci cancerul asa cum toti stim este o boala dar daca Dumnezeu a ingaduit sa o ai inseamna ca prin aceea boala poti obtine mantuirea si mai inseamna ca Bunul Dumnezeu te iubeste si prin aceste incercari vrea sa te aduca mai aproape de El !
…de ce ai blog si folosesti acea tehnologie?
Astept miracolele vazute de tine cu tot cu explicatii si raspunsuri la intrebarile mele. Te rog fi concis, arata-mi calea nu ma baga in ceata cu ‘abureala’
Calea ne-o arata Biserica de cand ne nastem. Problema e ca nu toti vor sa mearga pe ea.
Esti la fel de evaziv in raspunsuri cum e Ponta in doctorate…daca erai mai documentat poate credeam si as fi vrut sa avem o discutie teologica despre viata si insemnatatea ei…
Explica-mi cum stia dumnezeul tau ca au trecut 3zile, daca soarele a fost creat in a 4-a?
Orice raspuns iti dau, tu esti rau intentionat si nu fac decat sa-mi pierd vremea. Este problema ta daca nu crezi.
Calea doar Dumnezeu ti-o poate arata, nu biserica! Si biserica poate gresi uneori din prea mut zel si bigotism!
Conducatorii biserici sunt urmasii apostolilor si implicit ai Mantuitorului oare suntem noi vrednici sa judecam biserica lui Hristos sau pe conducatorii ei? Cine este fara de pacat sa arunce primul cu piatra!
OOOO, si acum imi respingi comentariile? De ce te temi? Eu nu te-am atacat! Am intrebat. E gresit sa intrebi nu? Sau imi dai dreptate?
Povestea vorbeşte despre ce ar trebui să nu faci ca să fii o femeie mai bună.
Cât despre rest, dacă lui Dumnezeu i se pare că a făcut destul pentru mine ca să-mi salveze sufletul şi e ok cu faptul că voi ajunge în iad, atunci şi mie îmi pasă exact la fel de mult.
Sunt mai multe femei in iad findca nu se spovedesc sincer sotilor lor.
Ciubica hai ca m-ai facut sa rad.Orice femeie nu se spovedeste sotului ci duhovnicului( popa), nu unui om de rand.Ca tu tare mult te spovedesti sotiei tale.Da ai sa imi spui aceesi propozitie din societatea moderna” eu sunt barbat”.Hai lasa-ma.
si barbatii sunt pacatosi cand isi insala sotiile ala nu se cheama pacat?nu ei se dau mari pentru ca sunt barbati si ” au voie sa insele”atat femeile cat si barbatii pacatuiesc pe fata Pamantului pentru ca pana la urma urmei asa este omul facut sa greseasca dar acest articol mi s-a parut putin deplasat avand in vedere faptul ca nu putem sti cum arata iadul si ce se afla in el
.Parintele Arsenie Boca:Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
🙂 Si de unde a fost sigur ca Diavolul spune adevarul ?
Daivolul nu vrea sa spuna adevarul dar Dumnezeu il sileste(obliga). Voi nu cititi nimic?!
Multi vor fi chemati dar putini alesi!
Femeilor , eu personal va spun : Nu va mai agitati atat de mult, si mai lasati biserica ca si asa cum o iei tot femeia pica de vina, ca barbatii ar trebui medaliati pusi ca sfinti in icoane.Asa ca dragele mele femeie, lasati barbatii in pace din toate punctele de vedere si nu le mai dati nas : ca iar picati in pacat : si „pacat de voi” -aterizati in iad.
Bine observat: „cum o iei tot femeia pica de vina”. Si daca tot „aterizam in iad”, de ce sa ne mai agitam? Si nu neaparat ne luam de barbati..
Ce rost mai au spovedaniile, posturile? Eu nu ucid, nu fur, nici de birfit nu birfesc, nu judec etc. Oricum sint plina de pacate. Nu vad insa rostul spovedaniei, pentru ca nu ma pot cai cu adevarat pentru ceea ce traiesc. Si atunci daca nu pot sa ma caiesc, cum sa-mi fie iertate pacatele?
Postul spovedania si impartasania nu fac decat sa limisteasca sufletul chinuit de pacate si nu te mai pune in scaunuli Dreptului JUdecator cel mai bine sa incerci sa tii post, sa te spovedesti si sa te imparrtasesti la un preot si lucrurile se vor schimba in bine vei vedea
esti sigur de ceea ce spui?mai intai ar trebui sa iti vezi greselile tale si apoi sa judeci cine e fara de pacat sa arunce primul cu piatra ia sa vedem?o poti face nu pentru ca si tu la randul tau esti om cu pacatele tale cum si eu sunt cu ale mele asta e discriminare la adresa femeii pai atunci daca ajungem in iad cum spune articolul de ce Dumnezeu ne-a mai binecuvantat cu darul de a putea da viata?sunt multe lucruri asupra carora trebuie sa reflectam ff bine fara a arunca cu noroi in ceilalti
Admin, va recomand sa nu mai publicati comentariile astea pline de blasfemii. Aveti un site mult prea interesant si folositor ca sa fim nevoiti sa citim si parerile lor.
