Ieşiţi din patimile lumii, ca să iasă spre întâmpinarea voastră Lumina cea din Tatăl

sf-cuv-isaac-sirul-4

Cei ce zaceţi întru întunerec înălţaţi capetele voastre, ca să strălucească feţele voastre întru lumină. Ieşiţi din patimile lumii, ca să iasă spre întâmpinarea voastră Lumina cea din Tatăl, şi să poruncească slujitorilor tainelor Sale legăturile voastre a dezlega, ca să călătoriţi pre urmele Lui către Tatăl. Vai în ce chip sântem legaţi, şi de la cine sântem opriţi, ca să nu vedem slava Lui! O, de s-ar tăia legăturile noastre, ca să căutăm şi să aflăm pre Dumnezeul nostru! De voieşti să cunoşti tainele oamenilor şi încă nu ai ajuns a le învăţa de la Duhul, din cuvintele fieştecăruia le vei deprinde, şi din vieţuirea lui, şi din felul chivernisirii lui, dacă eşti înţelept. Cel curat cu sufletul şi neprihănit cu vieţuirea, acesta totdeauna cu întreagă-cugetare grăieşte cuvintele Duhului, şi după măsura sa vorbeşte şi pentru cele dumnezeieşti, şi pentru cele ce sunt întru dânsul. Dară cel zdrobit cu inima întru patimi, dintr-însele are şi pre limba sa mişcându-se. Şi măcar de şi pentru cele duhovniceşti ar grăi, însă cu împătimire vorbeşte, ca prin nedreptate să biruiască. Pre unul ca acesta cel înţelept dintru întâia întâmpinare îl însemnează, şi cel curat miroseşte reaua putoarea a lui.

Sfântul Isaac Sirul, “Cuvinte pentru nevoinţă”, Editura Reîntregirea

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *