E păcat se serbezi Anul Nou?
Deşi marea majoritate a oamenilor nici nu-şi pun astfel de întrebări, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar este contra acestei sărbători. Astfel, pe unii îi prinzi în minuţioase pregătiri, alţii, însă, stau închişi şi trec în „opoziţie”.
Cum ar fi corect să procedăm mai creştineşte?
În primul rând, sărbătoarea este una civilă şi nu are tangenţe cu anul bisericesc. Cu toate acestea praznicul influenţează asupra vieţii creştine, căci tot credincioşii noştri se comportă diferit faţă de acest eveniment al trecerii dintr-un an în altul.
Pomenindu-se în faţa unei noi provocări, Biserica încearcă cumva să schimbe duhul sărbătorii, să o facă mai de suflet, de rugăciune. Nu ştiu cât de mult îi reuşeşte?! Oricum, în toiul veseliei şi a bubuiturilor din jur, sunt şi din cei care cu adevărat petrec în linişte un an calendaristic şi cer binecuvântare pentru un Nou An.
În multe biserici răsună cântări şi rugăciuni tocmai la miezul nopţii. Unii primesc Sfintele Taine şi astfel se bucură sufleteşte că Dumnezeu este în viaţa noastră.
În general, viaţa creştinului este asociată cu liniştea şi cu veselia lăuntrică, care aduce armonie, bucurie, zideşte… te odihneşte. Astfel, atât un eveniment din viaţa Bisericii, cât şi unul laic, ar trebui să fie petrecute în linişte, cu gândul la Domnul şi la cei dragi.
Problema omului de astăzi, de multe ori stă în patimile sale, care aşteaptă prilejuri de distracţie.
Astă noapte urmăream peste geam atâtea şi atâtea focuri de artificii. Era ceva foarte frumos! Însă această frumuseţe era cumva lipsită de conţinut. Uitându-mă la aceste lumini care „spărgeau cerul”, mă gândeam la risipa pe care e în stare să o facă omul de dragul aparentelor plăceri. Cât de repede se aprindeau şi se mişcau focurile, atât de repede şi se stingeau, şi rămânea întuneric.
Aşa-i multă lume, preferă întunericul! Câtă lumină ar fi putut aduce celor mai trişti, primind binecuvântare şi mulţumindu-i Domnului pentru toate binefacerile Sale. Lumini şi bucurii care nu se sting, nu se pierd, nu se risipesc, dar zidesc din lăuntru.
Tot aşa gândindu-mă mi-am amintit de copilăria şi adolescenţa mea, când Revelionul era evenimentul anului. Atunci ştiam că totul se permite, e libertate, nu-s restricţii… fă ce vrei! Şi tocmai de la aceste sărbători mi se trag multe neputinţe, am rămas doar cu regrete… Că n-am ştiut măsura şi am uitat de bunul simţ!
Aşa se întâmplă cu fiecare ce-şi dă frâu liber pornirilor trupeşti, uitând şi poate chiar călcând în picioare tot ce a zidit până atunci.
Nu îi judec, dar îi compătimesc şi încerc încă neîndemânatic să mă rog pentru cei care nu se pot stăpâni, care încă n-au găsit drumuşorul spre Domnul, care n-au înţeles ce este fericire, veselie, bucurie…
În aceste clipe, când avem liber de la lucru, de la şcoală… să folosim timpul pentru ceva util, frumos şi veşnic… pentru suflet. Şi nu vom regreta! Să facem din fiecare zi o sărbătoare!
Să petrecem anii vieţii în linişte, în dragoste, cumpătat… şi cu mai multă înţelepciune!
