Despre cunoașterea de sine

Nebun întru totul este acela care are alte gânduri decât cele privitoare la mântuirea sa.

Mulțimea cuvintelor nu îndestulează deloc sufletul, ci numai o viață sfântă și un cuget curat dau potolire duhului și o mare încredere în a grăi lui Dumnezeu. Cu cât vei cunoaște mai mult și mai bine, cu atât vei fi judecat mai aspru, de nu vei trăi mai cu sfințenie.

Oricât de înzestrat ai fi și oricâtă știință ai avea, să nu-ți faci din ele temeiuri de îngâmfare, ci, mai întâi de toate, teme-te, din pricina luminilor ce ți-au fost dăruite.

Placă-ți să trăiești necunoscut și să te socotești drept nimica. Știința cea mai înaltă și cea mai folositoare, iat-o: să te cunoști deplin – și să te disprețuiești pe tine însuți.

A nu te crede lucru mare și a cugeta că alții sunt mai de seamă decât tine – sunt o mare înțelepciune și o mare desăvârșire.

Fie de-ai vedea pe fratele tău săvârșind pe față o greșeală, fie ea una foarte grea, nu cugeta, cu toate acestea, că ai fi tu mai bun ca el, că nu știi câtă vreme vei mai fi statornic în cele bune. Toți suntem șubrezi – dar: crede cu tărie că nimeni nu-i mai șubred ca tine.

Trufia l-a pierdut pe om însă smerenia îl ridică și-l așază din nou în împăcarea cu Dumnezeu.

Meritul omului în fața lui Dumnezeu nu stă în ceea ce știe, ci în ceea ce face. Șiința fără fapte nu-l va acoperi deloc la judecata cea mare, ci, mai degrabă, îl va împovăra. Știința purcede și ea de la Dumnezeu, dar în ea se ascunde o mare capcană și o mare ispită. Ea, adesea, umflă, zice Apostolul, hrănește trufia, insuflă o tainică iubire de sine, iubire ticăloasă și nebunească, nemiloasă, totodată.

Să nu uităm niciodată că nimic suntem și că drept bogăție a noastră avem numai păcatul.

Din Învățăturile Părintelui Arsenie Boca