De curând, „iluminatii” au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu și de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntarziat Noua Ordine Mondială

illuminati

Un mason ce facea parte din grupul Bilderberg a vrut sa-si despovareze sufletul si s-a destainuit unui pastor american in ultimele sale clipe de viata.

El i-a spus acestuia cateva din evenimentele pe care intreaga planeta la va infrunta.

Inainte ca planeta sa fie condusa de gruparea satanica intitulata „Noua Ordine Mondiala” vom fi condusi de catre chinezi.

Insa rasa galbena nu este decat o marioneta in mainile Iluminatilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-si duce la indeplinire planurile.

In cateva puncte va vom prezenta sinteza discutiei pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams.

  1. Atacul Iranului va fi paravanul inceperii unui nou conflict militar de proportii, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Razboi Mondial. In aceasta lupta vor intra  mai multe tari ale globului si in felul acesta noua conflagratie mondiala se va generaliza facand milioane de victime.
  2. Dolarul american va ajunge la pamant. Totodata, la scurt timp dupa aceea, si celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminatii” si Francmasoneria mondiala vor introduce o noua Moneda Unica globala. Aceasta noua Moneda Unica globala va aparea la scurt timp dupa ce atat dolarul american, cat si moneda euro vor cadea. Lumea asa cum o stim acum va fi complet diferita pana la sfarsitul anului. „Sa urmariti sa cumparati aur sau argint, deoarece pretul acestor metale rare va atinge in curand preturi astronomice, asa cum nu au existat niciodata pana in prezent!”, a spus masonul.

„In cel mai scurt timp, chinezii si China vor fi cei mai puternici”. China va fi unealta docila prin care se va urmari intronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atat liderii, cat si populatia Americii vor fi redusi la un statut inferior, care poate fi asemanat cu statutul actual al Lumii a Treia.

  1. Aurul si argintul vor fi si vor ramane singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra intr-o stare de depresiune economica si atunci vom deveni cu totii foarte saraci, in cel mult doi ani de acum incolo. Fie ca vrem, fie ca nu vrem, multi dintre noi vom fi obligati sa imbratisam modul taranesc de viata, pentru ca nu vom mai putea sa locuim la oras, datorita saraciei in care ne vom afla.
  2. In urmatoarele cateva luni petrolul va atinge cotatia de 200 de dolari pe baril.
  3. Daca aveti ipoteca, achitati-o acum sau vindeti-va casa pentru a va putea permite sa platiti integral suma pentru o alta locuinta, chiar daca cu banii rezultati din vanzare o sa cumparati doar o garsoniera. Asigurati-va inca de pe acum ca locuinta voastra, chiar umila, este achitata integral, caci in curand milioane de oameni isi vor pierde casele.
  4. Actualmente China detine 90% din toate mineralele rare ale pamantului si utilizeaza felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Putini stiu ca la ora actuala China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevarat. La ora actuala SUA se afla la mila Chinei!
  5. Elitele asa-zisilor „iluminati” alcatuiesc guvernul negru din umbra. Impreuna cu globalistii, ele doresc sa declanseze o criza de mari proportii in Orientul Mijlociu in urmatoarele cateva luni.

Banca Goldman Sachs impreuna cu City Bank si FMI se focalizeaza deja asupra Iranului. Aceste banci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu inainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de catre elita asa-zisilor „iluminati” sa atace.

Trebuie, de asemenea, sa fiti constienti de faptul ca SUA si Europa au vandut de curand computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitura marsava in mod abil premeditata.

  1. O declaratie naucitoare: „De curand, „iluminatii” au decis ca trebuie sa ne descotorosim cat mai repede de Dumnezeu si de tot ceea ce se manifesta prin El pe aceasta planeta, pentru a introna neintarziat Noua Ordine Mondiala”.

Acest magnat a spus ca „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) inseamna, inainte de toate, perversitate multipla si totala care trebuie sa fie acceptata ca un mod normal de viata de catre toti locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia si sexul animalic, abject si lipsit de afectivitate sau iubire trebuie sa predomine in cel mai scurt timp pe aceasta planeta. Pentru aceasta, „iluminatii” au decis ca mai intai trebuie sa implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmarind sa ii nauceasca pe oameni si sa ii faca sa nu ii mai intereseze iubirea, care trebuie, in viziunea lor satanica, sa fie inlocuita doar cu sexul. Ei se gandesc sa actioneze in modul acesta abject si pervers deoarece si-au dat seama ca nu il pot aduce pe „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede in Dumnezeu si care respecta in continuare valorile spirituale si morale”.

  1. Cei care s-au autointitulat „iluminatii” fac presiuni pentru a institui o asa-zisa religie unica a lumii (One World Religion) si pentru aceasta creeaza organizatii fantoma cum ar fi Consiliul National al Bisericilor, care este finantat din umbra chiar de catre aceste organizatii satanice masonice, cum ar fi fundatiile evreilor Rockfeller, Carnegie si Ford.

Articol relatat de portalul cultural.bzi.ro 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

131 răspunsuri

  1. Liliana spune:

    Multumim! Ca sa stim ce ne asteapta… Dumnezeu este cu noi!

    • gigiduru spune:

      Probabil ca la nivel mondial asa va fi. Dar evenimentele la nivel national ne vor afecta in mod direct. Pe linga loteria bonurilor poate ca va fi si loteria nebuniei noastre, o tara prost condusa. Cei care platesc impozite vor plati si mai mari, Anaful dse va lua doar de acestia ca de interlopi nu vor avea curajul. Va fi infiintata o alta agentie bugetara pt valorificarea averii lui Truica, caci e mai simplu asa. Toate partidele isi vor da mai strins mina ca sa ne tina dependent de stat, si sa votam cu cine da firimitura mai mare. Societatea se va stratifica si mai mult dupa modelul African. Virsta de pensionarte va creste pentru plebe la 80 barbatii si 75 femeile, iarpentru parlamentari va scadea si vaputea fi lasata prin succesiune pina la a 10-a generatie. Parlamentarii alesi de „noi” vor vota numai legi pt bunastarea lor si a descendentilor si afiliatilor lor, raiul coborind pe capul lor. E de ajuns? Sau sa mai zic?
      Enjoy! Life is wonderful!

  2. mihai spune:

    el nu spune toate acestea pentru ca vrea sa ajute pe cineva.
    el incearca sa pacaleasca omenirea pentru ca multi dintre noi cred in vorbe.
    Masoni vor ca lumea sa auda aceste lucruri pentru ca nimeni nu va fii in stare sa faca ceva ca aceste lucruri sa nu se intample iar multi vor incepe sa face lucrurile mai sus mentionate petru ca lumea este atat de proasta incat vorbele si mincina a devenit legea lumii .
    Dece credeti ca spune aceste lucri
    credeti ca el vrea sa ajute omenirea asa fara sa vrea nimic ?
    NU el are ceva de castigat la toata treaba asta
    Dece spune lumi sa cumpere cat mai mult aur si argint?Oare pentru ca vrea sa ajute oameni ca atunci cand vor veni acele vremuri ei sa poata sa devina bogati si sa nu mai traiasca in saracie ?
    NU el vrea ca cei oameni saraci sa devina si mai saraci.
    Va intrebati dece spun asta ?
    EX:un om nu sarc cu probleme financiare lucreaza cun salariu minim pe economie este de 800ron iar el\ea are de intretinut o familie si o casa di acesti bani.
    Cum credeti ca ar putea cumpara si aur si argint dar sa intretina si o familie si o casa ?
    Eu nu cred ca ar putea face toate aceste lucruri dar ar putea sa: 1.intretina cu acei bani familia si casa
    2sa cumpere aur si argint.
    Dar hai sa ne gandim ce sar putea intampla in ambele situati .
    Situatia 1:ar sti ca are un acoperis deasupra capului unde nu il ploua sau il ninge si ca poate sa aibe o viata cat mai normala nu bogata dar frumoasa.
    situatia 2:ar ramane fara utilitatii precum lumina,apa,gaze,etc
    va fi dat in judecata pentru ca nu a platit intretinerea si statul iar lua casa.
    Dca cumparam aur si argint cum spune masonul acela ce se va intampla?
    Va spun eu ce se va inampla vom ajunge pe strazi si statu va face bani pe cumpararea caselor luate de la oameni.
    Dece vrea acest om sa se plateasca toate impozitele acesti oameni care posibilitate financiara foarte nasoala?Oare pentru ca vrea sa ajute oameni acum cand impozitu este foarte scump pentru o familie care poate abia reuseste sa duca o viata normala ?
    Nu el vrea ca statul sa castige cat mai multi bani pentru ca vam spus in ziua de azi sa traiesti cu 800roni este foarte greu si nu poti plati mereu bani care statu te obliga sa ii platesti.
    Asta este o diversiune ca statul sa castice multi bani de la oameni saraci.
    Dece acest om a spus oamenilor sa cumparati aur argin si sa platiti taxele si impoztele?
    Cand el daca vroia sa ajute omenirea ar fi putut spune cum sa facem ca aceste razboaie si etc sa nu se intample.
    Dar omeani sunt atat de prosti in cat nu constientizeaza ca asta este doar o manipulare si cred in ce spune un om care se crede mai sus pus decat ceilalti.
    Eu cred ca un razboi nu porneste doar pentru faptul ca noi nu cumparam aur sau nu platim taxele.
    u8n razboi porneste din cauza omenilor care sunt manipulati de catre unu care vor sa vada lumea ca ei sunt puternici dar nu pe carca lor ci pe carca oamenilor care pentru bani ar face ori ce ,ca multi dintre noi cred ca daca au mai multi bani sunt mai buni care restu oamenilor .
    Fratilor nu mai ascultati in vorbe .
    Acum sa nu credeti ca eu spun sa nu platiti taxele si impozitele si etc dar am putea face ceva ca acestea sa fie mai ieftine pentru a putea sa ne intretinem.
    credeti in dumnezeu si munciti cu drag nu numai pentru bani ori cum de la stat vin tot la stat ajung 😉

    • Diana spune:

      doar D-zeu stie ce se va intampla, nu masoneria sau alte culte

    • costea adrian spune:

      Nu este adevarat acest mason a spus toate acestea pe patul de moarte pt ca are constiinta incarcata cu faptele care le facut ,vazut si auzit.Ii este frica de moarte si probabil crede putin in Dumnezeu,deasemeni Dumnezeu ne iubeste si nu vrea ca noi sa fim nepregatiti in fata intamplarilor viitoare.
      Doamne ajutane pe noi pacatosii

      • Cristian spune:

        ba frate …daca te-o dat peste cap un articol de pe internet ….in halu asta… ce te face sa crezi ca.credinta ta e pura…. ca vad ca iti iei emotiile de pe net … inchde pc-u si iesi din casa …Dumnezeu mu te salveaza pe tine daca vegetezi in timp ce poti intinde o mana sau sa te implici mai mult ..mai ales cu fluxu asta de informatii din ziua de azi … nu esti mai bun ca Egiptenii aia ce dupa 2 minute de la plecarea lui Moise pe munte …oamenii se ruau la un burla de apa …wtf …… mediaControl ….esti ai lor …

      • Stefan spune:

        Nu o sa vezi mason cu mustrari de constiinta, chiar si pe patul de moarte…

      • Cati spune:

        Poate ca multi nu cred in aceste lucruri. Acel mason nu a zis aceste lucruri pentru ca ii era frica de moarte sau alte lucruri de acest tip. Toate lucrurile sunt gandite bine, oamenii sunt alesi cu grija. Totul este planuficat. Acum cateva saptamani am citit o carte „Satanismul in muzica rock” de la editura Izvorul Luminii din anul 1993. In prima parte a cartii este vorba despre Miscarea „New Age” care are drept scop o clasa universala, un guvern mondial, o religie universala etc. Miscarea aceasta este antihrista si anticrestina. Ea nu poate accepta cu nimic ca singurul Mantuitor al omenirii, este Iisus. „Iluminatii” pregatesc terenul pentru un nou mantuitor, pe care il considera ca cel real. Aceasta miscare este o sinteza a spiritismului si gnosticismului, bazat pe invataturi mistice transformate de entitati demonice.

        • roland spune:

          Toate lucrurile de mai sus inclusiv satanismul in muzica rock sunt adevarate. Faptul ca in razboiul ce va urma China va iesi invingatoare a fost profetit de catre Sfinti Parinti. S-a spus ca va merge alaturi de rusia pana cand va intoarce armele, moment in care rusia va fi eliminata ca si putere. Este evident ca profetia e corect caci cu un popor rus ortodox puternic, noua ordine mondiala e putin probabila. Nu va lasati pacaliti, Putin a bagat buletinuri cu cip de 2 ani de zile, e probabil cel mai bun actor de pe scena dar e si ajutat de o gloata mare de „ziaristi” „ortodocsi” sau „de dreapta”. Astea-s vorbe care nu merita luate in considerare, ale astora, iar astea de mai sus… nu cred ca e u

          Razboiul se apropie, insa cand vine nu stim. Aurul si argintul vor ajuta dar mai mult de atat o gospodarie bine asezata si cu mult mai presus decat astea un suflet aproape de Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

          Un mason de grad mare stie foarte bine ce se apropie, sau ce se incearca sa se faca si trebuie sa avem clar in vedere faptul ca in momentul de fata nu mai e ca acum 150 de ani, cand poate vroiau ceva si nu reuseau. Azi, daca vor, fac, fiindca noua ordine mondiala este deja un fapt implinit, in afara recunoasterii maselor, intronarii fiarei si toate relele care trebuie sa se implineasca. Fac ce vor, cu exceptia interventiilor Lui Dumnezeu, care poate amana cat vrea.

          Capeteniile lor pamantesti stiu foarte bine pentru cine lucreaza si au foarte mult habar despre tot ce fac.

          Le trebuie homosexualitate si apostazie intocmai ca sa aduca mania Divina asupra popoarelor si astfel sa li se ingaduie sa duca raul mai departe. Echilibrul e nevazut si se modifica prin faptele nascute de atitudinile tuturor. Cu cat vor inainte cu depravarea cu atat se vor apropia de implinirea relelor, care le vor fii ingaduite intocmai din pricina depravarii.

      • Un Oarecaere spune:

        Masonii din nefericire nu mai au constiinta…Ei sunt inselati de diavol mai ales pe patul de moarte ca auzind ei sa nu inteleaga si vazand sa nu priceapa si astfel nici macar ca in ultimul ceas sa nu se mantuiasca..Si iuda sa pocait la fel ca masonul acesta si la nimic un i-a folosit pentru ca recunoasterea planurilor adevarate cu mult mai infricosatoare nu este dezvaluita decat in mica masura si nusunt recunoscute cu pocainta inaintea Domnului…Ei sunt unelte ale diavolilor si prin urmare savarsesc vointa satanei.Nu am nici o certitudine dar biserica satanista tot de ei este infintata ca un miloc pt. planul lor diabolic .Chiar intre ei sunt lupte si se obliga prin juraminte sa fie omarati daca divulga orice secret chiar si din acele secrete care inca nu li s-au spus inca..Vedeti cat este de satanist sa ascunda mereu chiar si intre ei scopul adevaratei lor cauze care nu este alta decat lupta o impotriva Lui Dumnezeu si a oamenilor drept
        credinciosi …Nu credeti nimic de la acesti nebuni ci aveti credinta in Dumnezeu ca el va pune masura in toate .

      • bogdan spune:

        eu cred ca tot ce a spus nenea mason e pentru a duce lumea in eroare pt a crea panica intre noi .el nu era oricine nu a slujit el toata viata ca,sa dea la gunoi toata truda lui si chear daca el sta sa moara sa nu uitam ca ramin rudele .

      • Elena Badiu spune:

        oare cum puteti sa spuneti ca nu-i adevarat?,sunteti orbi?,nu vedet si nu auziti ce se intampla in lume?,deja a inceput sa creasca pretul aurului…nu vedeti ce se intampla in tara?…pe ce lume traiti?…toti capii din tara dsunt masoni…Doamne, va lovit tare saracia si mentalitatea inapoiata.

        • dorian spune:

          Aloo Elena,aurul a crescut constant de secole!!!,du-te si lucreaza ceva ca-mi pari cam odihnita..

          • Metatron spune:

            O prostie asta cu cumparatul aurului, crezi ca poti sa sapi o gradina cu lantul de aur de-la gat? crezi ca faci schimb pe unelte cand nu vei avea de unde sa le cumperi,aurul e doar un metal nefolositor, care vrea sa se preagateasca pentru vremuri grele, mai cumparati-va unelte(sape, topoare, lopeti , cazmale) si tot ce aveti nevoie sa puteti sapa gradna sa puneti ceva legume sa nu pieriti la tzara.

          • iulian spune:

            E bine de cumparat cartofi,am auzit că în 10 ani vor fi de o sută de ori mai scumpi!

      • Nana spune:

        adevarat;(

    • katalin spune:

      adevarat!si mie m-i se pare dubios ca vroia sa comunice lucruriile astea omeniri dar gandind logic nu are nici un sens ce spune el,fiind de acord cu mihai.oamni buni eu atat pot spune ca pana cand acest popor va crede in Dumnezeu va posti si se vor ruga nimic nu va dobori acest popor!

    • nelu spune:

      omu transmitea la tot globul in alta limba ! si la aia mai saraci si la aia bogati. nu se referea la romanii cu 800 ron salar. a dat un indiciu de a supraviuetuii in caz de ceva, ca totul e posibilsi foarte adevarat ce zice aici. ai auzit de Rockfeller ?? stii cine sunt ?

    • Neuron spune:

      MARE DREPTATE ! Illuminati si masonii conduc lumea si ne manipuleaza de sute de ani!

    • Nani spune:

      Mihai- ma bucur ca gandesti profund! Ce bine ar fi daca toti am gandi asa…n-ar mai exista masoni, iezuiti, opus-dei, iluminati…etc.

    • Nina spune:

      Bravo,Mihai,ai spus exact cum stau lucrurile cu nemernicii astia care vor sa subjuge lumea. Sa speram ca Dumnezeu ne va ajuta sa ne pastram credinta si sa ne apere!

    • Lucian spune:

      Iti dai seama ca tot ce ai spus tu acolo sunt niste aberatii nu? Acest mason nu era roman, sigur nu stia cat este salariul minim pe economie la noi.

      • Gigel spune:

        El s-a referit la majoritatea popoarelor . El a avut curaj sa zica pe patul de moarte pentru ca deja isi stia soarta. Daca era sanatos , nu mai vedeai aceste lucruri nici in veci , pentru ca ei daca dezvaluiesc ceva sunt foarte aspru pedepsiti , in cele mai multe cazuri decapitarea lui , chiar si a familiei. Masonii ne manipuleaza de sute de ani dar noi nu ne dam seama . TOTI PARLAMENTARII pe care ii votam sunt masoni , nu ai cum sa ai succes in ziua de azi daca nu ti-ai vandut sufletul Satanei. Daca stai si te uiti atent la fiecare om de succes fiecare este mason , ma refer la cantareti , oameni cunoscuti , actori pe plan mondial , conducatori si parlamentari cu grad inalt.

    • Radu spune:

      Sincer nu mi-a venit sa cred ceea ce-ai scris si am citit.Pentru cultura ta generala,America a fost creata de masonii,citeste mai multa istorie vei afla si alte lucruri interesante

    • dany spune:

      bravo mihai foarte bine gandit.
      sa sti ca sunt putini cu gandirea ata.
      bravo!!!!!

    • ionescu mihaela spune:

      corect corect corect

    • Nicoleta spune:

      Un razboi porneste din cauza omenilor care sunt manipulati de catre unu care vor sa vada lumea ca ei sunt puternici dar nu pe carca lor ci pe carca oamenilor care pentru bani ar face ori ce ,ca multi dintre noi cred ca daca au mai multi bani sunt mai buni care restu oamenilor .
      Fratilor nu mai ascultati in vorbe .
      Acum sa nu credeti ca eu spun sa nu platiti taxele si impozitele si etc dar am putea face ceva ca acestea sa fie mai ieftine pentru a putea sa ne intretinem.
      Credeti in Dumnezeu si munciti cu drag nu numai pentru bani ori cum de la stat vin tot la stat ajung- ai un mare like de la mine.

    • Lubri spune:

      Biblic, ce spune asa-zisul mason nu este adevarat. America va ramane cea mai putenica natiune care va impune si noua religie a lumii si noua ordine mondiala -- china va fi doar o anexa docila a SUA. Aurul si argintul -- spune Biblia -- vor fi fara valoare. (Apocalipsa 18)Este adevarat, criza va fi mai puternica in marile orase -- recomandarea este ca fiecare sa aiba o mica parcela de pamant la tara care ii va asigura supravietuirea. Cand se vor intampla aceste lucruri nu le stie nimeni. (Matei 24)

  3. Camil spune:

    Foarte corect Mihai!

