“De dormit dormeam, dar inima-mi veghea.” De ce și cum trebuie să ne rugăm , despre rugăciune și rugăciunea inimii

Prin insusirile minunate si necuprinse de minte a numelui lui Iisus, se gaseste si puterea de a izgoni pe demoni, lucrul pe care ni-l spune insusi Domnul Iisus Hristos.

El a spus ca, cei ce cred in numele Lui, demonii vor scoate (Mc. 16,17).

Demonii pot sa salasluiasca in om in doua feluri.

I. Satana salasluieste in chip simtit in om, cand locuieste cu fiinta lui, in trupul omului si cand chinuieste si trupul si sufletul. In felul acesta, in om se poate afla un demon sau mai multi (Mc. 5,9).

Acest fel de om, este un demonizat. Din Sfintele Evanghelii aflam ca, Domnul nostru Iisus Hristos, vindeca demonizatii. De asemenea Sfintii Apostoli, ucenicii Domnului, izgoneau pe diavoli din oameni, cu numele Domnului.

II. In chip moral, satana petrece in om, cand omul se face implinitorul voii diavolului. In felul acesta “a intrat satana in Iuda (Ioan 8,27), adica a pus stapanire pe mintea si vointa lui, s-a unit cu el in duh. In aceasta stare, se afla, tinand seama de gradul lor de pacatosenie, toti cei ce s-au botezat in Hristos, dar s-au indepartat de El prin pacate. Astfel inteleg Sfintii Parinti, intoarcerea diavolului cu alte sapte duhuri mai cumplite in templul sufletesc, din care s-a indepartat Duhul Sfant, prin pacatele omului (Matei 12, 43-45).

Vrajitorii pot trimite prin vraji, farmece si descantece, diavoli in sufletele oamenilor pacatosi, care nu merg regulat la Sfanta Biserica, nu postesc, nu se Spovedesc, nu se Impartasesc si nu implinesc canonul de rugaciuni si de milostenii. Duhurile care intra in acest fel de om, pot fi izgonite de Rugaciunea lui Iisus, daca vietuim in necontenita pocainta.

Sa facem aceasta nevointa care este atat de mantuitoare pentru noi. Sa ne ingrijim, sa izgonim duhurile diavolesti intrate in noi, din pricina neglijentei si a pacatelor noastre, prin Rugaciunea lui Iisus.

Aceasta rugaciune are Puterea de a invia pe cei omorati de pacate si de a-i izgoni pe demoni (Ioan 11,25). Rugaciunea lui Iisus, mai intai descopera prezenta demonilor in om si apoi ii izgoneste. Puterea satanei, care salasluieste in om, in vremea vietii lui pacatoase, cand aude numele Domnului Iisus Hristos, chemat in rugaciune de cel ce se roaga, incepe sa se clatine. Atunci, diavolul atata in om toate patimile, cautand sa-l inrerupa pe crestin de la rugaciune si sa-l inspaimante.

Precuviosul Parintele nostru Ioan Proorocul, arata ca, lucrarea patimilor si a demonilor sunt legate intre ele, caci demonii lucreaza prin mijlocirea patimilor. Cand in vremea Rugaciunii lui Iisus vom simti o deosebita tulburare si fierbere a patimilor, sa nu cadem in deznadejde si tulburare din aceasta pricina. Dimpotriva, sa ne imbarbatam si sa ne pregatim pentru o nevointa mai puternica cu Rugaciunea lui Iisus, ca unii ce simtim in chip vadit ca rugaciunea a inceput sa produca in noi lucrarea care ii este proprie.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune : “Pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos il atata la lupta pe diavol. Caci sufletul ce se sileste in Rugaciunea lui Iisus, poate dobandi totul, si binele si raul. Mai intai omul va vedea raul dinlauntrul inimii sale, apoi binele. Aceasta rugaciune il atata pe diavol, si tot aceasta rugaciune il va smeri si-l va alunga. Aceasta rugaciune da pe fata pacatul care este in noi si tot aceasta rugaciune il poate nimici. Aceasta rugaciune va birui si smulge incetul cu incetul diavolul din inima noastra.”

RUGACIUNEA SI FELURILE EI

Sfantul Ioan Scararul spune ca : “Rugaciunea dupa calitatea ei, este petrecerea si unirea mistica a omului cu Dumnezeu. Iar dupa lucrare, este intarirea inimii, impacarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, pod peste ispite, zidul care ne apara de necazuri, sfaramarea razboaielor, lucrarea ingerilor, sporirea duhovniceasca a omului, hrana sufleteasca, luminarea mintii, securea deznadejdii, nimicirea intristarii, bogatia monahilor, comoara celor ce se linistesc, imblanzirea maniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezarii sufletesti, prevestitoarea rasplatirilor viitoare, semnul slavei Ceresti” (Scara Cuv. 28, pag. 307).

Sfantul Evagrie monahul spune ca: “Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu, vlastarul blandetii, rodul bucuriei duhovnicesti si al multumirii, alungarea intristarilor si a descurajarilor, urcusul mintii catre Dumnezeu, lucrare demna de vrednicia mintii, sau intrebuintarea cea mai buna si curata a ei.”Iar Dumnezeiescul Parinte Marcu Ascetul zice ca “Rugaciunea este maica tuturor virtutilor”.

Treptele rugaciunii sunt urmatoarele:

1. Rugaciunea vorbita sau orala

2. Rugaciunea mintii,este rugaciunea in care mintea cugeta la cuvintele rugaciunii

3. Rugaciunea mintii in inima, este rugaciunea in care se uneste cugetarea mintii

cu simtirile duhovnicesti ale inimii.

4. Rugaciunea inimii sau rugaciunea de sine miscatoare este rugaciunea in care inima se roaga mereu, fie ca omul mananca, fie ca doarme, fie ca vorbeste, fie ca lucreaza.

5. Rugaciunea vazatoare, este rugaciunea in care sufletul omenesc vede sufletul altor oameni, vede puterile ingeresti si cunoaste gandurile oamenilor.

6. Rugaciunea in extaz sau rugaciunea curata, duhovniceasca. Aceasta este rugaciunea in care mintea omeneasca este rapita in Cer de catre Sfanta Treime si este dusa in cele mai inalte contemplatii in Rai. Aceasta este rugaciunea cea mai presus de hotarele rugaciunii si se mai numeste si vedere duhovniceasca, iar cel aflat in aceasta treapta a rugaciunii, spune asemenea cu Sfantul Apostol Pavel ca, nu stie daca este in trup sau inafara de trup (II Corinteni 12,3).

Sporirea duhovniceasca in rugaciune, se face organic, dupa cum un copil creste si devine adult si apoi om matur, fara ca sa stie momentele in care a trecut peste aceste varste ale sale.

DATORIA CRESTINULUI DE A INVATA  SI PRACTICA RUGACIUNEA LUI IISUS

Duhul Sfant prin gura Apostolului Pavel ne porunceste: “Rugati-va neincetat!” (I Tesaloniceni 5,17).

Dupa marturia Sfantului Duh: “Frica de Dumnezeu este inceput al intelepciunii” (Proverbe 1,7) si dupa marturisirea dumnezeiescului Parinte Isaac Sirul: “Frica Domnului este inceput a toata fapta buna” atunci, dupa cum la toata fapta buna inceput se face frica de Dumnezeu, tot astfel si la maica tuturor faptelor bune, care este sfintita rugaciune, inceput bun si temelie este frica de Dumnezeu. Tot astfel, din frica de Dumnezeu se naste infranarea de la patimi si trezvia atentiei, prin care orice om se abate de la rau (Proverbe 15,29).

Cine are frica de Dumnezeu si pomenirea Lui in minte, unul ca acesta neincetat se roaga. Daca rugaciunea mintii n-ar fi obligatorie, atunci Duhul Sfant nu ne-ar fi spus prin gura proorocului David: “Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea (Psalm 33,1; 102, 1-2). De asemeni nici dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: “Rugati-va neincetat!” (II Tesaloniceni 5,17).

Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi intelegem ca trebuie sa ne rugam tot timpul si in orice loc, dar mai ales la Biserica si la Sfintele Manastiri, unde este mai puternic darul rugaciunii. Dar vor zice unii, cum putem sa ne rugam neincetat avand atatea munci grele de facut si o singura gura si un singur cuvant?

