Iată cum pedepsește Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preoții, Sfânta Cruce și Sfintele Icoane

minune-lacrima-maicii-domnului-de-la-schitul-huta

În vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuți-Suceava s-a dus la soacra ei, o creştină foarte evlavioasă, bolnavă. Nora, văzând pe perete o icoană mare, frumoasă a Maicii Domnului, la care se ruga bătrâna ziua și noaptea cu lacrimi, i-a zis cu mânie: „Mamă, nu te mai închina la icoane, căci icoanele sunt idoli!”

Apoi, pornindu-se cu furie, a luat icoana de pe perete și a aruncat-o în sobă, fiind jeratic mult, și a ars sfânta icoană. Atunci, bătrâna a plâns și cu lacrimi i-a zis din patul suferinței: „Eu sunt bolnavă și neputincioasă, și nu pot să-ți fac nimic, dar o să te ardă Maica Domnului. Tu vei vedea!”

Aceasta s-a întâmplat într-o sâmbătă. După o săptămână, nora sectantă făcea mâncare la o nuntă ca bucătăreasă. Cum așeza mâncarea la foc și cocea pâine în cuptor, deodată o limbă de foc a ieșit din gura cuptorului, i-a aprins hainele și în câteva clipe a ars toată în flăcări, în strigăte cumplite de durere. Până au venit oamenii să o salveze, era deja moartă. Numai o parte din oase au putut aduna.

De această grea pedeapsă s-au cutremurat toate satele din jur. Iată cum pedepsește Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preoții, Sfânta Cruce și Sfintele Icoane. Acea femeie, nu numai că hulea cele sfinte, ci a căutat să le profaneze și să le distrugă. Această soartă vor avea toți cei ce hulesc credința ortodoxă apostolică și toate cele sfinte.

„Așa să fie!”

sursa: altarulcredintei.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *