Ispitele semănate de draci îndeamnă la păcate care la început par dulci, dar pe urmă lasă o amărăciune care devine de nesuportat prin dezvoltarea lor în patimi

Omul are o dulceaţă în sine şi o răspândeşte în afară. Dimpotrivă, în omul pătimaş se aşează o drojdie de amărăciune, care, prin faţa lui întunecată, se răspândeşte şi în afară. Omul bun îi îndulceşte pe toţi pe măsura bunătăţii lui.

De aceea sfinţii comunică o dulceaţă sufletească. Omul rău îi amărăşte şi îi agită pe toţi. Atât bunătatea, cât şi răutatea au o forţă iradiantă. De aici se vede că, atunci când cineva devine rău, fără să fi suferit vreo influenţă văzută pe măsura răutăţii lui, trebuie să fi primit această influenţă de la fiinţe rele nevăzute.

Pr. Dumitru Stăniloae, Scrisori duhovniceşti, Filocalia XI, Ed. Humanitas