  4. NICOLETA spune:

    FRATI CRESTINI,SI IN CARTILE SFINTE SE SPUNE DE ACEASTA PERIOADA IN CARE OMENIREA VA FI CONDUSA DE ANTIHRIST…NU SUNT O NAIVA,NU CRED IN ORICE,DAR ASTEA SUNT VREMURILE CELE DE PE URMA….NE PUTEM ASTEPTA LA PRIGOANA CRESTINILOR IN CURAND.SA NE RUGAM BUNULUI DUMNEZEU SA NE INTAREASCA IN CREDINTA PENTRU A PUTEA INFRUNTA CE VA URMA….
    OARE SUNTEM NOI IN STARE SA MURIM PENTRU HRISTOS ? asa cum a facut-o EL pentru mantuirea noastra? Cine traieste in post si rugaciune,cine a tinut legatura cu preotii duhovnici adevarati ,ne tot avertizeaza ca s-a apropiat venirea a doua a DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ,CARE VA VENII SA JUDECE VII SI MORTII.
    ASTA SE VA INTAMPLA LA MOMENTUL CAND ACEASTA ORGANIZATIE MONDIALA SE VA INSTALA,PENTRU A CONDUCE LUMEA….NU va ingadui Dumnezeu sa se intample ce vrea necuratul sa faca….probabil ca atunci cei ce cred in noua organizatie mondial vor ramane aici pe pamant iar MANTUITORUL ISI VA RIDICA LA CER PE TOTI CEI CE SUNT VREDNICI….
    Eu cred ca acest mason a spus tot ce stie ,nu pentru a ne minti, ci pentru a pleca din lumea aceasta cu constiinta impacata…. Ce interes ar mai avea un om pe patul mortii…a avut curajul sa marturiseasca toate acestea ,acum cand nu se mai teme ca ar putea masonii sa-l omoare ,daca mspune ceva….Dumnezeu ii primeste si ii iarta pe pacatosi ,si atunci cand se caiesc in ultimul ceas pe care il avem de trait. DUMNEZEU SA NE OCROTEASCA PE TOTI !

  5. serban spune:

    un comentariu fff bun Mihai si bine punctat!°

  6. elena spune:

    daca era un adevarat mason nu spunea nici daca era spinzurat de limba,,,,induce lumea in eroare ,,,orice anunt postat are pro si contra ,,,dar eu cred o mica parte aia cu china care intradevar e o mare putere din multe puncte de vedere ,,,restul vorbe

  7. Alex spune:

    Chiar credeţi ce spune Mihai ?:))))
    Sunteţi nişte copii bâzgâiţi dacă faceţi lucrul ăsta .. de ce ?
    Credeţi că toate statele sunt sărace ca noi ?
    Cum va devaloriza moneda?Simplu cumpăraţi aur şi argint pentru că după cum sa spus 90 la sută sunt ale chinejilor care culmea sunt tot de ei conduse ..
    De ce se lupta NATO cu Iran ? Pentru petrol bine-înţeles..
    Din ce stat face parte aceasta organizaţie ? America !
    Cine a cumpărat roşia montana ? America !
    Cine deţine majoritatea izvoarelor? Coca-Cola care este condusă tot de America .
    Voi nu ştiţi nici măcar 10 la sută,dar puteţi să vă daţi cu părerea
    Poate ştiu şi eu lucruri eronate,dar creed de cuviinţă în Dumnezeu şi mi-am dat seama foarte repede că mulţi dintre voi sunteţi manipulaţi spunându-vă verde în faţă lucruri certe adevărate şi nu vă da-ţi seama !
    Pace , v-am zis doar pentru că apreciaţi ce spune Mihai şi nu spune corect 😛
    PS:Cunosc un lider de loja din România e foarte mic ca să ştie lucrurile astea şi nu mi le va spune mie niciodată chiar şi lucrurile mici ,dar aşa îmi dau seama că există aşa zisa masonerie şi lucrurile chiar se întâmplă chiar sub nasul nostru !
    Pace şi respect pentru cei ce vor crede în Dumnezeu şi după dominaţie coincideţele se întâmpla , lucrurii se spun alegeţi ce e bine şi nu , gândiţivă înainte să faceţi afirmaţii .

  8. Cristina2102 spune:

    Tin sa te contrazic, in primul rand a specificat care ar fi motivele razboiului, inecpand cu ca faptul ca Ro si Eu au vandut calculatoare virusate pe langa astea cel care a prezis primul si al doilea razboi a prezis si cel de al treile si a zis ca va in „lumea noua” . Nu are sens ce spui u! Iar faptul ca nu ne a prevenit mai devreme este pt ca tine de un anumit juramant si poate ar fi avt altfel de urmari, dar acum pe patul de moarte ce mai putea face? Estw ilogic ce zici u!

  9. Ramon Almafuerto spune:

    Foarte bun, logic si clar comentariul lui Mihai, il impartasesc in totalitate! Insa mi-a placut foarte mult si incurajarile Nicoletei la Post si Rugaciune! Se vede ca e o Ortodoxa de-a noastra practicanta cu temeinice cunostinte bisericesti; stii totusi de ce cred Nicoleta ca e o falsa confesiune pe patul de moarte? Caci nu a spus nimic defaimator despre Masonerie , Bildenberg , Noua Ordine Mondiala si alti RAHATI CU OCHI satanisti , ci doar si-a facut reclama la ce Puternici vor fi ei in viitor, ca masele sa se obisnuiasca cu gandul si ca oile sa stea linistite la tuns , muls si in cele din urma , daca nu-si vind sufletul -- Injunghiat! Sunt anual vreo 30 de dezvaluiri socante ale unor „Fosti” masoni in toata lumea care bantuie internetul… Cu Dumnezeu inainte , caci Dumnezeu nu-i lasa pe-ai Lui Niciodata!:}}

  10. Adrian spune:

    In cazul unui război fara dar si poate metalele pretioase se vor aprecia si monezile se vor deorecia in tarile afectate, tranzactionez de 8 ani forex spot iar un pret bun de cumparat aur ar fi 1100 sau mai jos, pret actual 1300 pe uncie. Daca as fi intr-o tara afectata de razboi as prefera sa nu detin nici o proprietate si sa am aur ascuns pe undeva…sa nu uitam ca valoarea banilor e acoperita de aur.

  11. Bianka vintila spune:

    Masonii isi ating multe dintre scopuri bazandu-se pe fricile pe care le simtim . Acest om nu s-a „confesat” intamplator pe patul de moarte ci el a avut o misiune de indeplinit aceea de a face omul credul sa indeplineasca dorintele lor. In primul rand daca se confesa unui pastor acesta nu avea dreptul de a divulga confesiunea. Oamnei buni nu va lasati la mana lor si nu credeti tot ce se scrie. Ei nu vor decat sa sa-si atinga scopul diabolic,

    • MadiGo spune:

      Sunt total de acord cu tine. Totul a fost gandit.

    • Diana spune:

      Singurul lucru la care vreau să-ți atrag atenția e să faci diferența dintre PASTOR și PREOT!! 😉
      Preotul nu are voie să dezvăluie nimic ce e sub taina Spovedaniei,iar la pastor nu există această taină!! 😉 Acolo doar te confesezi cuiva!! Nu te spovedești!! Sunt 2 lucruri total diferite!! Ai grijă la confuziile astea!! 🙂

      • Carmen spune:

        Nici pastorii nu se grabesc sa destainuie confesiunile crestinilor. Tocmai acest lucru m-a facut sa pun la indoiala veridicitatea informatiilor din articol.

  12. Stefan spune:

    Rockfeller este una din familiile care conduc masoneria si au acest drept de vreo 2-3 sute de ani (stiut). Razboiele pot sa inceapa si imprevizibil si stimulat. Se prea pote sa ca ei sa incerce sa bage ideea pe gat oamenilor pt ca sunt usor de manipulat si pt ca aceasta familie Rockfeller este una originara din SUA si au mari rezerve de metale pretioase si ei si altii. Vindetiva casele ipotecate si cumparativa cu bani chas ca ori cum in caz de razboi or sa fie bombardate si veti ramane cu aurul pe care nimeni nu va avea bani sa il cumpere si se va intoarce tot la ei la prêt de nimic :))

    • Any Bubu spune:

      Fara prea multe comentarii, spun ca STEFAN are cea mai logica gandire dintre toate comentariile citite pana acum. Sa ramanem cu totii intr-o relatie stransa si comunicare permanenta cu Dumnezeu prin rugaciune.. El are grija de toti ai LUI. Este singura putere in care mai cred. Restul lucrurilor care urmeaza sa se-ntample , sunt de sute de ani planificate de masonerie si deja suntem prinsi in clenci ,planurile masonice isi urmeaza cursul cu voie sau fara voie .Probabil asa trebuie sa se-ntample pana la a doua venire a Domnului Iisus Hristos , care va judeca cu dreptate .

  13. ioan spune:

    nu stiu mare lucru dar stiu ca am citit odata cand eram mai mic de ani ce-i drept….aurul si argintul se vor gasi asa cum se gasesc pietrele si nu vor avea nici o valoare….

  14. aurel spune:

    Marturia acestui om circula de ceva timp pe net.Proferii mincinoase sunt destule asa cum scrie,dar este doar Unul care cunoaste viitorul.Cuvantul scris in cartea proferului Daniel si cartea Apocalipsa s-a impinit si se va impini si pentru ce mai ramane din istoria acestui pamant.Sunt putini cei care il cunosc si de aceea sunt dusi in eroare asa usor de ce zice unu sau altu.In cazul de fata,omul a zis ceva din planurile lor,dar a uitat sa spuna ca nu ei sunt Atotputernici si ca mai sus de ei e Unul care are planuri mai bune si ca are in vedere binele celor drepti si nu distrugerea lor.Ei fac si vor face doar atat cat le este permis de Sus sa faca si anume ce e scris deja.Acesti oameni lucreaza cu puterea diavolului si au exclus din calculele lor ca mai e Cineva acolo Sus mai puternic,care isi bate joc de ei si de planurile lor.El are alte planuri si le va duce la indeplinire asa cum a promis pentru ca El nu minte.Sunt totusi trist sa vad ca sunt oameni care cred pe cuvant un om pe moarte si nu cred in Cuvantul care e scris in Biblie si care ne spune ce se va intampla.Cine citeste Biblia se roaga si traieste adevarul scris in ea nu e dus in eroare.Nimic din ce se va intampa nu IL surprinde pe Cel ce cunoaste sfarsitul de la inceput.Chiar daca cei credinciosi au parte de suferinta,asa cum a avut si Mantuitorul lor,vor avea parte si de biruinta asa ca El,cei ce vor rabda pana la sfarsit.Chiar daca fortele intunericului se aliaza pentru ca stiu ca mai au putina vreme,sunt deja pierzatori asa cum au fost de fiecare data cand s-au luptat cu Cel ce e Stapanul Universului.Iar cei ce sunt ca El,adica dragoste,vor fi biruitori impreuna cu El.Chiar daca viata Lui pe pamant a fost plina de lupta cu puterile intunericului,in final a fost biruitor si a invins astfel pentru totdeauna pe cel ce tinea neamul omenesc rob.Si totusi cat de putini fac apel la Singurul care ii poate ajuta in lupta cu acuzatorul care ne invinuirste de fiecare pacat facut.Sacrificiul Lui e singurul remediu pentru omenire si suficient sa salveze pe oricine care crede in jerta Lui.

