Femeile creştine au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă!
Iată câteva cuvinte de dojana ziditoare pentru cum ar trebuie să ne îmbrăcăm, de la avva Filothei Zervakos:
„Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.
Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!
Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: „atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei„.
Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: „Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape„. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.
Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: „Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată„. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.
Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.
Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”
„Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri, desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute.
De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate.Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca.”
Extras din „Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxă-Egumenița, cap. „Îmbrăcăminte”