Dar bunul Dumnezeu, Cel ce toate cu negraita intelepciune le-a facut, Acela din inceput ne-a inzestrat cu indoit cuvant si indoita gura, spre a putea implini cele ce prin Duhul Sfant avea sa le ceara de la noi. Deci, in afara de gura trupului nostru, avem si o gura tainica a sufletului nostru. Cand omul vorbeste despre cele ale vietii, cand mananca sau doarme, cum poate sa-L laude pe Dumnezeu? La aceasta raspunde Sfantul Vasile cel Mare, ca este o gura de taina a omului dinauntru, prin mijlocirea careia omul devine partas cuvantului datator de viata a lui Dumnezeu, care este painea cea vie, care s-a pogorat din Cer.

Despre aceasta paine spune Sfantul Prooroc David: “Gura mea am deschis si am aflat” (Psalm 118,131). Dumnezeu ne cheama sa deschidem aceasta gura tainica, pentru ca sufletul sa primeasca hrana cea vesnica, Harul Duhului Sfant. Dar inafara de orice rugaciune tainica, Sfantul Isaac Sirul arata ca, orice gandire cu frica lui Dumnezeu, orice cugetare duhovniceasca, orice grija a mintii pentru mantuire si orice munca pe care o facem cu rabdare, smerenie si dragoste crestina spre folosul semenilor nostri si spre slava lui Dumnezeu, este de fapt o rugaciune, si zice: “Se cuvine sa cunoastem fratilor, ca orice vorbire ce se face in taina si toata grija mintii pentru Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, in rugaciune se preface, ori cuvinte citite de ai spune, ori glasuri ale gurii spre doxologia lui Dumnezeu, ori grija de mantuire in Domnul, ori inchinaciuni ale trupului, ori cantare de psalmi prin cuvantare de stihuri si altele de acest fel, prin care se face invatatura rugaciunii curate si din care se naste Dragostea fata de Dumnezeu”.

Este bine sa stim ca si simtirea de Dumnezeu fara cuvinte este o rugaciune. Cand cineva munceste cu frica lui Dumnezeu si spre folosul semenilor si are prezenta lui Dumnezeu in minte, unul ca acesta se afla intru simtirea de Dumnezeu si este intru rugaciune. Daca la aceasta simtire de Dumnezeu adauga si cuvinte (rugaciune), atunci este asemenea cu cel care peste focul aprins mai pune lemne.

Domnul nostru Iisus Hristos este unicul mijlocitor pentru Mantuirea noastra obiectiva. Numele Lui a imprumutat de la Dumnezeirea Lui o putere atotsfanta si nemarginita. Asadar, daca toata munca noastra o vom face simtind prezenta lui Dumnezeu si rugandu-ne Lui, atunci toata viata noastra se va preface intr-o rugaciune neincetata plina de nadejdea mantuirii. Sa muncim, avand in gura noastra rugaciunea lui Iisus, in minte vederea lui Dumnezeu si sa ne rugam neincetat, oricand si oriunde, sau altfel spus, sa stam cu mintea in inima inaintea Domnului si sa ne rugam. Iar fara rugaciunea lucratoare si munca binecuvantata, nimeni nu poate scapa de actiunea patimilor si a gandurilor de la diavoli.

Cei care se nevoiesc la ascultare la Sfintele Manastiri, in viata de obste, mai repede biruiesc patimile, caci prin munca, rabdare si taierea voii lor, lovesc deodata patimile in piept si in cap si, prin lovituri repetate, ajung sa le omoare desavarsit. Pentru cei ce sunt in singuratate (pustie), lupta este numai cu gandul, care este tot atat de slaba in lucrarea ei, ca lovitura pricinuita de atingerea uei muste, de aceea omorarea patimilor in singuratate seprelungeste mult timp si aproape intotdeauna, ea nu este propriu-zis o omorare, ci o amortire pe un anumit timp, pana cand nevoitorul se va intalni cu cauzele patimilor. In acest caz, patimile ca fulgerele se aprind si de nu se va trezi cineva cu putere mare, rugaciune si post aspru, nu ramane nevatamat.

Iata de ce Sfintii Parinti poruncesc sa biruim patimile cu post, prin lupta cu ele in viata de obste si numai dupa aceea sa mergem in pustie.

Mirenii care vor sa se lupte cu patimile, vor avea ispite de la cei din casa lor, de la oamenii cu care lucreaza sau cu care se intalnesc. De aceea ei trebuie sa aiba un duhovnic sporit la manastire, facand ascultare binecuvantata si astfel fiind sub canonul duhovnicului si intariti prin darul sfintei manastiri, vor putea mai usor sa se mantuiasca. Asadar, nu se cuvine sa ne avantam mai inainte de vreme spre o sporire desavarsita in rugaciunea inalta, de care, dupa Sfantul Isaac Sirul: “abia se invredniceste unul din zece mii”.

Noua celor patimasi si neputinciosi ne este destul sa vedem macar urma linistii mintale, adica rugaciunea mintii lucratoare, prin care se alunga din inima atacurile vatamatoare si vrajmase ale gandurilor rele. In aceasta consta lucrarea noilor incepatori, prin care, daca vrea Dumnezeu, se poate ajunge si la rugaciunea inalt-contemplativa. Crestinii devin prin Sfantul Botez, fii ai lui Dumnezeu, dupa Har (Galateni 3, 27).

Dumnezeu este Tatal nostru iar noi suntem copii Lui preiubiti. Mama noastra este Maica Domnului. Asa dupa cum un copil sta de vorba cu mama si ii spune toate lucrurile pe care vrea sa le faca si se roaga ei, asa si noi trebuie sa ne rugam Maicii Domnului – Mama noastra. Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si prin Preacurata Maica Sa ne va milui pe noi si ne va implini cererile cele mantuitoare.

Cadem in pacate pentru ca nu rezistam ispitelor ce vin de la trup, de la oameni si de la diavoli. Si nu rezistam la ispite pentru ca nu suntem intariti de harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu nu ne intareste pentru ca nu mergem la Biserica, nu postim, nu ne spovedim, nu ne rugam si nu ne impartasim cu Sfintele Taine. Daca muncesti in manastire si te rogi, esti fiu al lui Dumnezeu dupa har. Daca muncesti fara sa te rogi, esti asemenea unui rob.

Ca si in muncile trupesti, in practicarea rugaciunii omul trebuie sa aiba dreapta socoteala. Astfel, postul aspru, asceza peste masura, pentru a primi darurile dumnezeiesti, il vor duce pe nevoitor la mandrie si chiar la iesirea din minti. Sa ne rugam neincetat, dar in mod special la orele 12, 15, 18, 21, 24, 3, 6 si 9. Rugaciunea care se face in acelasi timp, in mai multe locuri si de catre mai multi crestini, ne va innoi pe noi si va schimba duhul tarii. Inainte de a adormi, sa practicam rugaciunea lui Iisus pe respiratie, sa spunem Crezul, sa ne insemnam cu Sfanta Cruce. Daca ne rugam cand muncim, Dumnezeu prin Prea Curata Sa Maica, va ajuta lucrarea noastra. Daca nu ne vom ruga, mintea noastra va face tot felul de planuri, care unele vor reusi iar altele ori, pentru ca Dumnezeu ne smereste, nu vor reusi.

Cei care vin si se roaga la Sfintele Manastiri vor reaprinde mai tare focul si darul Sfantului Duh in inimile lor. Trebuie sa ne rugam neincetat pentru ca neincetat suntem ispititi de patimile trupului, si sufletului de catre oameni si de catre diavoli. Cand ne rugam, Harul Duhului Sfant vine si indeparteaza ispitele care vin asupra noastra.

Iata de ce duhovnicii trebuie sa practice si sa invete pe ucenici, Rugaciunea lui Iisus.

Si, dupa cum invata un Sfant Parinte: “Cand oala de mancare se afla pe foc, nu se apropie de ea musca, dar cand se raceste vine musca si se aseaza in ea”.

Tot astfel si de omul care este aprins cu focul Duhului Sfant, nu se apropie diavolul”. Cel mai mult lupta diavolii pe crestinii care se roaga. Orice crestin cand se roaga, poate observa cu mintea pe diavol, care cauta sa-l intrerupa de la rugaciune, ratacindu-i gandurile in toate colturile lumii si la toate pacatele care le-a facut sau le-ar putea face. “Caci stie diavolul ca nimic nu-l lupta mai tare, decat rugaciunea cea catre Dumnezeu”, ne spune Avva Agaton (Patericul Egiptean, pagina 25).