Oameni frumosi va rog din suflet nu va mai contraziceti pt ca nimic nu rezolvati.Dumnezeu exista si cine nu crede sa se uite in jurul sau la frumusetile lumii..Oare putea omul sa creeze tot ce ne inconjoara?..Normal ca nu..Daca vreti sa va convingeti cand aveti un necaz rugati-va:Doamne Iisuse Hristoase,fiul lui Dumnezeu miluiestema pe mine pacatosul(a)!.Eu nu vorbesc aberatii,azi-noapte mi-a foat foarte rau,am crezut ca ma duc..dar prin rugaciune Dumnezeu nu ma lasat pe mine pacatoasa(si va spun nu am luat nici-o pastila).Fratilor rugati-va neincetat
ai mare dreptate cine crede cu adevarat in Dumnezeu mereu il simte aproape cine se roaga neincentat crede ca Dumnezeu poate face minuni ar fi bine sa incercam cu totii atat barbati cat si femei sa fim mai buni si sa ne apropiem mai mult de biserica si de Dumnezeu oricum fiecare om are propriile lui opinii si nu putem schimba nimic daca ne contrazicem inutil sau judecam pe altii pt ceea ce sunt sau ce fac nu ajungem nicaieri.. ba dimpotriva raspandim rautate eu doar mi-am expus parerea cu privire la acest articol care nu mi se pare ok de ce oare daca am intreba un preot la fel ar zice?nu prea cred acest lucru…. ne-ar sfatui sa ne rugam sa tinem post sa ne spovedim cu sinceritate si din adancul sufletului sa ne rugam pentru aproapele nostru si sa ne ajutam intre noi nu sa ne uram si sa ne judecam
In acelasi timp, diavolul poate sa minta si sa spuna ca sunt mai multe femei ca sa ii faca pe barbati sa se simta superiori femeilor si sa cada in pacat. Toata treaba asta e oricum o prostie. Get a life
nu poate sa minta cand Dumnezeu il sileste sa spuna adevarul
Este jenant că se incită la discriminare!!!
Discriminam, judecam si ne gasim usor scuze, dand vina pe altcineva! Nicaieri in Biblie nu scrie cate femei sau cati barbati sunt in iad!!!
Cati barbati sunt in biserica la slujbe duminica si cate femei?
Ati transformat credinta in Dumnezeu in prilej de a va expune ura fata de femei (in articolul de mai sus). Am citit mai multe dintre articolele de pe site-ul acesta si am senzatia ca sunt scrise de vecinii mei arabi salafisti care au femei model (le vezi numai ochii ca restul inclusiv degetele de la maini e ascuns sub niqab, le vezi cum evita sa vorbeasca cu barbatii, le vezi cum merg la cativa pasi in urma barbatilor, parerile lor nu sunt ascultate niciodata, etc. Ele sunt doar bune de prasila si sa slujeasca sotului, sa i se supuna. Cum mai seamana mentalitatea islamica cu mentalitatea autorilor articolelor de pe aici. Arabii astia de care va vorbesc sunt aceeasi care isi ucid femeile daca nu li se supun. Voi cand incepeti? Capete seci….
DACA NU VA PLACE NU MAI CITITI ARTICOLELE DE PE ACEST SITE NOI SUNTEM CRESTINI BOTEZATI IN BISERICA LUI HRISTOS NU MUSULMANI NU UITATI!
si daca eu va spun ca sunt mai multe femei in rai, cine ma contrazice si cum?
Aveti un site captivant, pacat ca transpare lipsa iubirii. Iubirea ne face sa vedem potentialul uman, sa simtim suferinta aproapelui, sa incercam sa-l intelegem. Iubirea ne face respectuosi fata de aproapele. Poate inainte de a posta un comentariu, ar fi interesant sa cugetam in ce masura comunicam cu iubire. Avem atatea exemple in vietile sfintilor si in modul lor de comportare. Mult succes in continuare tuturor!
Dar cine s-a dus sa le numere?
Daca suntem atat de pacatoase de ce am primit harul nasterii? De ce femeile suporta atata durere ? De pacatoase ce sunt…sa ajunga ele in iad ca sa nu mai incapa barbatii care isi omoara in bataie nevestele si copiii, sa ajunga ei toti in rai ca sufera prea mult aici.
Dragilor, voi aveti idee cam cum sunt durerile nasterii?
Am sa va spun un lucru, pe care mi-l asum: cand apare un text din asta sau vreo „descoperire” de acest gen, dati-mi voie sa am mari indoieli ca sunt de la Dumnezeu. Tot ce indeamna la mandrie sau la ura mie nu-mi pare a fi de la Duhul Sfant. Fundamentul invataturii Mantuitorului este iubirea de aproape ca „intr-un gand sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant”. Acest „intr-un gand” oare inseamna asta? Nu cumva aici a lucrat Diavolul (care inseamna diviziune) ca sa desparta barbatii si femeile ca sa ajunga sa se urasca? Nu cumva cu acest scop a facut diavolul aceasta „descoperire”? Si de noi crestinii ascultam de diavol?