    • Mihai Iovan spune:

      Bravo Aurel, mi-a placut comentariul tau, cel mai pertinent de pana acum, ai punctat esentialul, se vede ca ai studiat ceva din Biblie si te laud, putin sunt care cerceteaza Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia singurul loc unde gasim adevarul despre om, creatie si scopul lui Dumnezeu in legarura cu acestea care se va implini negresit, nu va intarzia.
      Isus ne invata chiar in rugaciunea model, Tatal Nostru, sa ne rugam ” … Sa vina Regatul tau” sau „Vie imparatia Ta!” in functie de traducere. Isus a aratat clar ca singura solutie la problemele omenirii este doar instaurarea Regatului lui Dumnezeu. Cand Isus a fost pe pamant, Regatul lui Dumnezeu a ocupat un loc central in viata lui si in lucrarea de predicare si de facere ce discipoli. El a promovat Regatul din motive care nu aveau legatura cu propriile interese, ci. Isus a avut in vedere tot ce va face Regatul pentru cei pe care el ii iubeste: Tatal sau ceresc si discipolii sai fideli. Isus il iubeste foarte mult pe Tatal sau ceresc. El pretuieste calitatile Sale atragatoare, precum iubirea, compasiunea si dreptatea. Prin urmare, suntem siguri ca Isus detesta minciunile larg raspandite despre Tatal sau, cum ar fi minciuna ca Dumnezeu este indiferent la suferinta oamenilor si ca vrea sa suferim. Acesta este unul din motivele pentru care Isus a dorit atat de mult sa anunte „Vestea buna despre Regat. El stia ca Regatul va restabili reputatia Tatalui sau (Matei 4:23; 6:9,10) Cum va face Regatul lucrul acesta?
      Prin intermediul Regatului, Dumnezeu va lua masuri radicale in folosul omenirii. „El va sterge orice lacrima” din ochii oamenilor fideli. Dumnezeu va inlatura cauzele acestor lacrimi si „moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigat, nici durere nu vor mai fi” (Apocalipsa 21:3,4). Prin intermediul Regatului, Dumnezeu va elimina orice suferinta a oamenilor.
      Din acest motiv, Isus a vorbit cu mult entuziasm despre Regat pentru ca stia ca doar acesta va dezvalui puterea si compasiunea Tatalui sau.

  15. andrei spune:

    Daca Mihai e mason???

  16. EmiliAnu spune:

    …Mihai..daca el (masonul) era pe patul de moarte..cum sa aiba ceva de castigat din chestia asta??..si da!!!avem ce masuri sa luam..sa fim si noi oleaca mai deschisi la minte..sa nu mai ascultam manele si alte genuri de muzica fara mesaj..dar in special manele sa nu mai ascultam..deoarece prostia ne face pe noi vulnerabili in fata cracanatilor astia…/vrei bine??..faci bine..
    omul detine raspunsul..daca te pui cu burta pe toate aspectele astea..cel mai nasol e sa futem capre in cur si sa ne lingem cu persoane de acelasi sex..restu..se poate aplana..luptand pentru drepturile omului..dar cum omul e posedat de diavoloul sub forma de bancnota si religia materialistilor..normal ca o sa se intample toate astea..neahh..pacea si aveti grija de parintii vostri si visurile voastre..daca visati la o lume mai buna..incercati asta: FItI SCHIMBAREA PE CARE VREtI SA O VEdeti IN LUME..

    • anca spune:

      logica pura:daca masoneria e asa puternica,de ce mesajul asta a ajuns in media?raspunsuri posibile:1 masoneria e influenta,dar nu are nici un interes in a conduce masele la modul descris de nenea asta,deci ii pica acestuia credibilitatea.fiindca ar fi putus sa faca in asa fel incat voi crestinopatilor sa nu cititi niciodata articolul asta.exista mijloace.SAU 2:masoneria vrea sa conduca lumea,dar e asa ca un vis,fiindca nu poate nici sa impiedice ca nenea asta sa apara pe net,deci total incapabila,asa ca,din nou zic,nu ne paste nici un pericol.total bullshit.si la argumentul adus de unul din voi in favoare lu mosu,cum ca nu ar avea nimic de pierdut,tin sa contrazic,fiindca pariez ca are o familie care poate fi amenintata.

  17. spinq spune:

    cred ca vreia sa scrie o carte si nu a mai apucat si de asta i-a povestit-o lu pastoru ca stia ca de incredere 🙂 si cat o sa se intample astea noi stam la table si bem bere :)))

  18. spinq spune:

    nu inlociesti tu dragostatea asa usor cu sexul ,difuzezi 2episoade din suleiman magnificul si ii aduci pe drumul cel bun :)))) hai ma chiar altceva nu aveti de scris prin ziarele astea

  19. Spiridon spune:

    Am citit cu interes articolul. Francmasonul are dreptate cand spune ca vor urma vremuri tulburi. Insa greseste in interpretarea detaliilor ce i-au fost dezvaluite de catre grupul Bilderberg. Alta va fi tragedia. Exista printre initiati credinta tot mai apasata ca pana in toamna o civilizatie extraterestra isi va face cunoscuta prezenta. Impreuna cu FMI si Banca Mondiala (cu care sunt in contact de ceva timp prin Christine Lagarde) vor pune la care subjugarea planetei, sau cel putin a unei parti a ei. Printre planurile acestei coalitii nefaste se numara si aceea a numirii ca presedinte pe viata in Romania a dlui Ponta. Asta va duce in scurt timp la colaps economic si prabusirea monedei nationale. Pretul aurului si al painii vor exploda. Justitia, sistemul de invatamant, sistemul de sanatate vor deveni o amintire. Exista speranta ca Domnul Atotputernic nu va permite asta. Sa ne rugam cu totii, poate gandurile noastre adunate vor fi ascultate. Cristos sa ne aiba in paza. Un initiat.

    • vera spune:

      dle Spiridon cred ca sunteti sau doriti sa infaptuiti o conspiratie anti Ponta ,aveti o dereglare la mansarda

      • Spiridon spune:

        Iata, stimata doamna Vera ca mi-a iesit conspiratia. Extraterestii s-au intors cu coada intre picioare (la propriu) pe planeta lor Pedeseria.

  20. elena spune:

    Suntem in plin „al 3 lea razboi mondial” deja. Oamenii mor pe capete de diverse boli, sinucideri in masa pt ca oamenii nu mai tin pasul cu „evolutia” inglodati in datorii si plini de disperare. Lupta pentru supravietuire devine din ce in ce mai dura si sunt multi cei care pierd aceasta lupta. Al 3 lea razboi mondial deja a inceput… Este trist si dureros sa observi cum lucrurile o iau usor, usor la vale, fiind constient de asta insa nereusind sa faci nimic pt a o putea opri. Este trist si dureros sa vezi cat de inconstienti si impasibili devin oamenii pe zi ce trece, mai mult si mai mult. Insa din nefericire asta a devenit omenirea… Nu ne mai poate salva nimic… Suntem sortiti unei pieri lungi si dureroase. Trist….

  21. Cristian Banioti spune:

    Daca persoana de care se vorbeste s-a spovedit este foarte putin posibil ca, ceea ce s-a vorbit sa fi putut ajunge public.
    Sfaturile sunt dupa parerea mea alarmiste. Societatea umana se bazeaza in principal pe increderea intre oameni si intr-un viitor pozitiv.
    Intrebare: ce sa faca cineva cu toate casele noastre? Interesul celui care te imprumuta este sa nu-ti ia bunul cu care garantezi ci sa ii tot platesti pentru el. Cel care imprumuta in mod aparent ciudat nu vrea nici sa primeasca banii inapoi inainte de scadenta (exista penalitati pentru cazul asta).

  22. Raka Rak spune:

    În articol sunt redate doar prăbușiri ale lumii materiale.Ce le pasă creștinilor de aceste probleme?Nădejdea unde ne este?

  23. GigiTroll spune:

    Deci suntem sfatuiti sa cumparam Aur si Argint pentru ca va fi saracie si implicit foamete…
    Nu stiu ce sa spun , dar in situatia asta atat ca si capacitate de a te alimenta cat si ca moneda de schimb, daca aceste lucruri s-ar adeveri mi se pare mai precaut sa detii terenuri unde sa te poti muta si sa-ti culviti mancarea.
    Intr-o situatie de criza cand nu exista mancare nu stiu cine mai pune pret pe metale sclipitoare.

  24. Marius spune:

    nu pot sa mai cred nimic de la faza cu decembrie 2012, sfarsitul lumii, calendarul maias, extraterestii antici…adica chiar ii asteptam, 🙂 amuzant dar vroiam o dovada vie a acestei conspiratii mondiale, eu am ales „sfarsitul lumii 2012” dar nu a fost, de acolo mi-a fost totul clar si nu pot sa mai inghit astfel de vrajeli, masonerii, iluminatii, etc. Razboiul acestui secol este unul economic, a inceput de la criza financiara din 2008-2009 si continua. Istoria contine foarte multe „reciclari” de genu asta. Criza financiara nu este decat un „sapun” care inlatura „mizeria” din economiile nationale, mondiale .etc. Daca e sa ne referim la Anticrist, nimeni nu a fost mai aproape de el ca Genghis Khan, Imparatul Neo sau Adolf Hitler…si totusi?….cred ca asta e cursul lumii, istoria este dovada vie, au fost si vor mai fi razboaie. Iluminatii, Massonii, Nazistii…toti au vrut sa conduca lumea sau vor, dar binele a invins si va invinge se pare…Asta ar fi gandirea mea realista, ajutata de 3 beri…

  25. Real spune:

    Cu Dumnezeu inainte ca si la celelalte razboaie asa va fi mereu. Nu Dumnezeu isi spala mainile de sange dupa o lupta.

  26. VERO spune:

    INTERESANT..ORICUM TRAVERSAM VREMURI TULBURI..OAMENII TREBUIE SA-SI GASEASCA PACEA SI LINISTEA NU SA FIE AMENINTATI DE TOT FELUL DE ”RAZBOAIE”CEL MAI RAU SUNT LIPSURILE MATERIALE DAR SI LIPSA CREDINTEI!

