Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu

calugari-monahi-lumanari-biserica

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Iată că Domnul încă vă dă rod pântecelui! Vă felicit!

Domnul, Care l-a dat, să-i dea și venire bună pe lumea lui Dumnezeu. Firește, fără greutăți asta nu se întâmplă. Așa a rânduit Dumnezeu dintru început, spre aducere aminte de ceea ce a făcut prima femeie – mama noastră, a tuturor. Oricum, Domnul pune și în greutăți măsură. Fie ca El să facă milă cu Dumneavoastră și să facă aceste greutăți cât mai puțin simțite, pe cât se poate.

Vreți să meritați o asemenea ușurare? Mai întâi ușurați-vă de păcate. Acum, de nevoie, stați mult timp nemișcată, în tihnă… Și aveți mai multă vreme pentru îndeletnicirea cu sine și cercetarea de sine. Cercetați-vă cu anchetatorul cel mai sever, apoi osândiți toate câte nu-s drepte, pocăiți-vă pentru ele și să vă pară rău că v-ați îngăduit așa ceva, , apoi spovediți-vă, primiți dezlegare și, în cele din urmă, împărtășiți-vă cu Sfintele lui Hristos Taine. Prin toate acestea veți merita să primiți așteptata și dorita ușurare.

Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu, care apasă și strâmtorează: neiubirea față de ceilalți și pofta, iar prima dintre acestea are mult loc în noi. Binevoiți a vă osteni să scoateți la iveală și să tăiați fără să stați pe gânduri toate cele prin care se vădește ea în dumneavoastră, oricât de greu vi s-ar părea. Întoarceți-vă neiubirea nu asupra oamenilor, ci asupra lucrurilor prin care obișnuia ea să se arate în Dumneavoastră, scoțându-le afară. Nu vi s-a întâmplat să citiți ori să ascultați cuvintele Apostolului: „Lărgitu-sa inima mea spre voi” (v. 2 Cor. 6, 11)? Așa să vă lărgiți și Dumneavoastră inima, iar în schimb veți primi ceea ce doriți și căutați.

Vă doresc toate cele bune în toate privințele! Domnul să vă dea binecuvântare!

Al dumneavoastră voitor de bine, Episcopul Teofan

Extras din ”Mântuirea în viața de familie” – Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ed. Sophia, 2012

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *