Gânduri pentru prima săptămână a Postului Mare

hristos pe cruce

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gandeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gandeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gandeşte la oaia cea rătăcită mai mult decat la intreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gandeşte la tine, care te pierzi in păcat, mai mult decat la toţi ingerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu inseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci inseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume,  oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El  priveşte in miezul tău, in inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!

4. In inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. In inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se indreaptă spre mormant şi dincolo de  mormant. Oare cat preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” /I Cor. 1:25/

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sunt pămantul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate impărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori in baston, ori de mana cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii inainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sunt cei ce din tinereţe nu s’au indrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste insutită, şi inima lor Dumnezeu o va randui langă inima Sa.

8. Postul inseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi intărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintai săptămană a Marelui Post.

9. Intărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie in inimă. De aceea se citeşte la inceputul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au intărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antonie, Pavel, Efthimie, Avxentie, Avramie, Savva, Visarion, Vitalie, Gherasim, Chiriac, Zosima, Hariton, Efrem, Arsenie, Carion, Zaharia, Savva cel Sfinţit, Simeon şi Alipie Stalpnicii, Onufrie, Pahomie, Petru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu danşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thecla, Xenia, Evpraxia, Anastasia, Matrona, Sara, Maria Eghipteanca, Pelaghia, Thaisia, Theodula, Vasilisa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă iţi sunt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfanta Parascheva,  Sfantul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioannichie de la Devici, Petru de la Korişa, Vasilie al Ostrogului, Prohor, Gavriil, Ioachim, Ioann al Rilei, Naum al Ohridei, Nectarie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara in care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi  Ziditorului lor.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în marele post – Editura Predania, Cuvânt la cea dintâi săptămână

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *