”Dreptatea dusă la extrem aduce ură”. Pacea versus dreptate

De câteva luni încoace ne chinuim să vindem apartamentul nostru din Bucureşti. În acest timp am avut ocazia să interacţionăm cu mai mulţi oameni, cu agenţii imobiliare, cu notari şi jurişti. Am intrat în diferite relaţii cu ei, fie prin contract sau convenţie, fie verbal, fie oficial sau neoficial. S-au întâmplat multe din august şi până acum şi vă pot mărturisi că am învaţat câteva lucruri pe care le ştiam doar în teorie.

Am învăţat că deşi se fac atâtea hârtii care să asigure un cadru legal relaţiei care se formează între cumpărător şi vânzător, deşi există un notar care verifică şi înregistrează această relaţie economică printr-un contract, totuşi pot apărea multe neînţelegeri şi foarte multe situaţii în care părţile să nu se înţeleagă. Simplu fapt că un contract stipulează obligaţiile care-i revin unui cumpărător, nu înseamnă că acesta va fi şi obligat să le îndeplinească. Indiferent câte clauze ai trece într-un contract ca să te protejezi în faţa celuilalt, de bază rămâne tot buna înţelegere şi rezolvarea amiabilă.

Nimic nu-i poate forţa voinţa unui om să facă altfel decât vrea, nici chiar un contract garantat de legile în vigoare. Am fost puşi în situaţia în care cumpărătorul nu a respectat prevederile precontractului de vânzare-cumpărare şi singurul mod în care s-ar fi putut rezolva situaţia, în cazul în care noi nu ne înţelegeam, era să ajungem în justiţie. Un simplu precontract de vânzare-cumpărare şi puţină răutate ne-a dus în postura în care noi nu mai puteam vinde apartamentul nimănui, apartamentul fiind grevat de sarcina acestrui precontract.

După ce ne-am chinuit aproape 5 luni să vindem apartamentul, exista posibilitatea să ajungem la un punct unde degrevarea apartamentului de acest precontract se putea face doar prin acţionare în justiţie, şi printr-un lung proces de mai mult de 6 luni. Per total s-ar fi făcut un an de zile de chin, stres şi bani cheltuiţi în vânt, doar pentru simplu fapt că doi oameni nu se înţeleg.

Din fericire cumpărătorul cu care am avut de a face a fost înţelegător şi n-a ţinut această răutate până la capăt iar printr-un acord de voinţă am ajuns la o înţelegere şi la radierea acelui precontract, putând astfel să vindem apartamentul altei persoane.

Mi-aduc aminte cum zice Mântuitorul Hristos: „Împacă-te cu pârâşul tău pe cale”, adică „încearcă să te împaci cu cel cu care te cerţi fără să ajungi la judecată, că acolo va fi mult mai greu pentru amândoi”. O vorbă din popor spune că „mai bine o pace strâmbă decât un război drept”.

Am rămas uimit să văd câte zeci de hârtii se fac pentru a parafa un acord de voinţă între un vânzător, un cumpărător, banca cumpărătorului care-i oferă creditul, agenţia imobiliară care a intermediat tranzacţia, notarul care a înregistrat totul şi Statul român ca garant al creditului ipotecar. Dacă ar fi văzut Sfântul Ioan Gură de Aur ce se întâmplă astăzi ar fi zis cu siguranţă ca toate acestea au loc din cauza slăbiciunii noastre, din cauza neîncrederii în cei cu care interacţionăm, din cauza faptului că uităm că Dumnezeu e cel care garantează corectitudinea relaţiei dintre noi toţi.

Oricum ar fi, chiar şi actele acestea foarte multe sunt un pas de a ne învăţa să fim corecţi, să-i respectăm pe ceilalţi, şi în final să ajungem la concluzia că pe viitor putem să ne înţelegem doar verbal, şi fără prea multe hârtii. Tot poporul român înţelept a zis că: „morţii se îngroapă cu pământ iar viii se îngroapă cu hârtii”, scoţând în evidenţa birocraţia excesivă.

Sfântul Apostol Pavel ne încurajează chiar şi atunci când suntem nedreptăţiţi de cineva, spunând că mai bine să suferim nedreptatea decât să ajungem la judecată. Noi ca şi creştini ar trebui să ne raportam altfel la cei de lângă noi şi să arătăm că putem trece peste cele materiale în favoarea celor spirituale, putem încerca să facem o pace oarecum inechitabilă din punct de vedere material dar minunată înaintea lui Dumnezeu din punct de vedere duhovnicesc. Decât să căutăm dreptatea cu tot dinadinsul şi să ne luptăm pentru ea călcând peste oameni şi rănindu-i, trecând peste voinţa şi firea lor, mai bine acceptăm să facem pace, mai bine lăsăm de la noi, mai bine suferim nedreptatea, mai bine iertăm.

Dreptatea dusă la extrem aduce ură, necredinţă, răutate, invidie şi multe alte rele. În schimb pacea aduce bunăvoinţă, uşurare, limpezimea minţii şi bucurie între oameni. Pacea între doi oameni arată că cei doi au ajuns într-o anumită relaţie de prietenie, de iubire. Iubirea e mai presus de orice. Dreptatea dusă la extrem urmăreşte cu tot dinadinsul dobândirea unor foloase materiale,  pe când pacea se ridică mai presus de materie. Pacea dintre noi oamenii arată că scopul vieţii pe pământ este doar de a ajunge să ne iubim unii pe alţii, pentru că după judecata universală cele materiale nu vor mai avea nici un rost.  Apartamentul pe care l-am vândut unui cumpărător, astăzi e al meu, mâine a al lui, poimâine e al altcuiva, tot ce rămâne în final e felul în care ne-am înţeles unii cu alţii.

Am înţeles încă odată acum de ce zice Domnul nostru Iisus Hristos:

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.”

Iar o rugăciune a Bisericii noastre Ortodoxe spune: „fereşte-ne Doamne de războiul cel dintre noi” adică de certurile şi neînţelegerile dintre noi.

Căutaţi mereu pacea şi nu dreptatea, faceţi mereu pace între cei de lângă voi şi nu-i întărâtaţi pe unii împotriva altora.

„Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.”

sursa: ortodoxiatinerilor.ro