Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut. Sunt fericiți cei care nu caută să vadă cu ochii trupului dumnezeirea
Dupa ce Toma atinge coasta lui Hristos inviat din morti si marturiseste dumnezeirea Lui, Mantuitorul ii spune: „Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20, 29)
Sunt fericiti cei care nu cauta sa vada cu ochii trupului dumnezeirea. Poate din acest motiv Hristos nu S-a aratat de indata ce a inviat Apostolilor. Grija Sa a fost sa-i ridice pe ucenici la o vedere spirituala, ca ei sa faca trecerea de la simturi (vaz si pipait) la credinta. De aceea atunci cand li S-a aratat, i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei care Il vazusera inviat (Marcu 16, 14).
Fericirea aceasta ne descopera ca inima trebuie sa o ia inainte mintii atunci cand vorbim de iubirea lui Dumnezeu. Nu trebuie sa-L iubim pe baza unor certitudini intelectuale. Inima nu se aprinde in noi dupa Dumnezeu datorita unor sume de informatii. Este adevarat ca anumite informatii pot naste in noi nevoia credintei, dar in niciun caz ele nu duc la credinta. Sa nu uitam ca Dumnezeu este personal, trebuie trait si nu demonstrat. Din acest motiv, credinta nu este simpla convingere intelectuala, ci o putere duhovniceasca care infaptuieste legatura intre cel care crede si Dumnezeu Cel crezut, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul.
E minunat ca desi nu-L vedem pe Domnul, Il iubim. Iar acest lucru este posibil datorita credintei, un dar daruit tuturor de Dumnezeu. Din nefericire nu toti dezvolta acest dar. Sunt persoane care se folosesc de credinta doar pentru lucrurile credibile mintii. Insa, pierd din vedere ca pentru acestea nu e nevoie de credinta, pentru ele este suficienta ratiunea. Credinta este necesara pentru lucrurile inexplicabile, caci prin ea primim lucrurile si intelesurile suprafiresti si, de asemenea, pe Dumnezeu.
Sa ne intareasca Dumnezeu sa nu ajungem la necredinta sau la o falsa credinta.
sursa: crestinortodox.ro