SUFLETUL OMENESC, ICOANA VIE A PREASFINTEI TREIMI

Creat dupa chipul lui Dumnezeu (Facerea 1,26), prin minte, cuvant si vointa -Treimea Umana – crestinul este chemat sa devina asemenea cu Dumnezeu, prin virtute si sfintenie, (Matei 5, 48) care se obtine cu ajutorul harului lui Dumnezeu, prin practicarea virtutilor crestine. Asemanarea cu Dumnezeu infatiseaza starea de deplina sfintenie, dreptate si moralitate ce poate fi atinsa prin statornicia in fapte bune, crestine de catre om. Acest lucru depinde de puterea actiunilor spirituale si morale omenesti, iar pe de alta parte cu ajutorul Harului Dumnezeiesc.

Prin Sfantul Botez omul cel vechi este inmormantat cu Hristos, pentru ca impreuna cu El sa invieze (Galateni 3,27), devenind astfel purtator de Hristos sau Hristofor. In acest fel, intra prin Iisus Hristos in Trupul Sau Tainic (Mistic), iar TREIMEA DUMNEZEIASCA locuieste acum inlauntrul inimii sale (Ioan 17,21) si il indumnezeieste prin energiile Sale Divine necreate. Treimea Umana, ca chip al SFINTEI TREIMI, trebuie sa se adanceasca in asemanare, ramanand in legatura dragostei dumnezeiesti, pentru ca cel ce nu face aceasta isi sfasie sufletul treimic, desfacand mintea de cuvant si de vointa (ne spune parintele Staniloaie Dumitru). Pacatele si diavolii destrama treimea umana astfel incat:

-mintea in loc sa fie smerita si luminata de Duhul Sfant, devine mandra si plina de intunecimea pacatelor;

-cuvantul in loc sa fie plin de har si de mireasma Duhului Sfant, devine plin de putoarea pacatelor;

-inima in loc sa fie smerita si jertfelnica pentru mantuirea aproapelui, devine impietrita si plina de iubirea de sine.

Crestinul are minte, cuvant si duh. Iar mintea nu este fara de cuvant, nici cuvantul fara de duh; si acestea sunt una in alta si in ele insele. Caci mintea graieste prin cuvant si cuvantul se arata prin duh. Prin aceasta, omul poarta un “chip” al Sfintei Treimi.

Harul dumnezeiesc (Energie Divina Necreata) trebuie sa lumineze mintea noastra, s-o aduca la puritate, restabilind facultatile rationale si intuitive orientate spre contemplatie si indumnezeire. Iar cand plinatatea harului va umple inima, se va revarsa si in afara, patrunzand din suflet in trup, transformandu-l din muritor in nemuritor, din stricacios in nestricacios, facandu-l iradiator de buna mireasma, taumaturg si theofor (exemplu moastele sfintilor).

Cea mai sigura si scurta cale a unirii mistice dintre minte, cuvant si inima cu Mantuitorul Iisus Hristos, se realizeaza prin rugaciunea inimii (rugaciunea lui Iisus) si munca binecuvantata. Spunea Parintele Paisie Olaru: “Toate virtutile crestinesti ajuta mintea sa castige Dragostea Dumnezeiasca, dar mai mult decat toate, rugaciunea curata.” Rugaciunea lui Iisus curata firea umana de pacate mai repede decat orice fapta buna, deoarece ea are ca lucrare si indeletnicire porunca cea mai mare si mai cuprinzatoare decat celelalte porunci, aceea de a iubi omul pe Dumnezeu din tot sufletul sau, din toata inima sa, din toata virtutea sa si din tot cugetul sau si pe aproapele, ca pe sine insusi. In mod deosebit, pentru implinirea acestei porunci, dar si pentru implinirea celorlalte, i se da omului Darul cel mai presus de fire al lui Dumnezeu, pentru a se putea ruga si curati. Prin rugaciune se poate curati deplin si cat mai repede atat mintea cat si inima omului. Si dupa cum trupul care nu respira este mort, tot astfel si sufletul care nu se roaga neincetat  (1 Tesaloniceni 5,17), este mort.

Lucrarea Rugaciunii lui Iisus este simpla, nu necesita nici un fel de studii, nici un fel de cunostinte inalte. Nu se cere nimic altceva decat dragoste inflacarata pentru Mantuitorul Iisus Hristos si repetarea ei neincetata, cu atentie, cu frica de Dumnezeu si cu duh smerit. Nu se cere de la inceput rugaciunea inimii sau celelalte faze mai inalte ale ei, ci numai repetarea ei cu buzele mai intai, apoi alternativ cu buzele si cu mintea si asa mai departe.

Noi sa facem ceea ce este omeneste, adica repetarea rugaciunii asa cum este ea, chiar si necurata la inceput, si Dumnezeu va face ceea ce este dumnezeiesc, adica urcarea noastra pe treptele mai inalte ale rugaciunii.

RUGACIUNEA  ORALA  (VORBITA)

Primul fel de rugaciune este rugaciunea vorbita, care este granita cea mai de jos a rugaciunii. Duhul Sfant ne spune “Doamne strigat-am catre Tine, auzi-ma! Ia aminte la glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine.” (Psalm 114, 1).

Daca am fi multumiti sa ramanem la acest fel de rugaciune in viata, atunci ar insemna sa stam pe treapta cea mai de jos a rugaciunii si sa avem pomenirea lui Dumnezeu numai in gura si pe limba noastra, iar cu mintea si cu inima sa ne aflam departe de El dupa cuvantul Sfintei Scripturi: “De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe” (Isaia 29,13).

Dupa cum nici un lucru nu este fara de inceput, afara de Dumnezeu, tot astfel si rugaciunea are un inceput – rugaciunea orala, care este Slavoslovie si rugaciune catre Dumnezeu, care se face prin cantare de psalmi, de tropare, canoane si alte rugaciuni, ce se gasesc in Ceaslov, Acatistier si alte carti de slujba.

Sfintii Parinti, tinand seama de pruncia noastra duhovniceasca au randuit ca impreuna cu lucrarea poruncilor lui Hristos, sa citim psalmi, canoane, rugaciuni si sa cantam tropare statornicite de Duhul Sfant spre slavoslovia lui Dumnezeu in Biserica si ca pravila (rugaciune personala) acasa.

Rugaciunea orala este utila si cand mintea noastra este risipita si tuburata de ganduri in timpul activitatilor zilnice sau cand ne sculam din somn cu mintea risipita, sa cantam Doxologia, tropare si alte rugaciuni catre Dumnezeu si Prea Curata Lui Maica, catre Sfinti. Vom observa ca dupa o perioada de timp, mintea noastra se aduna si ne putem ruga. Rugaciunile care strabat ca fulgerul spre cer sunt: stihuri din psalmi, din Acatiste si Prochimene.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!

Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!

Bucura-te, bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul, cu cinstitul tau acoperamant!

Cand nu avem timp sa ne rugam, sa spunem pe drum, in timpul lucrului, in loc de Acatist, de 500 de ori: Bucura-te, Mireasa pururea Fecioara; sau: Bucura-te, bucuria noastra, Acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau acoperamant! sau catre Mantuitorul nostru: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma! sau cand mergem cu masina, sau am suferit pagube: Bucura-te, Sfinte mare mucenice Mina, mult patimitorule! Sa ne rugam si sfantului al carui nume il purtam.

Exemple:

“Bucura-te, Izvoratorule de Mir, Mare Mucenice Dimitrie!”

“Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!” sau:

“Bucura-te, Intaiule mucenice si Arhidiacone Stefan!” sau:

“Bucura-te, Purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!” sau:

“Bucura-te, Petre Apostole” sau:

“Bucura-te, Ilie marite prooroc si Inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos!” sau:

“Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule!”

Alte stihuri de Sfinti se gasesc in Acatistier.

Cei care au probleme cu vrajile, farmecele si deochi:

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Vasile! De cel putin 500 de ori, pana cand se indeparteaza ispitele.

Bucura-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Bucura-te, Paraschivo, mult folositoare!

Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

De cate ori ne rugam cu credinta si smerenie: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi”, Dumnezeu ne miluieste si ne intareste cu Darul Sau. Pentru ca, dupa cum ne spune Mantuitorul nostru Iisus Hristos: “Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare ii va da piatra?…” (Luca 11,11).

Dupa o perioada de timp in care vom creste duhovniceste, vom inainta pe celelalte trepte ale rugaciunii. Si dupa cum spun Sfintii Parinti, cand rugaciunea se va pogori inlauntrul inimii tale, cu multa usurinta vei implini poruncile lui Dumnezeu.

RUGACIUNEA  MINTII

Numele omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos a primit de la dumnezeirea Lui putere nemarginita si intru totul sfanta, de a ne mantui pe noi. Si acestui nume i se pleaca tot genunchiul, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt. Cu alte cuvinte, al ingerilor, al oamenilor si al diavolilor (Filipeni 2, 7-11).

Rugaciunea lui Iisus se imparte dupa lucrare in doua feluri: rugaciunea orala si rugaciune facuta cu mintea. Nevoitorul trece de la rugaciunea vorbita la rugaciunea mintii, singur, de la sine, cu conditia ca rugaciunea vorbita sa fie facuta cu luare aminte. Cele mai importante elemente ale rugaciunii mintii sunt acestea: 1) luarea aminte la cuvintele rugaciunii; 2) inchiderea mintii in cuvintele rugaciunii lui Iisus; 3) sa se rosteasca cuvintele fara nici o graba, cu zdrobirea duhului; 4) repetarea cat mai deasa.

Mintea noastra se poate smeri mai usor pentru a se aduna la rugaciune, gandindu-ne la multimea darurilor primite de la Dumnezeu si la multimea faradelegilor noastre, la ceasul infricosatoarei judecati, cand vom da raspuns pentru pacatele facute, de faptele bune crestine pe care nu le-am facut, pentru pacatele pe care le-au facut altii din cauza noastra, pentru faptele bune pe care nu le-au facut altii din cauza noastra. Rugaciunea mintii este de multe ori insotita de unele simtiri fizice, care sunt deosebite, de la om la om. Daca nevoitorul nu va cunoaste din tip aceste miscari fizice care se petrec inauntrul sau, usor poate cadea in ratacire, din cauza acestor miscari launtrice care insotesc lucrarea rugaciunii mintii. In primul rand, sa amintim de caldurile ce vin in vremea acestei sfinte rugaciuni, spre a le distinge: care sunt de la firea noastra, care de la diavoli si care de la Harul lui Dumnezeu. Cine va cunoaste bine deosebirea acestor calduri va sti cum sa-si manuiasca atentia in vremea rugaciunii, de la un caz la altul si astfel, va putea usor sa scape de inselare.

Sfantul Calist, Patriarhul Constantinopolului spune ca: “Mai intai vine o caldura de la rinichi, care ne incinge si care pare o ratacire. Insa aceasta nu este o inselare, ci o lucrare fireasca, nascuta din lucrarea vointei. Dar daca cineva crede ca aceasta caldura este de la Har, acest lucru este cu adevarat o ratacire. Oricare ar fi aceasta caldura, nevoitorul nu trebuie sa o primeasca, ci s-o alunge. Apoi vine o caldura de la inima si daca mintea o primeste, ea se coboara in cugetele de desfranare. Aceasta caldura este fara indoiala o ratacire. Daca tot trupul se incalzeste de la inima, iar mintea este curata si fara de patima si parca s-a lipit de adancul inimii, atunci acest lucru este cu adevarat o lucrare a Harului, iar nu o ratacire. Stiind aceasta, este bine ca la inceput sa deprindem mintea ca in ceasul rugaciunii sa stea in partea de sus a inimii si sa priveasca in adancul ei. Dar sa nu fie la jumatate, intr-o parte, sau la capatul de jos al inimii. Pricina pentru care mintea trebuie sa stea in partea de sus a inimii si sa priveasca in adancul ei este urmatoarea: cand mintea sta in susul inimii si lucreaza rugaciunea inauntrul ei, atunci ca un imparat ce sta in inaltime, priveste liber asupra tuturor cugetelor rele care se afla in inima sa si le sfarma cu numele lui Iisus Hristos. Pe langa aceasta, fiind departe de pantece, in orice caz poate scapa de aprinderea patimasa a poftei, care se afla in firea noastra, prin caderea lui Adam.

Daca cineva incepe sa lucreze cu luarea aminte in timpul rugaciunii la jumatatea inimii, atunci din pricina imputinarii caldurii in inima sau din neputinta mintii si a raspandirii vederii, din pricina lucrarii dese a rugaciunii, sau din pricina razboiului ridicat de diavoli, mintea singura, de la sine, cade spre pantece si se amesteca cu caldura poftei, din pricina apropierii de ea, desi nu ar vrea acest lucru.

Unii dintr-o nesocotinta naiva, sau pentru ca nu stiu care este partea de sus, sau mijlocul inimii si ce este jumatate sau capatul ei, incep sa faca rugaciunea in jos, de la capatul inimii de langa pantece si astfel, atingandu-se cu mintea atat de inima cat si de pantece, din vina lor proprie, provoaca ratacirea.

Altii suferind de nepricepere desavarsita si de grosolanie, nici nu cunosc locul inimii, care se afla sub sanul si coasta stanga; ci asezand-o la mijlocul buricului din pantece indraznesc, vai de ratacirea lor, sa faca acolo rugaciunea cu mintea.

Deci sa savarsim luarea aminte, atentia si rugaciunea, cu mintea inauntrul inimii, concentrandu-ne atentia mai sus de sanul stang, iar nu la jumatatea pieptului sau in partea de jos, spre pantece. De asemeni trebuie sa cunoastem cu simtirea mintii si caldurile care se revarsa in inima:

1. Caldura care se revarsa in inima de la Dumnezeu este ca un mir bine mirositor. Aceasta caldura incepe cu rugaciunea numai in inima si sfarseste cu rugaciunea tot in inima, dand sufletului siguranta si roduri duhovnicesti;

2. Caldura care a patruns in noi prin caderea stramosilor are inceputul si sfarsitul in rinichi, aducand sufletului asprime, raceala si tulburare;

3. Caldura care este starnita in noi de la diavoli se iveste din amestecarea cu aprinderea poftei si aprinde inima si madularele spre desfrau, robind mintea cu cugetele spurcate si momind-o spre desfranare. Daca unii s-au ratacit, vatamandu-si mintea, sa stie ca au patimit acest lucru din cauza ingamfarii lor si a randuielii de sine si pentru ca nu au intrebat un duhovnic cu experienta duhovniceasca, iar nu din cauza practicarii rugaciunii lui Iisus.

Diavolul pierzand caldura duhovniceasca prin despartirea de Dumnezeu, dar firea lui nazuind-o, pentru ca a avut-o de la inceput in calitate de duh creat de Dumnezeu (Psalmul 103,5), produce o falsa caldura (mandra, egoista) in sine si in cei ispititi, ca sa scape intrucatva de raceala egoista in care a cazut si sa poata sa insele pe cei ispititi. Avem astfel explicatia coexistentei racelii egoiste si a caldurii fara durata si consistenta, a caldurii superficiale convulsive si artificiale a pacatului, a patimii si ispitirii. Pacatul este pe de o parte caldura pacatoasa, iar pe de alta parte un cinism rece (Pr. Acad. Dumitru Staniloaie).

Sfantul Prooroc David spune despre caldura harica a inimii: “Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc.” (Psalmul 36,6).

Staretul Vasile de la Poiana Marului, zice despre caldura harica urmatoarele:

Cand trupul se incalzeste in inima iar mintea ramane curata, fara patimi si legata parca de adancul inimii, acest lucru este fara de indoiala lucrare a Harului, iar nu a ratacirii. Uneori, la cei ce traiesc o astfel de stare se arata si o sudoare, din pricina caldurii imbelsugate ce este in trup si atunci porneste din inima o sfanta lucrare care misca mintea la cele dinauntru, ca sa strige des: “Iisuse al meu, Iisuse al meu”. Astfel incat, cand se deschide inima, numai atat striga mintea: “Iisuse al meu”, pentru ca nu poate sa rosteasca totul, adica “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma” din pricina ca inima se deschide des. Caci mintea ce se va lipi de lucrarea harica, intrand in cele mai dinauntru ale inimii, nu poate striga mai mult decat: “Iisuse al meu.”!

Atunci, de la aceasta sfanta lucrare a rugaciunii, se naste in inima o frica plina de evlavie si se coboara in suflet o mare mangaiere de la lucrarea cea sfanta a harului. Inima salta si izvoraste din ea lacrimi pline de dulceata duhovniceasca, care izvorasc din ochi, iar inima da atunci in clocot de prea multa lucrare sfanta. Trupul intreg este aprins de caldura ce se revarsa din inima.

