„Eu cred în Dumnezeu… am credința mea”. Credința în Dumnezeu nu înseamnă: „Eu cred că Dumnezeu există”
Poate ați auzit că sunt persoane care nu frecventează slujbele Bisericii care spun uneori: „eu cred în Dumnezeu… am credința mea”. Poate chiar și noi am mai spus-o mai demult în fața altora că suntem credincioși. Dar oare ce înseamnă să fii credincios?
Uneori rămânem cu falsa impresie că a fi credincios înseamnă să crezi că Dumnezeu există. Dar oare directorul / proprietarul unei firme îi poate considera pe angajații săi credincioși doar pentru că aceștia cred că el, angajatorul lor, există? Ce înseamnă să fii credincios patronului tău, sau directorului tău, șefului tău? Înseamnă să-i fii loial, să-l urmezi în toate, să-i fii alături, să-l ajuți, să asculți de ordinele și recomandările lui, să-i urmezi planurile…
Eu am lucrat într-o companie mare unde nu l-am văzut niciodată pe proprietar. Am auzit de el, numele lui era pe buzele multora, am citit despre el, dar față-n față nu l-am văzut niciodată. Oare el m-ar fi apreciat ca salariat doar pentru simplu fapt că eu eram ferm convins că el există, sau m-ar fi apreciat pentru ceea ce fac?
Bineînțeles că nu am niciun merit doar pentru că am convingerea că el există și nu este doar un mit. Voi fi apreciat abia atunci când voi ajuta compania cu fapte clare, când voi împlini munca pe care sunt dator s-o împlinesc pentru răsplata pe care o primesc lunar,
La fel este și în Biserica noastră: credința în Dumnezeu nu înseamnă a crede că Dumnezeu există, căci dacă ar fi așa atunci diavolul este unul dintre cei mai mare creștini, el simțind pe pielea lui consecințele existenței lui Dumnezeu, Cel ce l-a pedepsit aruncându-l în cele mai de jos ale iadului. Diavolul crede cu tărie că Dumnezeu există și este foarte inteligent, ca înger primind multe daruri de la Dumnezeu la începutul lumii, doar că le-a folosit în mod greșit.
A fi credincios lui Dumnezeu înseamnă să-I asculți toate sfaturile, să-I împlinești toate poruncile, să contribui alături de El la ajutorarea celorlalți.
A crede în Dumnezeu înseamnă să te bazezi pe el în viața de zi cu zi, înseamnă să-I ceri ajutor, să-i aștepți intervenția, înseamnă să te raportezi la El personal. A crede în Dumnezeu înseamnă a crede și în ce spune Dumnezeu, nu doar în ce este Dumnezeu. De fapt dacă cei ce pretind că ei cred în existența lui Dumnezeu, ar ști că Dumnezeu este în esență iubire, și existența Lui este o continuă împărtășire a Harului Său către toate făpturile create, și mai ales către oameni, cei ce poartă chipul Lui, atunci poate n-ar mai fi așa de sigur pe afirmația lor.
A crede în Dumnezeu înseamnă a da credibilitatea faptelor Lui și vorbelor Lui… care de fapt este una și același lucru, căci tot ce Dumnezeu zice și face în același timp. Cine este acela, păcătos fiind și plin de rele, care are curajul să spună că el crede în Dumnezeu?
„Credinţa într-un Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat este credinţa celui umil şi înţelept. Nu este credinţa celui mândru, a cărui mândrie îl face nesocotit. Aceasta deoarece el se zeifică pe el însuşi sau o altă creatură de-a Creatorului şi nicidecum pe Creator.
Cu cât omul este mai umil, cu atât el este mai înţelept. Cu cât el este mai arogant, cu atât e el mai nerod. Dumnezeu dă discernământ celui umil pentru ca acesta să ştie şi să înţeleagă, dar El se opune celui mândru. Cu cât cel umil trăieşte mai mult în pace cu Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îl înzestrează cu discernământ. Şi discernământul este lumina ce duce la Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat. Binecuvântaţi sunt cei ce au discernământul de a vedea vremelnicia lumii şi nimicnicia omului. Binecuvântaţi sunt cei ce se simt mici şi neînsemnaţi pentru că Dumnezeu îi va ridica la cunoaşterea supremă, la cunoaşterea existenţei şi măreţiei Dumnezeului celui Preaînalt.
Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, şi a voastră, cei mai umili şi deci cei mai înţelepţi. Lăsaţi să fie aceasta şi credinţa copiilor voştri din generaţie în generaţie până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este Credinţa Ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Prin această credinţă au fost salvaţi strămoşii voştri. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a acelora ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. La Judecata înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a celor drepţi. Dimpotrivă, ei vor primi slavă şi vor fi numiţi cei binecuvântaţi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
Credința ortodoxă este credința sfinților, a celor care au împlinit tot ceea ce Dumnezeu le-a poruncit, și așa au devenit prieteni și apropiați ai Celui Preaînalt, iar noi ne rugăm lor să-L roage pe Stăpânul să fie milostiv cu noi.
Credința sfinților este credința celui care nu mai pune condiții, primind poruncile lui Dumnezeu ca lumină și viață, ca Adevărul care ne va elibera din propriile noastre patimi.
Credință în Dumnezeu are tot cel care face voia Tatălui nu Cel ce abordează existența lui Dumnezeu în discuții. După faptele lor în veți cunoaște! După faptele noastre ne vedem credință.
Uitați-vă la tot ceea ce faceți în fiecare zi și așa vă veți vedea credința.
Fiecare păcat acceptat conștient este o deteriorare a relației tale personale cu Dumnezeu, este o întoarcere a spatelui tău către Hristos. Păcatul este o dovada neînțelegerii Evangheliei lui Hristos…
A crede în Dumnezeu înseamnă a fi cu Dumnezeu, a-L avea în inimă permanent, a-L cunoaște prin Duhul Sfânt și a fi învățat chiar de El spre toate faptele cele bune.
Te consideri credincios? Vei fi abia atunci când pe parcursul unei zile nu vei pune în practică gândurile spre păcat pe care le vei primi. Orice acceptare conștientă a păcatului este o apropiere de diavolul, cel ce în mod conștient, liber și plin de mândrie refuză întoarcerea către Dumnezeu.
Orice acceptare a gândului bun și punerea lui în practică este o cheamare a Duhului Sfânt în inima ta.
Cred Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu!
autor: Claudiu Balan
sursa:: ortodoxiatinerilor.ro