  27. Marian spune:

    Sunt puncte fara logica in aceasta declaratie si le voi pune un comparatie dpdv. Economic:
    1. Pretul barilului de titei va creste la 200$ vs depresiune economica -- scad preturile
    Rezulta ca : O asemenea explozie a pretului titeiului(pret real actual 89-90$\baril)
    ar putea avea loc doar in doua cazuri,si anume:
    1.Constatarea reala a faptului ca titeiul este resursa limitata ( la ora actuala doar se speculeaza acest lucru)
    2.O injectie monetara din partea statului ce ar duce automat la cresterea cererii si implicit a pretului,fapt care seafla in totala contradictie cu punctul doi deoarece in acest caz ar

  28. Marian spune:

    In acest caz vor creste si cantitatile de bani ale fiecarui individ ,pe termen scurt va exista o crestere economica ceea ce nu duce deloc la o depresurizare economica-termen inexistent in limbaj economic economia nu se presurizeaza-
    Oricum o analiza detailata ar arata mult mai complexa dar locul nu imi permite acest lucru.
    Cu placere las adresa de e.mail pentru a-mi supune teoria in mod sincer si deschis unei eventuale dezbateri.
    marianpopescu@t-online.de
    Va multumesc.

  29. ELENA spune:

    NICI MAICA DOMNULUI NICI DOMNUL IISUS HRISTOS NICI INGERII DIN CER NU STIU CUND VA FI SFIRSITUL LUMII NUMAI DUMNEZEU TATAL STIE ASA CA TREBUIE SA NE RUGAM PENTRU INTREAGA LUME SA LE DEA MINTE LUMINATASI SA NE INTAREASCA IN DREAPTA CREDINTA CA AJUTORUL DE LA DUMNEZEU VINE DOMNE AJUTA.

  30. samir spune:

    Buna sa va fie inima …… eu vreau sa zic allah uakbar adica allah e mare ….. daca allah dumnezeu dio god vrea sa distruga lume asta pe loc o face ……. daca in palestine unde sa nascut din poporul canan palestine cultura folclor religia crestina &MUSILM allah god 1 …. si aceptam pe sionisti Israel sa ocupe si sa uchida copii femei batrani si intregi locuinte bobardate ……….. si multi uameni care nu au cultura zic copii arabilor teroristi unde e dreptatea 38 din arabi palestine sint crestina si restul musulmani toleranti care vor libertatea lor si drepturile lor …. intreaga lume tace ……… isus sa nascut in Palestine la beetllehem si coranul ne vorbeste de el cu dragoste ….. palestina libera & victory pe acest pamant

  31. samir spune:

    Uameni buni …. ganditi un pic daca Israel sionisti au transformat palestina pamant sfant unde sau nascut isus …… si maria ioan moise muamed toti au consruit biserici si moschie … si sionisti au tranformato in puscaria si ziduri mai rauuuu ca la berlin si 1948…2014 ei ocupa si omuara popor chivil palestine crestini & muslim care evrei sint popor sfant de unde pana unde cad ei lau tradat pe crestini si pe isus ………. defapt ei sint cu tuata lumea in coflict …………. freeee abd victory palestine from this would …..

  32. patrascan lorena spune:

    Si ai punctat tot!!felicitari!!credinta dragoste si nădejde in Iisus Hristos!!

  33. patrascan lorena spune:

    Si ai punctat tot!!felicitari!!credinta dragoste si nădejde in Iisus Hristos!!bv aurel

  34. Andrei Dirlau spune:

    http://www.freestatevoice.com.au/home/item/592-high-ranking-bilderberg-mason-spills-the-beans-on-his-death-bed
    01 February 2011
    HIGH RANKING BILDERBERG MASON SPILLS THE BEANS ON HIS DEATH-BED
    Articolul datează din 1 februarie 2011.

  35. Ioan spune:

    Se vede ca a vrut sa manipuleze: aurul a scazut, petrolul a scazut, Ir\nul e in carti ca trebuie sa dea petrol ca sa poata US sa distruga Rusia, China tremura pe picioare de lut, …si da, razboiul a inceput i se generalizeaza…trebuie sa incercam sa iesim din orase…

  36. ION spune:

    imi este interesant cit costa barekuk de petrol acum!!????
    nu 200 cum zicea masonuk pe pat de moarte
    ci doar 60dol
    de la 100
    si a scazut este evident acest lucru!!
    aceste persoane chiar si pe patul de moarte is numai cu minciuna in gura si doresc numai rau societeii
    trebuie sa fim prudenti si foarte atenti in aceste zile
    SA NE AJUTE DUMNEZEU PE TOTI!!

  37. natalia spune:

    Nu cred ca acel mason a facut acea confesiune. „Pastorul” nu a facut altceva decat sa minta, sa delireze.Voi chiar credeti tot ce abereaza unii sau altii? Au trecut deja acele „cateva luni” cand s-ar fi produs acele evenimente si nu s-au intamplat evenimente mai grave decat in ultimii cel putin 5 ani.

  38. lucian spune:

    Va salut cu respect dragi prieteni crestini si iubitori de Dumnezeu.
    Ma-m tot uitat la unele comentarii de-ale voastre dupa acest satanic paragraf facut de un mason ..ce o fi fost putin ma intereseaza.
    Am observat ca fiecare dintre voi va dati cu parerea ceea ce este foarte normal, dar unul dintre voi cu numele Alex…el a precizat ca Stop…INTR-UN FEL ca el le stie pe toate,ori mai si greseste dar de fapt el stie bla bla bla cum sta situatia.In primul rand cred ca ar trebui sa se spele pe fata si pe dinti, si apoi sa faca comentarii…este un suflet pagan si cu fata falsa..ca el sunt foarte multi..stim cu totii in ce lume traim in prezent.
    Vreau sa fac ff mici detalii si sa nu va retin ,pentru ca vorba multa saracia omului.
    Nu suntem in masura sa judecam oamenii pe pamant adica intre noi cum am facut si eu fata de Alex.PENTRU ca nu ne etse cu putiinta sa facem lucrul acesta si Dumnezeu sa ma ierte ,,sa ne ierte ptr ca suntem 0 fara el.
    Nu mai credeti va rog in tot ce se spune despre omenire daca nu Ati citit Sfanta Scriptura(Biblia)NOUL TESTAMENT SI VECHIUL TESTAMENT.
    Apocalipsa dupa sf Ioan.cand o sa cititi sa-u cei care ati citit ar trebui sa nu ascultati vb altora la stiri ziare etc…
    Nici ingerii si nici fiul omului nu va sti cand ceasul va suna numai Tatal(Dumnezeu).multi mincinosi se vor ridica in numele lui IsUS.Fratilor vor fi vremuri foarte grele esrte adevarat , atata timp cat va pastrati credinta in bunul Dumnezeu si ne rugam ,Dumnezeu are grija de noi cu toate ca pacatuim ff mult pe pamant noi oamenii, sa nu ucidem, sa nu ne luam viata, sa nu blestemam pe Dumnezeu sa u celor care ne-au dat viata (Parintii nostrii).Nimeni nu stie decat bunul Dumnezeu cand va fi si sf lumii, cat despre masoni si iluminati satanistii astia..chiar daca nu vom apuca sa traim pe pam asta sa ajungem in ziele cum spune masonul (Caisa ala)…cine moare -ptr credinta lui Hristos va fi iertat de pacate, cine se alatura celui viclean va trai in osanda.
    Concluzia..indif ce razboaie vor mai fi..zi ce zile grele vor mai fi..treb sa stiti ca la venirea Domnului nostru Isus Hristos la judecata de apoi cei care stie ce inseamna (sa judece vii si mortii). pamantul va fi nou, toata rautatea d epe pamant va fi stearsa cu puterea lui Dumnezeu prin fiul lui ce va fi trimis sa vina ptr a doua oara.ptr ca scriptura sa se implineasca.
    in numele Tatalui si al Fiului si al Duhului SFANT IN VECII VECILOR . AMIN

  39. Somebody spune:

    Nu-i chiar asa ,daca va mai aduceti aminte din „Antichitate” aurul si argintul au avut intotdeauna valoare ,de ce erau banutii de aur si cei de argint, cati nu s-au imbogatit mai demult de pe urma acestora . Aurul are valoare si in ziua de azi ,adica cumperi cand ai bani si in cazul in care ramai in pana ,ai posibilitatea de a-l amaneta,vinde….este strict parerea mea,

  40. cata spune:

    inducere in eroare..facand un mic bine..pe ascuns sa poti devia de la drumul bun..
    ce conteaza ce zic masonii..sau nu stiu cine..conteaza cum crezi tu..ce pozitie ai tu fata de dzeu..esti ortodox?ei bine..daca mori el nu te va intreba cat ai crezut din ce a spus un mason..ci te va intreba cat ai crezut si facut din ce a spus parintele la biserica…asadar..o metoda vicleana treaba cu ..pe patul d emoarte spune ce stie..bravo lui..dar nu ma intereseaza..
    Dzeu stie mai mulkte..acolo trebuie pusa energia si atentia

  41. o lae spune:

    cine a vazut pastor care spune adevarul sa ridice mana sus. astia traiesc din oratorie si elucubratii pe care nici ei nu le inteleg, nu mai vorbim de „minunile” pe care le fac ei cand isi intind mainile…iar despre apocalipsa, bucurat-va dar fiti pregatiti de jertfa, nimic bun nu se castiga fara jertfa. ce poate da omul la schimb pentru sufletul lui?
    (trupul)

  42. o lae 2 spune:

    cat despre aur si argint, cam are dreptate, insa lucrurile se petrec in timp de mai multe generatii ca lumea sa nu-si dea seama. La Breton Woods s-a desfiintat moneda bazata pe catitatea de aur sau argint a dolarului si s-a introdus moneda artificial creata fara valoare intrinseca ci pur contabila. Aceasta tactica a avut o istorie cam odioasa, cu morti supecte de presedinti si oameni politici…in fine, cam asta e ideea.

  43. o lae 3 spune:

    sugestii si indicii in caz de apocalipsa: orice deviere de la invatatura sfintilor parinti este un pas spre domnia lui satan, deci, ramaneti cu ortodoxia si veti simti semnele vremurilor

  44. Rusu Viorel spune:

    Dacă aveți răbdare și citiți scripturile, găsiți la vedenia Sf. Calinic de la Cernica, anul JUdecății de Apoi 7500 de la zidirea lumii, iar calculele cele mai precise pt. data nașterii Mântuitorului Hristos, găsiți la Sf. Ioan Gură de Aur, el scade 33 ani de la învierea lui și scoaterea din iad a lui Adam, Eva și cei 5500 de drepți ai vechiului testament 5508 și rezultă anul nașterii 5475, 25 decembrie ora 03.00. Adunați cei 2015 ani la anul nașterii 5475 și rezultă anul acesta 7490 . deci mai avem 10 ani până la Judecată , timp în care masonii vor face tot ce au planificat pt. întronarea lui antihrist, dar nu le iese planul exact, insă îl vor executa, de aceea pregătiți-vă fără aur și argint ci retrăgându-ne hai să-i zicem pustiu.

  45. Mihai spune:

    Terminati-va ma cu atata Dumnezeu :)) Dumnezeu in sus Dumnezeu in jos. Unde e Dumnezeu ? Am fost si suntem condusi de smecheri si asa vom fi mereu. Punct ! Toti vor o viata mai buna dar niciunul nu face nimic, doar asteapta. De vorbit toti vorbim… In viata exista doar actiuni si consecinte. Nu exista miracole,minuni ci doar se intampla ce se poate intampla. Oamenii vad ce vor sa vada si aud doar ce vor sa auda. De multe ori adevarul este crud… de aia sunt foarte multi saraci si putini bogati. Nu intru in detalii ca nu are rost, multi dintre voi degeaba aveti o varsta ca tot limitati mintal sunteti.
    Societatea,massmedia,etc ne manipuleaza pe toti. Biserica te invata sa fii prost si imatur, tocmai de astfel de oameni au nevoie cei care controleaza totul, nu de oameni dezghetati. altfel nu ar mai avea putere. Dar voi inca va certati intre voi despre Dumnezeu… Asta e , in viata sunt multi oameni care vor sa li se spuna ce sa faca, cum sa traiasca. Sunt sigur ca multi dintre voi ma vor contrazice…dar asta e..adevarul este crud ! Asa ca hai duceti-va la biserica si rugati-va ca o sa va ajute Dumnezeu ! Daca ar fi asa simplu cum credeti voi….

    • Admin spune:

      Cum poti caracteriza crestinii, cand tu nu stii sa te exprimi corect gramatical? Da-mi un raspuns. Care e cel redus? Prin ce se evidentiaza inteligenta ta???

      • anca spune:

        poate tu nu stii,de vreme ce afirmi ca nu se exprima corect.ce sa mai caracterizeze mihai,ca va descurcati singuri.si sunt destul de sigura ca nu s_a referit la ortograme sau mai stiu eu ce cand a zis ca sunteti prosti.nu ai facut decat sa ii intaresti afirmatia,desigur,fara sa stii despre ce vorbeste.

  46. dan spune:

    Atunci schimbati numele site-ului în Gânduri Din AMERICA ? UNDE E NĂDEJDEA ? SCHIMBAM NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU CU SPAIMA ” ȘTIRILOR DE LA ORA 5?” UITAM CA TOTUL STA ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU ȘI NU AL OAMENILOR ?

  47. cristian spune:

    Nimic nou. Tot ce e scris aici se poate gasi pe google.

    • Silvia Demeter spune:

      dacă analizăm câteva puncte din „mesajul masonic” observăm cu mare uşurinţă că probabil, acesta,nu amai fost restartat cu mult înainte de a-şi da duhul!Până la punctul doi, sunt lansate afirmaţii de care toată lumea a auzit şi, în general sunt adevărate.
      La punctul 3, este evident că statul chinez a devenit un decident important în ceea ce priveşte destinul omenirii.Dar,în această postură,nu va mai fi unealta nimănui ci îşi va urmări propriile interese , parte importantă din acestea fiind în mod tacit şi discret realizate. -Are mână de lucru proprie,ieftină,docilă, uşor de calificat şi uşor de antrenat în munci dintre cele mai grele până la cele mai sofisticate.
      Punctul 4, aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor baza.Afirmaţie COMPLET FALSĂ!În realitate, s-a constatat şi se ştie de toată lumea interesată că majoritatea statelor, în frunte cu S.U.A. care are oficial un deficit de 3000 de tone de aur în visterie, deci tot atâţia dolari tipăriţi fără acoperire pe piaţa internă proprie. Dacă mai adăugăm şi uriaşul împrumut al Chinei către acest stat, este clar că acum, oricând, China poate falimenta S.U.A. doar dacă îşi retrage împrumutul. În acest context este clar că acest stat care se erijează în numele O.N.U. ca apărător al dreptăţii pe pământ, China îl poate şantaja în orice moment dacă nu dansează după cum i se cântă. Dar..în afară de acest lucru, ţinând cont că S.U.A.nu este singurul stat care a emis bancnote fără acoperire în aur,din studii temeinic efectuate se relevă faptul că dacă ar fi să se extragă şi să se prelucreze întreaga cantitate de zăcăminte aurifere care au mai rămas neexploatate( vezi justificatele presiuni ale corporaţiilor americane de a exploata Roşia Montană şi de curând semnătura lui Ponta pentru exploatarea unui zăcământ adiacent în Apuseni)acum în întreaga lume. Ca urmare aceasta nu ar putea să acopere frauda efectuată de administraţiile statelor doar pentru a da impresia supuşilor acestora că le este asigurată o viaţă îndestulată.Ca o oportună alternativă, se preconizează a se înlocui aurul şi argintul cu un element numit „coltan”, care, nu întâmplător se găseşte din abundenţă în jumătatea vestică a Africii,cumpărat în întregime de China. Acest coltan este preţios în tehnologiile viitorului bazată pe fizica cuantică,folosind energia nanoparticulelor.Nanotehnologiile vor fi utilizate în miniturizarea sistemelor informaţionale,începând de la computere şi până la comunicarea în orice domeniu, indiferent de domeniu şi indiferent de distanţă, dar şi pentru captarea mai eficientă a energiei solare.Acest fapt ar putea să aibă drept consecinţă scăderea interesului pentru utilizarea combustibililor fosili, cărbunele şi petrolul.Avantajele ar putea fi semnificative pentru întreaga omenire, dar şi pentru planurile de globalizare care nu va fi pentru cine se pregăteşte…Dar, cum toate lucrurile au avers dar şi revers, nu demult am văzut un film documentar pe Discovery, unde se lansează avertismentul că dacă nanotehnologiile vor fi date în practică fără un studiu serios şi aprofundat, particulele subatomice scăpate din constrângerea atomului vor invada întreaga planetă, ca un nămol/pecingine care va distruge tot ce este viu în mod ireversibil, de nestăvilit. Ceea ce s-a întâmplat cu energia atomică utilizată iresponsabil în atacul asupra Japoniei la Hiroşima este un mic incident faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla prin folosirea nanotehnologiilor în mod inadecvat. Atâta timp cât omenirea, ca spirit rămâne încă în stadiul de evoluţie al maimuţei,ne vom da mereu foc la coadă, fără să simţim că ne frige decât când ne ajunge flacăra la fund. 5. Dacă aveţi casă personală,reţineţi că în întreg Occidentul oamenii nu se stabilesc într-un loc, având în vedere că s-ar putea ca locul de muncă să dispară, trebuind astfel să se mute în altă parte.În această stare de nomadism mascat, cetăţenii preferă să stea în chirie toată viaţa. În acest context, nu vă înstrăinaţi locuinţele, poate schimbaţi cu ceva mai mic,mutaţi-vă la ţară, dar nu rămâneţi ca frunza pe apă.Riscaţi ca banii să se schimbe exact când aveţi aceşti amărâţi de bani lichizi pe care i-aţi primit vănzăndu-vă căminul.Nu uitaţi că o mică ogradă de 300 mp poate să furnizeze pentru un om toate legumele care ne sunt necesare pe un întreg an!Suntem un popor de agricultori şi acest lucru ne-a permis să rezistăm în faţa nenumăratelor vicisitudini care ne-au potopit,fără să ne înfrângă.Atunci când ne-au călcat furtunile, ne-am lipit de pământ şi am supravieţuit. Aşa va trebui să facem şi în aceste vremuri. Şi dacă se vor abate sau nu primejdiile şi asupra noastră,adoptarea preventivă a acestor măsuri, sau a altora mai potrivite pentru fiecare în parte,vor fi oricum binevenite ,pentru că se vor înscrie perfect pe drumul de prefaceri care ne aşteaptă. Fiecare om care este în stare să subziste fără niciun ajutor de la stat sau de la o administraţie străină,aşa cum o face truditorul de pământ, va face troc cu cei din vecinătate şi nu se va crampona de bani ,indiferent că sunt de aur sau de coltan sau de hârtie higienică.

  48. alin spune:

    Deci sa inteleg : ne rugam intr- o religie inventata de evrei si dupa asta ne este frica de ei in calitate de lideri ai lumii , vorbiti de antihrist insa voi aparati modul de viata cu referinta la moneda unica , voi aveti ideea de a fi condusi ca o turma , pana la urma masoneria sau cum vreti sa o numiti exista din toate timpurile altfel ar fi guvernata lumea cu adevarat de antihrist , va era servit pe tava totul pana acum exact de catre aceeasi oameni si acum ca auziti diverse rahaturi de la un pastor se rascoleste rahatul in voi. Sa nu uitati un lucru , daca era sa cunoasteti fapte cu adevarat relevante ori erati morti ori ati fi lucrat pt guverne sau masonerii

  49. vali spune:

    faza cu China este cat se poate de reala..in rest..basme..va deveni mai rau intr-adevar, oamenii nu au locuri de munca.

  50. Farcas Paul spune:

    De ce le tulburati realitatea bietilor oameni ? Tot ce e viata e la voia lui Dumnezeu si nu in mana diavolului. Tot felul de oameni disemineaza tot felul de articole conspirative cu mesaje subliminale ( cumparati aur, argint, platiti ipoteca, pe scurt, investiti in bunuri materiale), de parca ce mare adevar ar fi descoperit. E la mintea copilului faptul ca e o lupta pentru supravietuire la nivel inalt, pe fata sau pe ascuns, atat intre state cat si intre organizatii secrete. Dorinta de dominare se regaseste in fiecare om, in stagii diferite ca evolutie. De lumea asta se va alege praful cand va vrea Dumnezeu, nu cand va dori omul. E deajuns un hapciu de la Tata, si cel mai pacatos si rau om sa primeasca o idee revelatoare si sa se pocaiasca. Asa ca nu mai da-ti crezare tampeniilor ce circula pe internet, ca doar va raudispun. Aveti credinta, si ce va dorii Dumnezeu, aia vom primi. Iar daca vom transforma pamantul in iad, inseamna ca asta meritam. Multa sanatate !