Se mai petrec si alte taine minunate cu cei care ajung la aceasta stare: “Uneori se face o lumina cu ajutorul careia se vede inauntru sau o luminare care straluceste ca soarele si care izvoraste din inima.

Se petrec in inima in vremea aceea si alte taine, mintea vede intreaga zidire si uimita de lucrurile sfinte si de contemplarea tainelor dumnezeiesti, inalta slavoslovii din adancul inimii, care nu se pot descrie in scris.

Omul devine atunci indumnezeit de aceasta miscare harica. Dupa aceasta, mintea se rapeste intr-o vedere dumnezeiasca in Cer, vazand taine infricosatoare si preaslavite. Si pe cat se ridica omul de la momelile diavolilor, pe atat vede mai mult din cele ce ii da Domnul.” (Sbornicul, vol. II, pag. 206,276).

Sunt oameni care merg pentru prima data la anumite grupari religioase, budiste, brahmanice si sectare si prin rugaciunile si meditatiile care se fac acolo, simt caldura de la firea umana sau in cel mai rau caz, caldura desfranarii si cred ca aceasta este caldura Duhului Sfant. Insa aceasta este o lucrare diavoleasca, care ii indeparteaza pe multi de la Mantuitorul Iisus Hristos.

In Romania, unul din exemplele cele mai edificatoare, este secta antihristica-yoga a lui Bivolaru. Pentru ca se iubesc pe sine si nu iubesc smerenia lui Hristos si jertfelnicia pentru mantuirea aproapelui, oamenilor le plac mai mult invataturile si faptele insotite de duhul mandriei, a slavei desarte, a iubirii de arginti, a maniei, a uciderii, a desfranarii, a minciunii, a lacomiei…

Pentru ca nu se roaga si mintea nu se intoarce in inima inspirand focul Duhului Sfant, oamenii fumeaza.

RUGACIUNEA  MINTII  IN  INIMA

In timpul acestei rugaciuni, se uneste cugetarea mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii.

Rugaciunea, ca si stiinta vietii duhovnicesti, se invata prin lucrarea practica si nu prin insusirea unei teorii cu mintea. De aceea trebuie sa ne rugam neincetat (1 Tesaloniceni 5,17), in tot locul, dar mai ales in Biserica, unde este prezent Dumnezeu cu Harul Sau. “Cand incepem sa ne rugam, trebuie sa ne pogoram din cap in inima.” (Sbornicul, 2, Cap. 47).

Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne porunceste, zicand: “Tu insa cand te rogi, intra in camara ta si inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, care este intru-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” (Matei 6,6). Camara aceasta, dupa Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe, este inima noastra (Sbornicul 2, pag. 296). Cand va incepe sa ne doara inima, de prea multa incordare a atentiei “sa ne asezam cu luare aminte si cu cuvantul de rugaciune, acolo unde de obicei vorbim cu noi insine, adica sub gat, in partea de sus a pieptului si dupa aceea sa ne pogoram din nou, deasupra sanului stang”. Trebuie sa stim ca, puterea cuvantatoare a inimii noastre este pusa de Dumnezeu in noi in partea de sus a inimii. Aceasta este puterea prin care inima omului se deosebeste de inima dobitoacelor. Puterea si capul sufletului este mintea, care desi este duhovniceasca, totusi isi are locul de petrecere in creier. Tot astfel, puterea cuvantului sau duhul omului, cu toate ca este duhovnicesc, isi are locul de petrecere in partea de sus a inimii, care se gaseste sub sanul stang.

Deci, pentru a face unirea mintii cu inima, trebuie ca in vremea rugaciunii sa avem luarea aminte si atentia in aceasta parte unde este puterea cuvantatoare a inimii. Unirea mintii cu inima consta in unirea gandurilor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii (Sbornicul 2, pag. 148).

Sfantul Teofan Zavoratul spune urmatoarele: “In ordinea fireasca a desfasurarii puterilor noastre in trecerea mintii de la cele dinafara la cele dinauntru, adica spre inima, prima vama care poate vatama lucrarea rugaciunii, incercand sa opreasca mintea sa se pogoare in inima, este vama imaginatiei. De aceea trebuie sa ne ferim de ea cat mai mult cu putinta. Pentru a ajunge in chip multumitor cu mintea in inima, sa tinem minte ca cea mai simpla lege a rugaciunii este sa nu ne inchipuim (imaginam) nimic.” Cugetarea la lucrurile sfinte si inchipuirea lor sunt potrivite in vremea meditatiilor evlavioase. In timpul rugaciunii insa, nicidecum, fiindca imaginile tin luarea aminte afara de inima, oricat de sfinte ar fi ele, iar in timpul rugaciunii atentia noastra trebuie sa fie inauntrul inimii. Concentrarea atentiei in inima este punctul de plecare a unei rugaciuni facute cum se cuvine si, intrucat rugaciunea este calea prin care ne suim la Dumnezeu, abaterea atentiei de la inima este o abatere de la aceasta cale. Cand mintea noastra incepe sa coboare in camara inimii pentru a se intalni cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care se afla acolo de la Sfantul Botez, (Galateni 3, 27) incepe razboiul nostru cu pacatele noastre, cu oamenii pacatosi si cu diavolii.

Trebuie sa ne rugam neincetat, in orice loc, dar mai ales in Biserica, pana cand darul lui Dumnezeu se va pogori, va lumina mintea noastra si va alunga pe diavoli. Daca vad diavolii ca mintea noastra a trecut cu ajutorul Darului lui Dumnezeu de vama imaginatiei, ne asteapta la vama ratiunii. De vama ratiunii este mai greu de trecut decat de vama imaginatiei. Atat gandurile omenesti cat si de la diavolii teologi (arhidiaconi), care cunosc Sfanta Scriptura, asteapta mintea noastra, la aceasta vama a ratiunii si cauta sa intrerupa rugaciunea noastra, prin nenumarate ganduri si cugetari din Sfanta Scriptura, din filozofie si alte ganduri omenesti.

De aceea, mintea trebuie sa coboare inima cu o singura cugetare, care arde toate aceste ganduri: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.”

Si nu numai atat, ci sa-si miste puterea ceea privitoare a sufletului pentru a zice aceasta rugaciune cu toata vointa, prin cuvantul mintal, cel aflat inlauntrul nostru.

Tot asa trebuie sa luam aminte prin privirea noastra cea ganditoare, cat si prin auzul cel ganditor, la cuvintele rugaciunii si mai ales la intelesul lor. Daca mintea noastra este risipita si nu ne putem ruga, sa o smerim gandindu-ne ca suntem sub diavoli in iad, datorita darurilor primite de la Dumneeu si a pacatelor savarsite, sa citim din Psaltire, din Ceaslov si Acatistier, psalmi si rugaciuni pana cand mintea se va aduna si linisti.

Al treilea chip al rugaciunii si al luarii aminte se cuprinde in urmatoarele: Mintea in timpul rugaciunii sa petreaca fara iesire inauntrul inimii si, de acolo, adica din adancul inimii, sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu. Aici este tot miezul lucrarii (Sbornicul, p. 62).

Asadar mintea trebuie sa se pogoare in inima fara nici o imaginatie si fara sa gandeasca, simtit sau gandit, dinauntru sau din afara, chiar bun de ar fi aceasta, fiindca Dumnezeu este afara de toate cele ce sunt simtite si gandite si mai presus de toate acestea, ca sa dobandeasca unirea dumnezeiasca.

Sfantul Nicodim Aghioritul cere ca mintea, cand se va pogori in inima, sa nu stea acolo numai sa priveasca ci, prin cuvantul asezat inauntru inimii, sa se roage tainic: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.”

La intoarcerea mintii catre inima si la intrarea ei in inima cu rugaciunea cea ganditoare, trebuie sa unim mintea cu cuvantul cel tainic aflat inlauntrul nostru si cu vointa noastra, astfel incat aceste trei parti ale sufletului nostru sa fie una si cea una trei (Treimea Umana).

Caci in acest chip omul, care este Icoana Sfintei Treimi (asemanarea omului cu Dumnezeu), se uneste cu Intaiul Chip, dupa marturia Sfantului Grigore Palama care zice: “Cand mintea cea una se va face intreita, ramanand totusi una, atunci se uneste cu intreita unime dumnezeiasca incepatoare, inchizand toata lucrarea ratacirii, asezandu-se mai presus de trup, de lume si de tiitorul lumii” (diavolul).

