Despre păcatul judecării preoţilor
Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns.
Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici blagoslovenie nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici. Sf. Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui. Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.
Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.
Luca 11:52
http://manastirea.petru-voda.ro/2014/09/24/ieroschim-xenofont-predica-la-inaltarea-sfintei-cruci-14-septembrie-2014/
Propovaduiti pe Hristos prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Lui daca veti avea dragoste intre voi !
Foarte adevărat, că Hristos vorbește prin preot. De-asta și apare de cele mai multe ori discrepanța dintre ce spune preotul și ce face, pentru că Hristos se manifestă prin slujitorul Său.