E bine să fie botezaţi în aceeaşi apă un băiat şi o fată?

Ce înrudiri spirituale se crează în urma Botezului

Pe lângă înrudirea trupească (fizică), în creştinism se ţine cont şi de înrudirea spirituală. Canonul 53 de la Sinodul Trulan (691-692), singurul care abordează această problemă[1], numeşte înrudirea spirituală ca fiind „mai presus decât legătura cea după trup”, de unde şi o serie întreagă de confuzii. Aceastea apar pentru că Biserica interzice căsătoria între rudele după trup până la al 7-lea grad, dar acelaşi Canon interzice legătură dintre rudele spirituale doar până la gradul 2 (unii extrinzându-o mai târziu până la gradul 3). Deci, acest „mai presus” trebuie înţeles în sens calitativ (duhovnicesc), nu că el ar implica aceleaşi resticţii ca la înrudirea trupească, unde se pune şi problema „amestecului de sânge”.

Şi în prezent,  de foarte multe ori, această reglementare canonică nu este înţeleasă corect, ivindu-se două categorii de întrebări:

–Dacă e bine sau nu să fie botezaţi în aceeaşi apă un băiat şi o fată?

–Dacă soţul şi soţia pot asista la acelaşi botez (împreună)? Dacă doi tineri (băiat şi fată), care au asistat la un botez, se mai pot căsători?

Încercăm să răspunde sistematic la aceste categorii de întrebări.

1)Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să răspundem la întrebarea dacă botezarea a două persoane într-o apă îi face sau nu fraţi spirituali. Dacă da, atunci, în cazul când e vorba de un băiat şi o fată, când ajung mari, ei nu se pot căsători. Mai apare şi întrebarea dacă părinţii/naşii lor mai ţin cont cu cine a fost botezat fiul/finul sau fiica/fina lor şi le-a spus acest lucru şi copiilor/finilor lor. E greu de închipuit acest lucru în zilele noastre.

În acest context, pt a evita o astfel de problemă, unii preoţi evită botezarea unui băiat şi a unei fete împreună. Deci totul se face din măsuri de „precauţie”, care însă trebuie de văzut în ce măsură sunt justificate.

Ştim că în trecut, înainte de generalizarea pedobaptismului, creştinii se botezau doar la marile sărbători în baptisteriu. În aceeaşi apă a Botezului se puteau afunda zeci, sute, iar în cazuri speciale chiar şi mii de candidaţi, indiferent de vârstă, etnie sau sex. Cred că nu de puţine ori, în aceeaşi apă, erau botezaţi soţul şi soţia sau părinţii şi copiii, în funcţie de momentul convertirii fiecăruia la creştinism şi a parcurgerii disciplinei catehumenatului. Oricum, nicio prevedere canonică nu interzice sau limitează în vreun fel practica botezului de obşte. În canoane se vorbeşte doar de o înrudire spirituală între fin şi naş, şi între naş şi unul din părinţii finului rămas văduv (vezi Canonul 53 Trulan).

Deci nu există niciun impediment în botezarea într-o crestelniţă a unui băiat cu o fată, chiar dacă aceştia ar urma să se şi căsătorească.

2)Reieşind din acelaşi Canon – 53 Trulan, dar ţinând cont şi de vechea practică de a săvârşi Botezul, când asista întreaga comunitate la acest moment solemn, reiese limpede că nu este nicio problemă dacă asistă la botez soţul şi soţia sau 2 logodnici. Dacă e să intrăm puţin în esenţa Canonului, observăm că este interzis ca unul din părinţi să fie naşul propriului copil, pentru că în acest caz, acei soţi nu ar mai putea trăi împreună – şiretlic care a şi fost folosit de unii pentru a divorţa. În rest, nu-i nici o problemă.

Pentru a înţelege totuşi răspunul nostru la întrebarea de mai sus, este nevoie de o precizare:
Este bine să se înţeleagă că nu toţi cei care asistă şi se roagă la botez, sunt şi naşi. Naş este doar cel care ţine pruncul şi rosteşte Crezul în locul finului (dacă acesta este mic). Restul persoanelor, cum îi numim noi cumătri, nu sunt decât nişte asistenţi-rugători la săvârşirea Tainei şi, corect ar fi, ca ei nici să nu fie implicaţi în toate gesturile liturgice de la Botez: lepădările, înconjurul cristelniţei (la cântarea „Câţi în Hristos v-aţi botezat…) etc. În acest caz, chiar dacă unul din soţi este naş de botez, celălalt este un simplu asistent-rugător, aşa cum şi în vechime era întreaga comunitate (sat sau chiar oraş).

Deci este nejustificată interdicţia pusă de preoţi ca la Botez să nu asiste doi soţi sau logodnici. Este permis să asiste chiar şi ambii părinţi[2] la botezul propriului copil, dar cu interdicţia ca unul din părinţi să fie şi naş.

Note:

[1] Încă în anul 530 împăratul Justininan a dat o lege (Codex V, 26) care interzicea căsătoria între naşi şi fini, dar o normă canonică nu exista, aceasta venind mai târziu, la Sinodul Trulan (Quinisext).

[2] Se au în vedere situaţiile când au trecut mai mult de 40 de zile de la naştere şi mamei i s-au citit rugăciunile de intrare în biserică. În mod normal, botezul nici nu trebuie grăbit mai devreme de 40 de zile, cu excepţia cazurilor de moarte, când pruncul poate fi botezat chiar şi imediat după naştere.

Sursa: teologie.net