Insa noi nepricepand maretia, cinstea si slava Harului care ne-a renascut si neingrijindu-ne sa crestem duhovniceste prin implinirea poruncilor si sa ajungem pana la starea de contemplatie cu mintea, ne lasam tarati in bezna nesimtirii si a intunericului (pacatelor). Se intampla ca abia ne putem aduce aminte ca exista Dumnezeu. Dar cum ar trebui sa fim noi ca niste fii ai lui Dumnezeu, dupa har ? Despre aceasta cel mai adesea fie ca nu stim nimic, fie ca nici nu ne ingrijim sa stim. Cine vrea sa sporeasca in rugaciuea curata facuta cu mintea in inima, se cuvine cu toata ravna sa se osteneasca la lucrarea tuturor poruncilor dumnezeiesti si, indeosebi, la chemarea neincetata a numelui Domnului cu mintea in adancul inimii.

Mangaierile si darurile Duhului Sfant vin in inima omului prin durerile si jertfirea pentru mantuirea aproapelui, dupa cum ne spune Duhul Sfant: “Doamne cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu.” (Psalm 93,19). Cel ce nu sufera, nu munceste, nu slujeste si nu se jertfeste pentru mantuirea aproapelui, nu va primi roadele Duhului Sfant, pentru ca numai prin osteneala si durerea inimii si prin nevointe trupesti se descopera crestinilor Harul Duhului Sfant, care este dat credinciosilor de la Sfantul Botez, Har care din pricina nepasarii noastre fata de implinirea poruncilor dumnezeiesti se ingroapa in patimi si in cenusa uitarii, dar care din negraita mila a lui Dumnezeu, se recapata prin pocainta.

Deci, se cade ca sa nu fugim de osteneli, din pricina durerilor care vin odata cu ele, pentru ca sa nu fim osanditi pentru nelucrare si sa auzim de la Dumnezeu: “Luati de la el talantul…” (Matei 25,28). Sfantul Grigorie Sinaitul ii sfatuieste pe cei ce nu au sporit in rugaciunea tainica a inimii, zicandu-le: “Unii ca acestia trebuie sa citeasca multe rugaciuni (din Acatistier, Psaltire si Ceaslov) pana cand se va incalzi inima si va incepe in ea lucrarea rugaciunii cea ganditoare cu mintea. Cand va gusta, in sfarsit, din acest Har, sa faca rugaciunea vorbita cu masura si sa petreaca mai mult in rugaciunea mintii in inima, in caz de slabire sau de ratacire, sa se apuce din nou sa rosteasca rugaciuni multe cu gura si sa citeasca mult din scrierile Sfintilor Parinti”.

Sfantul Diadoh al Folticeei spune: “Cand suntem apasati de multa tristete, trebuie sa facem cantari si rugaciuni cu glas putin mai mare, lovind sufletul cu sunete, nadejdea bucuriei (duhovnicesti), pana ce norul greu se va imprastia de norul melodiilor” (Doxologia, tropare, etc…).

Crestinul va trece dupa o perioada de timp de la rugaciunea orala la rugaciunea mintii, de la rugaciunea mintii la rugaciunea mintii in inima, si de la rugaciunea mintii in inima la rugaciunea inimii. Iar prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, pentru ca sa nu se mandreasca, crestinul va fi smerit, revenind pe treptele cele mai de jos ale rugaciunii.

METODA  PENTRU  PRACTICAREA  RUGACIUNII  LUI  IISUS,  PRIN  MIJLOCIREA  MAICII  DOMNULUI  SI  A  SFINTILOR

Duhul Sfnt, prin gura Apostolului Pavel ne spune: “Rugati-va neincetat!”

La Sfantul Botez, diavolul este scos din profunzimea inimii omului si crestinul primeste Harul Duhului Sfant si pe Mantuitorul Iisus Hristos in inima sa (Galateni 3,27), devenind astfel fiu al lui Dumnezeu dupa har (1 Ioan, 3,1).

Crestinii au un Tata sus in Cer – Dumnezeu Tatal si o Mama – Maica Domnului.

Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu cei prea iubiti, iar mama lor este Maica Domnului. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a rugat lui Dumnezeu Tatal ca: “Slava pe care Tu Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum noi una suntem. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 21, 22-24).

Iar Sfantul Apostol Pavel ne spune: “Ci precum intr-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au aceeasi lucrare, asa si noi cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madularele unii altora, dar avem felurite daruri dupa darul ce ni s-a dat” (Romani 12, 4-6; Corinteni 12, 12). Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Si daca Ma voi duce si voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua cu Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 3).

Maica Domnului este Mireasa Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Tatal, Maica Dumnezeiasca a lui Dumnezeu Fiul, Biserica Vie a Duhului Sfant, Imparateasa Cerului si a pamantului, avand locasul cel mai apropiat de PREA SFANTA TREIME, fiind mai cinstita decat ceata a opta ingereasca – ceata heruvimilor si mai marita FARA DE ASEMANARE decat ceata a noua ingereasca – ceata serafimilor, fiind cea mai sfanta fiinta, deoarece Dumnezeu S-a intrupat din ea, a luat Trup din trupul ei, Sange din sangele ei.

Iar Duhul Sfant prin gura Sfantului Apostol Pavel ne spune: “Fratilor, fara nici o indoiala, cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare” (Evrei 7, 7).

Maica Domnului este asa de unita mistic cu Fiul ei, Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, incat exista o singura lucrare a Fiului si Maicii, adica lucrarea cea dumnezeiasca si necreata a Fiului ii uneste pe amandoi, neasemanat mai mult decat leaga lucrarea sufletului madularele trupului. Sfantul Teofan al Niceei spune ca: “Activitatile Fiului lui Dumnezeu sunt unite cu Maica Lui, decat inima ei cu ea insasi.”

Deci lucrarea Maicii Domnului in viata Bisericii Ortodoxe este lucrarea dumnezeiasca a lui Hristos. In virtutea acestei uniri mistice si binecuvantari, rugaciunile cele mantuitoare ale credinciosilor ajung la Dumnezeu, prin sfinti, prin sfintii ingeri si prin Maica Domnului, iar Darurile dumnezeiesti vin de la Dumnezeu la credinciosi prin Maica Domnului, prin sfintii ingeri, prin sfinti, prin sfintele moaste si prin sfintele icoane.

Numai prin Maica Domnului se comunica Darurile dumnezeiesti ingerilor, sfintilor si credinciosilor din Biserica Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este calea mantuirii, a unirii mistice a credinciosilor cu Domnul nostru Iisus Hristos. Cand vrem sa invatam rugaciunea lui Iisus trebuie sa stam intr-o camera lipsita de stimuli externi, zgomote, lumina, etc. Inainte de a ne ruga, pentru a ne smeri mintea noastra mandra si plina de pacate, sa ne gandim la multimea faradelegilor noastre, savarsite cu gandul, cu cuvantul si cu fapta. Apoi sa ne gandim la faptele bune crestine pe care nu le-am facut, la pacatele pe care le-au facut altii din cauza noastra, la chemarea de sfinti pe care o avem (Romani 8,14). Iar daca vom muri in aceasta clipa, unde vom merge, avand in vedere multimea pacatelor noastre ?

Smerindu-ne mintea noastra mandra, sa privim cu ea (fara sa ne imaginam nimic) partea de deasupra inimii noastre si sa auzim bataile ei. Sa ne reglam respiratia pentru ca sa sinccronizam cuvintele rugaciunii cu bataile inimii si cu ritmul respiratiei. Apoi, inspirand aerul sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”. Retinand acum aerul, sa zicem tainic, ascultand bataile inimii: “Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului (N)” (pomenim numele sfantului care se praznuieste in acea zi). Apoi expirand aerul, sa zicem ascultand bataile inimii: “miluieste-ma pe mine pacatosul”. In timpul retinerii respiratiei, se poate zice: “Pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumneeu si al Sfantului: se pot pomeni pe rand toti sfintii la care avem evlavie: Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Sfantul Grigore, Sfantului Nicolae, Sfantului Spiridon, Nicodim cel Sfintit, Sfantului Ioan cel Nou, a Sfintei Paraschiva, Sfantului Dimitrie Basarabov, Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Gheorghe, Sfantului Calinic de la Cernica, Sfantului Apostol Andrei, Sfantului Arhidiacon Stefan, Sfantului Pantelimon, Sfantului Ilie Tezviteanul, Sfantului Grigorie Decapolitul, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfanta Maria Egipteanca, Iosif cel Nou, Iorest si Sava, Sfantului Cosma si Damian, Sf. Mare Mucenic Mina, Sfanta Filofteia…

Spunand astfel rugaciunea lui Iisus vom avea ajutor si mijlocitori ai rugaciunii pe Maica Domnului si pe Sfintii la care ne rugam.

Pentru a ajuta mintea sa se roage putem sa folosim metaniile tip bratara cu 33 de noduri. La fiecare nod vom spune rugaciunea lui Iisus. Retinerea aerului trebuie sa se faca astfel incat sa nu apara oboseala sau ameteala. Spunand astfel rugaciunea lui Iisus, mintea noastra se va reintoarce in inima, mireasa – sufletul nostru, se va intalni cu Mirele- Mantuitorul Iisus Hristos, care se afla in inima de la Sfantul Botez (Galateni 3,27).

Rugaciunea lui Iisus trebuie sa o spunem neincetat in timpul lucrului, cand mergem pe jos sau cu masina si in timpul celorlaltor activitati.

Dupa o perioada de timp, crestinul isi uneste atat de puternic cuvintele rugaciunii cu respiratia si bataile inimii, incat numai este bataie a inimii sau respiratie care sa nu fie unite cu ele. Astfel, rugaciunea neincetata a lui Iisus devine respiratia duhovniceasca a sufletului.

Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune: “ Rugaciunea este respiratia omului duhovnicesc. Asa cum prin respiratie omul trupesc atrage aerul din jurul sau si inspira din el vitalitatea si forta, tot astfel prin rugaciune, sufletul se deschide in fata Duhului lui Dumnezeu, care este pretutindeni prezent si primeste din El viata si puterea duhovniceasca.”

Cand mintea urmareste respiratia se intoarce mai usor in camara inimii, deoarece in faza aceasta a rugaciunii, pacatele si duhul mandriei o tin departe de inima.

Paralel cu respiratia trupului, se va desfasura o alta respiratie, cugetarea neincetata a omului duhovnicesc. In aceasta rugaciue: “Numele Domnului Iisus Hristos si al Maicii Domnului s-au sadit in inima noastra.” Dupa o perioada de timp rugaciunea se desfasoara in nou fara nici o constrangere din partea noastra si se executa de minte si de inima, nu numai in stare de veghe, dar si in somn, si de nimic nu mai este intrerupta rugaciunea, orice am face. Daca avem un lucru de facut si rugaciunea se desfasoara in inima noastra, lucrul merge mai repede si mai bine.

Efectele acestei rugaciuni sunt urmatoarele: “ Dupa cateva saptamani se simte o durere in inima, apoi o caldura si o pace si liniste duhovniceasca. Uneori se se simte o cutremurare in inima. Alteori se simte o dragoste dumnezeiasca pentru Iisus si Maica Domnului si pentru toata creatia dumnezeiasca. Alteori pornesc din ochi lacrimi duhovnicesti, care curata si lumineaza mintea noastra. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a alunga duhurile diavolesti din inima noastra.

RUGACIUNEA  INIMII

“De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” (Cantarea Cantarilor 5,3).

Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune: “Chiar daca nu ne putem impartasi des cu Preacuratele Taine, insa duhovniceste si mai ales ganditor, putem sa ne unim mistic cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, in fiecare clipa, mai ales prin rugaciunea lui Iisus, care se face cu mintea in inima”. Rugaciunea facuta cu mintea in inima uneste sufletul nostru cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos si cu Dumnezeu Tatal, deoarece singura cale care duce la Dumnezeu Tatal este Hristos, dupa cum El insusi ne spune: “ Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan 14, 6).

Rugaciunea inimii da libertate Duhului lui Dumnezeu sa lucreze asupra inimii noastre si astfel, prin unirea sufletului nostru cu Duhul Sfant, ne facem un singur duh. Cel ce se roaga neincetat cu mintea in inima, ramane in Hristos si Hristos ramane in el, aducand prin El multa roada duhovniceasca.

Cei care au ajuns la rugaciunea inimii spun ca: “Rugaciunea inimii este respiratia sufletului, fiindca prin ea sufletul omului respira in Duhul Sfant.” Cel ce are rugaciunea inimii se sileste ca in vremea rugaciunii sale, toate cuvintele sa le duca pana la simtirea inimii.

Miezul lucrarii in vremea rugaciunii este de a sta cu mintea in inima si de a striga catre Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” (Sbornicul II, pag. 343-344).

Una este rugaciunea mintii si altceva este lucrarea mintii. Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva se intareste cu atentia in inima si de acolo inalta rugaciuni catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand cineva, stand cu atentia in inima, prin pomenirea numelui lui Iisus, inlatura orice gand care ar incerca sa patrunda in inima (Sbornicul II, pag. 322).

Omul este templul cel viu al lui Dumnezeu. Mintea omului este preot care trebuie sa aduca jertfa lui Dumnezeu rugaciunea curata, pe altarul cel intelegator al inimii sale. Crestinul este Biserica cea vie a lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 19), nu numai in sensul de locas ci si in sensul ca este destinat sa primeasca in inima sa pe semenii sai, cu neputintele, durerile, necazurile si pacatele lor si sa-i ajute, sa se roage si sa se jertfeasca pentru ei.

Sfantul Isaac Sirul, aratand ca cel nemilostiv nu-si poate curati inima de patimi, zice: “Sa fie intru tine frate totdeauna biruind cumpana milosteniei, pana cand vei simti acea mila, pe care o are Dumnezeu catre lume. Caci inima vartoasa si nemilostiva, niciodata nu se curateste.”

Si iarasi: “Linistea s-o iubim, fratilor, pana se va omori lumea din inima noastra. Totdeauna sa ne aducem aminte de moarte, pentru ca prin aceasta ne putem apropia de Dumnezeu in inima noastra.”

Si iarasi: “Pana cand nu ar uri din inima cu adevarat cineva pricina pacatului, nu se slobozeste de lucrarile sale.” Iar spre folosul cel mare pe care il are omul din rugaciunea facuta cu inima zice: “cel care voieste a-L vedea pe Dumnezeu inlauntrul sau, sa lucreze ca sa-si curete inima necontenit.”

Sa te rogi neincetat in inima ta lui Dumnezeu, pentru ca infricosat este diavolilor si iubit de Dumnezeu si ingerilor Lui, cel ce cu ravna fierbinte cauta in inima sa pe Dumnezeu, noaptea si ziua.

Cuviosul Teofan Zavoratul ne invata: “Stai in fata lui Dumnezeu care este pretutindeni si cunoaste totul si iti vede inima ta… Sa-L simti pe El ca pe o fiinta vie, reala, careia te poti adresa in rugaciunea si nevoile tale.”

Aceasta inseamna ca simti in inima ta acel foc mic al unei credinte vii si in acest lucru se cuprinde invierea inimii tale… Stai cu luarea aminte in inima si cu frica de Dumnezeu inalta de acolo rugaciunea lui Iisus, adica din adancul inimii tale. Lucrand astfel, asteapta cu rabdare si smerenie intru zdrobirea inimii, cu un simtamant de pocainta, pana cand va veni si se va atinge de inima ta, Harul lui Dumnezeu si va trezi in ea rugaciunea neincetata, cea de sine miscatoare, care murmura ca un paraias si care va fi pentru tine un paznic care strajuieste inima ta de orice necuratie sau primejdie. Dar fiindca dupa Cuvantul lui Dumnezeu “inima este izvorul vietii” (Pilde 4, 23),  atunci si toata viata ta, pe masura ce este hotarata de inima, va deveni curata si luminoasa (Sbornicul 2, p. 345).

Episcopul Sfant Ignatie Branceaninov, care a fost un mare lucrator si invatator al rugaciunii inimii, ne arata ca, rugaciunea are doua perioade.

In perioada cea dintai, cel care se roaga, este lasat sa se roage numai cu puterile lui proprii; Harul lui Dumnezeu fara indoiala ca il ajuta pe cel care se roaga, insa nu isi descopera prezenta Sa. In acest timp, patimile ascunse din inima se pun in miscare, silindu-l pe lucratorul rugaciunii la nevointa smereniei; biruintele si infrangerile se inlocuiesc unele pe altele, iar vointa libera a omului si slabiciunile lui, se arata cu toata limpezimea.

In a doua perioada, Harul lui Dumnezeu isi arata simtit prezenta si lucrarea Sa, unind mintea cu inima si dand puterea de a se face rugaciunea fara raspandire, cu plans si caldura duhovniceasca in inima. Aceasta a doua rugaciune vine de la cea dintai. Acum, atentia mintii din timpul rugaciunii atrage inima spre invoire si cand se intareste atentia, invoirea inimii se transforma intr-o unire a inimii cu mintea. In sfarsit, in timpul atentiei care s-a unit cu rugaciunea, mintea se pogoara in inima, pentru cea mai adanca liturghie a rugaciunilor (Sbornicul 2, p. 263). Sfantul Varsanufie, aratand ca prin osteneala si durerea inimii se agoniseste rugaciunea inimii, ne sfatuieste, zicand: “Osteneste-te cu durere de inima sa-ti agonisesti caldura duhovniceasca si rugaciunea si Dumnezeu ti le va da pe amandoua si le vei avea totdeauna. Numai sa stii ca uitarea le izgoneste pe acestea, nascandu-se in noi din nepasare si din lene.” Sfantul Ignatie Branceaninov, aratand cum trebuie evitata inselarea de la diavoli de catre lucratorul rugaciunii mintii si a inimii, zice urmatoarele: “Rugaciunea facuta cu gura, oricine ar face-o nu va cadea cu ea in inselarea vrajmasului. De aceea mai intai de toate, trebuie sa ne tinem tare de rugaciunea facuta cu gura, iar mai pe urma de acea a mintii facuta cu smerenie. Apoi, cui ii vine usor si fata de cine voieste Dumnezeu, sa treaca si la cea a inimii, dupa indrumarea Sfintilor Parinti, care prin incercare le-au trecut pe acestea toate” (Sbornicul 2, p. 126).

Potoiereul Avramie Necrasov, invatand despre rugaciunea inimii spune: “Trebuie ca tu sa te indeletnicesti cu rugaciunea inimii, chiar in timpul muncilor tale obisnuite, in adancul sufletului tau, rostind cu frica si cu credinta: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.

Sa nu fii fara de rugaciune nici o clipa… Daca nu vrei sa te rogi, inseamna ca nu vrei sa fii cu Dumnezeu. Rugaciunea lui Iisus sa fie respiratia sufletului tau. Preadulcele Iisus sa nu iasa din mintea si inima ta… Tine-te cu mintea si inima ta de tine, in omul cel dinauntrul tau.

Deprinde-te cu smerenia si rabdarea. Insingureaza-te cat mai des in camara inimii tale si vorbeste acolo cu Dumnezeu, prin rugaciunea mintii in inima ! Ea va umple sufletul tau cu o astfel de dulceata si bucurie duhovniceasca, incat nu vei mai vrea sa-ti cauti mangaierea in nimic din cele pamantesti. In inima, in templul dinauntru al sufletului, savarseste totdeauna slujba cuvantatoare, prin rugaciunea lui Iisus, cu mintea in inima.

Daca nu poti sa stai mult la rugaciune cu trupul, indeletniceste-te mai mult cu rugaciunea mintii si a inimii. Mai mult ca orice, pazeste gura de vorbarie desarta si de mandrie! Caci nimic nu pune atata piedica inimii si caldurilor din inima, ca vorbaria desarta.”

Sfantul Ioan de Kronstadt zice: “Cu ochii inimii mele vad cum il inspir in chip gandit pe Hristos, in inima mea, cum El intra in ea si indata o linistete si o indulceste… In timpul rugaciunii, tine-te de regula potrivit careia, este mai bine sa zici cinci cuvinte din inima, decat zece mii de cuvinte cu limba.”

Prin minte se intelege si activitatea mintii, care consta in ganduri si intelesuri. Mintea este puterea care le produce pe acestea sau dupa marturia Sfintei Scripturi, inima, in care mintea isi are izvorul si radacina. Aceasta putere a mintii fiind partea privitoare a sufletului nostru si cea mai de seama putere a lui, ni-l arata pe suflet ca fiind cugetator.

Puterea noastra cugetatoare nu este inchisa in inima ca intr-un vas oarecare, fiindca nu este trupeasca, si nici nu se afla afara de ea, ca ceva mai mult decat ea, ci exista in inima ca intr-un organ al sau. Acest lucru ni-l spune insusi Dumnezeu in Sfanta Lui Evanghelie: “nu cele ce intra in gura spurca pe om, ci cele ce ies din gura, caci gandurile ies din inima omului” (Matei 15, 11-19).

Deci inima este camara ascunsa a mintii si cel dintai organ trupesc al mintii ganditoare. Iar Dumnezeu a trimis pe Duhul Sau in inimile noastre, care striga: Avva Parinte! (Galateni 4,6).

Deci, cel care are mintea afara de inima sa, este in afara Imparatiei lui Dumnezeu, care se afla in inima sa (Luca 17, 21).

Sfantul Isaac Sirul spune ca diavolul se nevoieste sa spurce necontenita rugaciune a inimii, apoi apleaca mintea noastra ca sa defaime vremea cuvenita rugaciunii si pravilei, pe care sutem datori a le face. Si asa, intai slabanogeste gandul nostru, indemnandu-ne sa ne impartasim inainte de vreme de hrana. Iar dupa caderea mintii si risipirea infranarii, se aluneca in desfranare si inversunare.

Cand se va invrednici cineva de petrecerea neincetata in rugaciunea inimii, a ajuns la capatul tuturor faptelor bune si de aceea s-a facut locas al Sfantului Duh. Daca cineva nu a primit cu adevarat darul Mangaietorului, nu poate sa petreaca in rugaciunea inimii. “Pentru ca Duhul Sfant, cand se va salaslui in om, nu inceteaza din rugaciune, caci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 26). Atunci, fie ca omul doarme sau este treaz, sau mananca, sau bea, fie ca ar lucra, bunele miresme ale rugaciunii odraslesc in inima sa fara osteneala si atunci rugaciunea nu mai are hotar, ci in toata vremea este cu dansul; chiar daca ar inceta in afara lui, aceasta rugaciune insa, in ascuns, il slujeste mereu.

Care este semnul celor desavarsiti in rugaciunea inimii?

“Cand se va misca pomenirea lui Dumnezeu in mintea lui, indata inima se porneste spre dragoste de Dumnezeu, iar ochii lui izvorasc lacrimi cu indestulare, caci dragostea are obiceiul de a aprinde lacrimi din pomenirea celor iubiti.  Unuia ca acesta nu-i lipsesc lacrimile duhovnicesti, fiindca nu-i lipseste niciodata prilejul care-l duce spre pomenirea lui Dumnezeu, astfel incat si in somn vorbeste cu Dumnezeu. Caci dragostea are obicei de a lucra unele ca acestea, si aceasta este desavarsirea oamenilor in viata acestora.” (Cuv. 85, p. 398-399).

Fiind intrebat Sfantul Isaac Sirul care este semnul celor desavarsiti in curatia inimii, care se face pe cat este cu putinta omului pe pamant, indeosebi prin rugaciunea curata a inimii, a raspuns: “Cand va vedea cineva ca toti oamenii sunt mai buni si nu i s-ar arata lui ceva mai necurat, atunci este cu adevarat curat cu inima.” Unul ca acesta implineste cuvantul Apostolului care zice: “Nu faceti nimic din duh de cearta, nici din slava desarta, ci cu smerenie unul pe altul socoteasca-l mai de cinste decat el insusi.” (Filipeni 2, 3).

Roadele duhovnicesti ale rugaciunii inimii.

Dupa invataturile Sfintilor Parinti si ale marilor lucratori ale rugaciunii lui Iisus, roadele duhovnicesti ale rugaciunii lui Iisus sunt: luarea aminte si smerenia, umilinta, adunarea gandurilor, caldura duhovniceasca a inimii, concentrarea atentiei in inima, privirea din ce in ce mai atenta a gresalelor si pacatoseniei noastre, plansul duhovnicesc, simtirea prezentei lui Dumnezeu, a mortii, a Judecatii de Apoi si cugetarea la muncile iadului.

Dezlipirea mintii noastre de lucrurile lumii acesteia si ramanerea ei in inima, smerenia inimii si plansul duhovnicesc, vederea duhovniceasca a pacatelor, a aplecarilor rele ale inimii sale, bantuielile si pandirile duhurilor necurate, izgonirea demonilor, curatia firii de catre Dumnezeu prin lucrarea cea mai presus de fire a Harului  Duhului Sfant, bucuria si veselia duhovniceasca, castigarea dragostei fata de Dumnezeu si fata de aproapele.

Lui Dumnezeu I se cuvine Slava, Cinstea si Inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor AMIN !

sursa: numaiortodoxia.wordpress.com