Grijile lumești tulbură sufletul omului

foto: comorinemuritoare.ro

Creştinii practicanţi constată adesea că grijile cotidiene, atunci când depăşesc o anumită limită, devin marea piedică, aproape de netrecut, împotriva vieţii lor cu Dumnezeu. Hristos a dat o rezolvare acestei probleme, pe care aproape toţi o cunosc, însă, din păcate, foarte puţini o acceptă. Hristos ne-a zis: „Nu vă îngrijiți, spunând ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 31-33).

Cel ce are încredere în Dumnezeu nu este îngrijorat pentru nevoile lui de zi cu zi. Este sigur că El va putea să îi asigure cele necesare.Având ca prioritate respectarea poruncilor lui Dumnezeu, creștinul adevărat munceşte fără îngrijorare. Nu are patima lăcomiei, iar proviziile pentru un viitor incert nu îl interesează. Este sigur că nu poate să îşi asigure nimic fără ajutorul lui Dumnezeu.

Grijile, când nu conduc spre dragostea faţă de Dumnezeu, sunt lumeşti şi trebuie să fie limitate cât mai mult posibil, pentru că îl împiedică pe om să crească duhovniceşte.

Sfântul Vasile cel Mare îi compară pe oamenii care au griji cotidiene cu ogorul plin de spini unde nu se poate cultiva nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu grijile lumeşti, care nu lasă sufletul să se hrănească prin cuvântul dumnezeiesc şi să rodească.Când omul are multe griji cotidiene, nu poate să se liniştească şi să respecte poruncile lui Dumnezeu. Mintea lui este amăgită de lucruri nefolositoare şi devine incapabil pentru lupta duhovnicească. Cufundat in atâtea griji, el nu poate să se adune pentru a cerceta cuvântul Scripturii sau pentru a se ruga.

Grijile cotidiene creează tulburare în sufletul omului, pentru că ele îi slujesc patimii nesăţioase a lăcomiei. De asemenea, frica este mereu prezentă – grija pentru dobândirea bogăţiei şi frica de a nu o pierde. Aceasta este o stare sufletească cu totul neplăcută, care taie aripile minţii, pentru a nu se ruga şi pentru a nu se ridica mai presus de deşertăciunile vieţii.

Presbiterul Dionisie Tatsis

Rugăciunea, comunicare tainică cu Dumnezeu și alte texte folositoare de suflet

Editura Egumenița,Galați 2014

sursa: episcopia-ungheni.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *