Îl numim pe Dumnezeu Tată, iar noi nu ne comportăm ca niște fii
Il numim pe Dumnezeu Tata, iar noi nu ne comportam ca niste fii. Ii cerem de multe ori asemeni fiului risipitor (Luca 15, 11-32) sa ne daruiasca partea ce ni se cuvine ca sa o cheltuim in diverse placeri, departe de casa parinteasca. Si cu cat ne indepartam mai mult, cu atat ne e mai greu sa revenim la El.
Dar sa nu deznadajduim atunci cand cadem in pacat, caci Dumnezeu stie acest lucru si de aceea El ne intareste, pe noi cei pacatosi, zicand ca „acolo unde s-a inmultit pacatul, acolo va prisosi harul”. Astfel, celor ce au cazut mult din relatia cu El, le trimite niste stari harice pe care nu le au multi din cei care se roaga in biserica. Sa nu uitam ca daca nu s-ar fi facut „foamete” in tara indepartata in care fiul risipitor se afla, acesta nu si-ar fi venit in sine si nu ar fi dorit intoarcerea.
Iar cand isi vine in sine, isi recunoaste greseala si doreste cea mai de jos pozitie din gospodaria tatalui sau. Vrea sa fie asemeni argatilor. Se simte nevrednic de a-I mai fi fiu.
Daca am urmat fiului risipitor in cadere, trebuie sa-i urmam si in ridicare.
Alteori, nu ne indepartam de biserica, dar nici nu suntem de acord cu multe din cele ce se petrec in ea. Comentam cand vedem ca anumite persoane sunt impartasite. Reprosam trecutul lor, fara a tine seama ca prezentul acestora descopera pocainta lor. Nu de putine ori suntem deranjati de faptul ca suntem tratati asemeni celor care ieri au descoperit biserica. Ni se pare o nedreptate ca noi cei care venim duminica de duminica la biserica sa fim pusi pe acelasi picior de egalitate cu unii care n-au stiut de biserica pana astazi. Suntem asemeni fratelui cel mare din Pilda fiului risipitor. Nu ne comportam ca niste fii adevarati, de vreme ce nu raspundem precum raspunde Dumnezeu: cu iubire.
Uitam ca a fi fiu al lui Dumnezeu inseamna sa avem neincetat capacitatea de a ne bucura pentru intoarcerea celui pierdut. Inseamna a iesi oricand in intampinarea celui ce vine acasa, precum Tatal a iesit in intampinarea fiului risipitor.
Iar daca nu ne-am departat de biserica, sa cautam sa nu ne asemanam fratelui fiului risipitor, care desi nu paraseste casa parinteasca, nu aduna in inima sa dragostea tatalui. Se comporta ca un argat, de vreme ce este nemultumit de cum ii este recompensata munca. Sa luam aminte ca nu pozitia noastra din biserica este cea care ne aduce locuirea lui Dumnezeu in noi. Fariseul, se spune in Scriptura, statea in templu in fata, in vazul tuturor. Si cu toate acestea nu se intoarce indreptat la casa lui, precum vamesul care se ruga „departe stand”.
In concluzie, daca dorim sa ne ridicam in ochii lui Dumnezeu, trebuie sa ne vedem cat mai jos. Fiul risipitor a cerut sa fie un argat si a fost primit ca un oaspete de seama.
autor: Adrian Cocosila
sursa: CrestinOrtodox