  51. Marian spune:

    Aceasta publicatie mi se pare o gargara. Faza cu america care cade e in proportie de 98% falsa (nu zic ca nu ar putea cadea, doar ca e foarte putin probabil). China invadand, nu prea cred. Au o armata impresionanta dar mai exista si Rusia si Germania si Franta (care au tehologii de ultima ora), mai e India cu un numaunr imens de oameni si cu o armata impresionanta. China nu e un lup mare si rau iar America nu cade. De obicei oameni ca domnul muribund din articol nu prea dezvaluie aceste adevaruri, fapt ceea ce duce la o scadere a veridicitatii spuselor. Daca chiar credeti in Dumnezeu cititi Biblia, in special Apocalipsa de Ioan. O sa vedeti ca lucrurile nu vor sta conform spuselor unui individ (caruia nu-i stim nici macar numele). Da o sa fie o chestie mondiala dar nu asa cum e prezentat mai sus.

  52. elvis spune:

    Vine domnul slavei,vino doamne Isuse!

  53. Ana spune:

    Sunt bucuroasa sa vad oameni optimiști , si chiar as vrea sa fie asa cum ziceți unii dintre voi: doar aberații. Din păcate , daca esti atent ce se întâmpla in lume, hai sa nu zi in lume , sa zic in Europa : cum oamenii doresc libertate , perversiuni . Sodomiti si toate Felurile de spurcaciuni! Vi se pare deci o noutate ce zice acest om? Deloc! Daca stii ceva istorie despre America atunci sigur ca stii : e îngropată in datorii fata de China . Deci pana aici nimic nou. Ca vor sa facă o religie unica deasemenea si o moneda unica, asa eu cu urechile mele , l-am auzit pe Papa, ca vrea o noua ordine mondiala. Deci ce altceva sa mai zic? Citi Apocalipsă din biblie si cu putina istorie cunoscuta veți vedea cum câteva lucruri chiar sau împlinit . Nu vreau sa infricosez pe nimeni. E normal sa se întâmple ce este mai rău. Suntem pe pământ, unde diavolul are stăpânire ! Multe e fii de spus, dar m-a limitez,….

  54. IONEL spune:

    DE CE MASONUL NU A DAT SI NUME SI DE CE NU A DEZVALUIT MIZERIILE PE CARE LE FACE ACEASTA ORGANIZATIE?
    ASA CA NU CREDETI TOT CE SE SPUNE PE INTERNET.
    INTR-ADEVAR, TRAIM VREMURI SOLEMNE, INSA SOLUTIA ESTE SA MERGI LA DUMNEZEU NU LA AUR SI ARGINT. PETRU A SPUS,, AUR SI ARGINTN-AM, DAR TOT CE AM ITIT DAU. IN NUMELE LUI ISUS I-ATI PATUL SI UMBLA.
    DECI: INTREBATI PE DUMNEZEU CE TREBUIE SA FACETI SI MERGETI LA SCRIPTURA SI EA VA VA INDRUMA.

  55. Edward spune:

    Mie mi se pare ca acest articol este o mare vrajeala, daca acesti illuminati aflau ca unul de--al lor a vorbit cu cineva despre viitoarele lor planuri mai mult ca sigur aveau ei grija ca sa ii inchida gura celui care a auzit, asta daca sunt asa influenti dupa cum se aude. Chillout people

  56. Ioana spune:

    Nu cred ca este adevarat ceea ce prezinta acest articol. Nimeni nu te poate obliga sa nu crezi in Dumnezeu si in iubire 😐 .

  57. Bogdan spune:

    Numai prostii.Prea in detaliu,sunt minciuni premeditate,nimic mai mult.

  58. Maxim spune:

    Tine-ti minte vorbele astea | Omenirea trebuie sa traiasca dupa o anumita credinta si asta e esential pentru o convetuire cat mai buna , da corect . Daca ar fi existat acel Dumnezeu : Unde a fost cand au murit zeci de milioane de oameni in razboaiele mondiale ? Raspuns : in ceruri ! Care acele ceruri s-a dovedit defapt ca dincolo de ei exista stele , stelele ce sunt defapt , niste planete . De ce fiecare popor si-a ales cate o credinta ? De ce fiecare credinta e diferita ? De ce de ce de ce ! Hai sa va spun eu ceva , ala care a scris biblia sau aia , a fost un poet foarte foarte destept care a prevazut toate aceste lucruri din ziua de azi si cea de maine !
    Sunt prea multe de spus … Noi traim prea putin sa studiem omenirea si traim prea putin sa vedem ce si cum …
    Ganditi-va ca acum 2000 de ani , omu era asa evoluat ca acum si puneti-va pe ganduri , ganditi-va macar cum eram noi acum 20 de ani .
    Chiar credeti ca acei oameni acum 2000 aveau ceva de facut ? Se chinuiau saracii doar pentru procurarea hranei , oamenii acum 2000 de ani gandeau mai mult ca cei din ziua de azi …
    Nu are rost sa vorbim de masoni illuminati etc , voi vedeti-va de viata voastra numai cititi toate prostiile , traiti prea putin ca sa aflati ceva , nu o sa traim noi ziua apocalipsei , iar acea zi va fi cand vom fi prea multi pe planeta , si ce`i mai puternici oameni din lumea asta o sa zica gata , hai sa mai omoram din ei ca suntem prea multi !
    La revedere !

  59. Dumitru spune:

    Doua chestii am sa spun: 1 .adevarat va fi saracie mare in toata lumea la un moment dat(cel putin la cum se misca lucrurile in ultima vreme) si 2.daca ar fi sa ma mut la tara as cumpara animale si seminte pt a cultiva legume si fructe,daca va fi foamete te pisi pe el de aur si de argint …croiti-va propriul destin singuri nu va lasati influentati de cei din jur ,mergeti inainte cu credinta in Dumnezeu restul e cancan

  60. Mihai spune:

    Am lasat impresia,noi ca suntem retardati?
    Daca oamenii ar invata sa isi creeze un scut vs. manipularii si prostiei ar fi mult mai bine, iar incompetentii de la conducerea tarii nu ar mai fura si nu ne-ar mai subestima facultatile mintale.
    Rusine!

  61. ileana spune:

    Oameni buni nu va mai lasati dusi de val, cei care scriu articolele vor sa ne bage in frica in noi ca sa credem toate tampeniile si sa nu mai facem nimic. Luati si rugati.va la Dumnezeu ca asta e sansa noastra de salvare numai Bunul Dumnezeu ne poate salva din mainile satanistilor, nu trebuie sa va fie frica si nu mai citit toate porcariile ca mintea noastra lucreaza exact cum ii este dictata constiinta vrei raul ai raul, vrei bine ai bine si punct

  62. Architect spune:

    Ce masoni frate, fiti seriosi. Nu se va intampla nimic, o sa vedeti ca nici acum si nici peste 5 ani nu va fi nici un al 3-lea razboi mondial. Daca este adevarata treaba cu masonii, de ce ar trebuii sa stim despre ea ? Astea sunt SF-uri, mergeti la munca, iubiti-va familia si aveti grija de ea, prostiile astea de pe internet vor aparea necontenit.

  63. Alex spune:

    Măi oameni buni, citiți și voi înainte de a posta diferite lucruri pe bloguri.

    Eu personal am două remarci de făcut:
    1. Referitor la cel care a scris articolul: Felicitări pentru subiectul ales, ai reușit să stârnești interesul mulțimii, ti-ai făcut cititori.

    2. Dezvăluirile unui mason?
    Hai sa fim serioși acum, masoneria a existat și va exista mereu. America a fost construită de masoni, a fost și este condusă de masoni, iar ăsta este un lucru știut.

    De ce ar vrea un mason să facă o dezvăluire? Mai ales una de așa impact… Răspunsul este simplu: La ordin. Masonii trăiesc sub jurământ iar scurgerea de informații se pedepsește grav asupra lor și a familiei lor. Faptul că mărturisirea a fost făcută pe patul de moarte este un factor in plus pentru a face povestea credibilă. Dacă respectivul om ar fi încălcat Ordinul, fie și pe patul de moarte, familia lui ar fi avut de suferit. Dacă nu ar fi facut-o, s-ar fi intamplat fix acelaș lucru. Nu este vorba despre nici un regret, masonii nu cunosc acest termen. Masoneriile se hrănesc din naivitatea oamenilor și trăiesc prin manipularea maselor.

    Numai cu apariția credinței in lume a fost posibilă controlarea mulțimii. Acesta a fost primul pas către Noua Ordine. Nu poți crede în ceva doar pentru că așa au spus o mână de oameni acum 2000 de ani, cum la fel de bine nu poți crede nici ce spune un om pe patul de moarte.

    Odată ce oamenii au început să se indepărteze de credință și manipularea folosind aces mijloc a început să nu mai fie atât de eficientă, a fost introdus al doilea mijloc de manipulare: MEDIA. Acest cel de-al doilea mijloc este folosit cu dublu rol: în primul rând pentru a transmite informații mulțimii, pentru a ni se spune ce avem de făcut, iar în al doilea rând pentru a ne ține ocupați. Ni se furnizeaza distractii pentru a ne atrage atenția de la adevăratele probleme ale lumii.

    Concluzie: lumea este condusă din umbră și nu de oamenii politici. Ei sunt paravanul de care „conducătorii” au nevoie pentru a-și comunica intențiile, credința și media sunt mijloacele pe care le folosesc pentru a controla mulțimea (prin frică și prin vânzarea de informații false). Nici un secret nu este spus, dacă împiedică atingerea obiectivului fixat

  64. Diana spune:

    Acum ca ‘ planurile ‘ lor au fost dezvaluite chiar credeti ca vor actiona in acelasi fel? Nu. Un mason e invatat sa pastreze secretele, niciodata nu ar ajuta de buna voie, mai ales ca stirea asta devine publica si va ajunge si la celelalte organizatii masonice. Lupul isi schimba blana, dar naravul ba. Niciunul din ei nu ar marturisi fara un scop anume, iar acel scop e de a manipula populatia folosindu-se de un lucru de care oamenii au teama: Illuminati.

  65. Draguleasa spune:

    Salut . Inainte sa iei de buna toata treaba astA the rog sa te interesezi cine a scris articolul si cat de credibila este sursa . Daca cercetezi internetul te asigur ca vei gasii milioane de articole asemanatare cu aceste dar nici un articol nu are la baza documente oficiale sau dovezi . Defapt toate articolele de genul asta au la baza speculatii si idei ale unor oameni care cred ei ca stiu ceva in plus fata de marea majoritate . Daca cineva stie secrete care ar afecta omenirea . Te asigur ca acel cineva nu moare singur , nu moare cu pastor … Mai ales daca a facut parte dintr-o organizatie de asa anvergura . Cine e defapt acel mason ? I s-a facut publica declaratia despre dominatia globala si planul lor murdar dar nu I s-a facut public numele ? Asta nu e in debate despre noua or dine mondiala si masoni , daca exists sau nu . Asta e doar o criticA la adresa unui paranoic care scrie tampenii pe site-uri ca sa sperie copii si femei in varsta fara prea multa educatie .

  66. Ela spune:

    Pierdeti din vedere un lucru esential … discutiile dintre pastor si o persoana muribunda trebuie sa fie confidentiale (adica raman intre ei doi si D-zeu). De unde pana unde … decizia pastorului de a le publica/impartasi cu altii? Sincer daca toti pastorii au impresia ca a ”barfi” dupa un moment de vulnerabilitate e subiect cancan … ma lipsesc sa ii mai impartasesc din ceea ce ma apasa. O zi buna!

    • Admin spune:

      La protestanti/neoprotestanti nu exista Taina Sfintei Spovedanii. A fost o discutie, o descarcare pe patul de moarte a omului respectiv. Nu o sa vedeti astfel de dezvaluiri din partea unui preot. Si sunt convins ca ei stiu mult mai multe decat acel pastor.

  67. Alien spune:

    Ma mir de mine ca pot sa comentez asemenea aberatii. Toate „stirile” astea apocaliptice sunt inventate nu atat pentru a manipula oamenii, ci pentru a face bani sau pur si simplu pentru distractie. Televiziunile, ziarele, internetul colcaie pur si simplu de tot felul de stiri-bomba, de cutremure, razboaie, crize samd.
    Traiti-va, oameni buni, viata mai departe, vedeti frumosul, faceti bine, bucurati-va de aer, de soare, de ploaie, de rasul copiilor, de painea pe care o mancati. Nu va mai ganditi la prostii. Credeti in bine si frumos!

  68. Morga spune:

    Alien (cel care a lasat comenteriul de mai sus) zice foarte bine. Nu e dupa cum vor ei,ci dupa cum vreti voi. Bucurati-va de viata. E prea scurta sa-ti faci griji pentru astfel de chestii.

  69. claus spune:

    Oameni buni eu nu zic ca ñu cred în dumnezeu…!! Dar nici în biblie.. pergamente…etc. etc. Aceste foi au fost scrise de oameni la fel ca și noi.. sunt lucruri care sunt simple se joaca cu mentalitatea noastră pt a fi dezorientați cu toti.. ăsta este o forma de psihologie inversa .. nu mai credeți toate prostiile.

  70. dana spune:

    Antena 1.2.3 le stie pe toate!un mason adevarat nu v-a spune niciodata ce e in capul lui….numai mintiuni sa bage populatia in panica.trebuie sa ne traim viata cu rele cu bune si sa numai citim aberatiile altora.sa traim linistiti

  71. Simplulom spune:

    Draga echipa.

    Ce va face sa credeti ca un om care toata viata lui l-a slujit pe diavol o sa faca o confesiune unui pastor? Ce va face sa credeti ca un om care a facut rau toata viata lui sau mai bine zis a luat parte la evenimente de-a dreptul satanice este afectat de inca o minciuna mica? Acum, pentru ce spun ca masonii nu au treaba cu diavolul, rog sa citeasca tot articolul in care Iluminati si Francmasoneria sunt in aceeasi oala. Eu va spun sincer nici asta nu este corect dar raman la ideea mea. De ce credeti ca un oarecare „Tzopandel Martinel” a spus adevarul cand poate sa-i fie munca lui de-a sluji si trebuie si pe patul de moarte sa musamalizeze adevaratele planuri. NIMENI, dar ABSOLUT NIMENI nu cunoaste viitorul omenirii mai bine decat puterea Domnului si cea a oamenilor care vor cu adevarat sa se opuna. You don’t get it iet? Toti cititi si va plangeti de mila pe diverse subiecte cum a fost torturarea patrupezilor in China sau legalizarea casatoriei intre homosexuali in USA, ce-i drept, legalizarea aceasta este un pas catre sfarsit, dar nimeni nu face nimic pentru ca sunteti slabi si mici! Doamne ajuta!

  72. niko spune:

    Daca masonii nu vroiau ca tu sa citesti asta nu o citeai garantat pentru ca tot ei controlează si presa. Aveti comentarii. ? Veniti cu argumente !!

  73. nu are importanta spune:

    oameni buni…nu mai promovatii idioteniile…din tot ce scrie acolo reiese un singur lucru,..si nici decum acela cu referire la masoni…reiese faptul ca traim intr o lume in care sunt promovate din pacate nonvaloriile,idioteniile…oameni bolnavi!!!!

  74. Emil spune:

    De ce va ocupai timpul gandinu-va la chestiile astea si nu va ocupati timpul imbunatatindu-va pe voi ca oameni? Atat financiar, cat si fizic, psihic, sa invatam stiinte noi si limbi straine. Daca am fi pe jumatate din cat de destepti ne credem , nu ar trebui sa ne mai ocupam timpul vorbind despre vorbele cuiva pe care nu il cunoastem pe patul de moarte. Nici macar nu stim daca persoana respectiva exista sau a existat si daca acele cuvinte au fost rostite vreodata sau daca au vreo importanta cu adevarat.
    Sunt doar niste cuvinte scrise de cineva pe care nu cunoastem pe un website care este al unei persoane pe care nu o cunoastem, ale cuiva pe care nu cunoastem despre ceva ce nu cunoastem.
    Avem lucruri mai bune de facut. Hai sa ne abitionam sa schimbam ceea ce putem si ceea ce cunoastem! Putin cate putin in jurul nostru.

  75. Eugen spune:

    Foarte bine..asa sa se intample., desi nu se va intampla vreodata. Istoria ne invata cel mai bine..de cate ori in s-a intamplat in istoria recenta a omenirii (2000 de ani si mai recent) ca o putere sa fie concentrata in mana unui grup de indivizi? Tot timpul a fost unul singur, un tiran..un dictator. Prin firea umana, atunci cand vor fi mai multi conducatori, se vor certa mereu, totul se va prabusi si un asa zis guvern mondial, nou ordine mondiala nu va dura prea mult. Iar daca va fi intr-adevar unul singur sigur, un nou antichrist..nici el nu va dura mult, poate cativa zeci de ani maxim. Totul e un ciclu..in natura, istorie..si univers.
    Stiu ca mai toti sunteti speriati..de asa zisa ordine mondiala, dar exista un pericol mult mai mare..oamenii distrug incet incet toata natura, pamantul, oceanele..si consumam toata resursele, distrugem tot in jurul nostru. Specia umana poate disparea complet in cativa zeci de ani. Daca va fi intr-adevar o nou ordine mondiala, Doamne ajuta! macar va fi ordine..vor fi atatia oamani pe pamant cati trebuie, vor fi anumite reguli care fiecare va trebui sa le respecte..incat sa nu distrugem tot in jurul nostru. Asadar..dragi crestini, bucurati-va de azi, de ce aveti..familie, copii, de lumina zilei..si lasa-ti frica de maine, caci oricum toate-s trecatoare

  76. gheorghe spune:

    Interventii „linistitoare”:
    „Traiti-va, oameni buni, viata mai departe,
    Bucurati-va de viata.
    … mergeti la munca, iubiti-va familia si aveti grija de ea,..
    … …croiti-va propriul destin singuri nu va lasati influentati de cei din jur ,…”
    ————--
    Care viata?
    De unde „loc de munca” fara zbatere si sansa..???
    CUm sa te „bucuri” de viata cand este contaminata si pervertita in schimburi comerciale si spurcarea sufletului??
    ————-
    Zice unul de … „destin”.
    Crestinul are o modalitate de a trai pentru a atinge o DESTINATIE care nu este DESTOIN.
    Destin „au” idolatri, cei ce se incred in bolovani (cica… astre), semne (fara noima), alte vrajeli… sugerate de duhurile demonice.
    --
    O sa fie greu dar o sa fie CUM VREA FIECARE -- vrea cu Iisus Hristos, atunci sa-i urmeze…
    Vrea cu … altceva… aia va avea…

  77. asdf spune:

    oameni buni, stiti ca declaratia asta e cel putin din 2012, nu? =_=

  78. Reymond spune:

    Bai frate…nu am mai citit basme de cand eram copil…acum am citit cat sa imi ajunga pt 6 vieti….ma minunez si nu pot sa inteleg cum de inca oamenii nu se pot maturiza, cu toata stiinta la care s-a ajuns si tot la „dansul ploii” am ramas….pffffff

  79. florin spune:

    evident ca au fost ultimile lui zile…..

  80. Reveica spune:

    Acest , asa zis mason , a fost o fiinta cu mari probleme de personalitate in viata lui , daca tot a fost desteptul pamantului , de ce a asteptat pana in ultima clipa a vietii lui , sa declare aceste banalitati si nu a incercat in timpul vietii , sa deschida ochii lumii intregi , sa previna si sa ajute omenirea sa ia cateva masuri impotriva acestor viitoare dezastre. Al treilea razboi mondial este deja inceput , este razboiul economic cu care ne confruntam de ceva timp , il simtim fiecare dintre noi , criza locurilor de munca , salariile mici ,hrana naturala schimbata in hrana artificiala , distrugerea rasei umane , desfiintarea oricarei forme de constiinta umana , modificarea termenului ,,dragoste de aproapele tau ” in dragoste prin sex , care aceasta forma de dragoste ne duce la nebunie , la pierderea sinelui , nicidecum valoarea … ca daca am avea dragoste am putea muta muntii din loc .Tot universul este denaturat de o forta care prin informatii si declaratii aiurite ca ale acestui mason doreste pierzarea , nimeni nu stie cand va fi sfarsitul , decat Dumnezeu , El ne iubesti intratat de mult ca nu ne mai distruge , ba dincontra ne lasa pe noi oamenii sa ne autodistrugem prin crearea unei noi identitatii.

  81. Liliana spune:

    Cine este acest mason si cand a murit ?

  82. Cuvantul spune:

    Vremuri grele sunt mereu, pt ca cei care le judeca ca fiind grele si de neinteles nu mai pot tine pasul, ies in decor si lasa locul altora. Legea firii pacatoase si a omului e aceeasi de la caderea in pacat: „maine va fi mai greu decat azi” e legea ciclicitatii bine-rau, pace-razboi, lumina-intuneric, e legea descompunerii (in sens spiritual) pana la consumul energiei divine in om…e ca lumanarea care arde pana se consuma. E tendinta fireasca pe care Domnul a ingaduit-o ca sa-i permita sa vina sa judece pe diavol si lumea care i s-a supus. Daca maine ar fi mai bine, ar fi o contrazicere a vointei lui Dumnezeu de a-si pregati intalnirea cu omul si judecata finala a Satanei. Ce nu intelege omul de rand este „binele”…a vedea abundenta, confort, progres nu inseamna „binele”…binele e libertatea virtutilor…reflectati si va rugati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *