Lumea, la început este frumoasă și cu totul veselitoare; iar pe urmă mușcă și mănâncă conștiința ta

foto: crestinortodox.ro

Sfârşitul desfătării este pedeapsa; al beţiei, boala; sfârşitul acestei ticăloase vieţi, mormântul întunecos şi plin de păianjeni, cenuşe, ţărână, stricăciune şi viermi, şi sfârşitul păcatului, dureri, necazur şi muncă veşnică.

Lumea are obicei să facă prietenilor ei, prânz bun şi cină rea şi jalnică, precum unii pun la începutul ospăţului vinul cel bun, după cum a zis unul. Începe cu bucurie şi sfârşeşte cu jale. Iar la prea bogatul şi preadulcele ospăţ al lui Hristos, este cu totul dimpotrivă. Adică păstrează vinul cel bun pe urmă. Dă necazuri la început, iar la sfârşit mângâiere, aşa cum a făcut lui Israil, căruia i-a dat la început osteneli şi multe necazuri în pustie, şi pe urmă mângâiere şi pământ roditor, după făgăduinţă. Aşa a făcut şi cu lacov, în casa lui Lavan, cu Iosif în Egipt şi cu alţi mulţi. Iar lumea cu totul împotrivă acoperă la început tristeţea, ca să o dea la sfârşit. Şi când socoteşti că eşti înălţat în vârful cinstei şi al slavei, te lasă, şi cazi jos, precum face şi călăul când înalţă pe osândit pe scara furcii, şi îl urcă pe treapta cea mai înaltă şi apoi îl aruncă jos şi-l sugrumă. Prevede dar, sfârşitul lucrurilor, că din aceasta cunoşti binele din rău.

Sfârşitul desfătării este pedeapsa; al beţiei, boala; sfârşitul acestei ticăloase vieţi, mormântul întunecos şi plin de păianjeni, cenuşă, ţărână, stricăciune şi viermi, şi sfârşitul păcatului, dureri, necazuri şi muncă veşnică. Spune-mi, păcătosule, dacă mergând pe un drum şi-ţi spune cineva, că mai înainte sunt hoţi şi tâlhari care omoară oameni, nu te întorci îndată înapoi să cauţi alt drum neprimejdios? Pe calea pe care umbli, omule, sunt tâlhari de suflet pierzători, care omoară pe călători şi le fură darurile şi plăţile.

Deci, întoarce-te, ca să te izbăveşti de moartea sufletului, că după Sf. Apostol Pavel, plata păcatului este moartea. Nu te uita la faţa frumoasă a vinului în pahar, că pe limbă când bei, este dulce şi cu gust, iar pe urmă, după cum zice înţelepciunea, muşcă inima ta ca un şarpe şi te omoară. Aşa şi lumea, la început este frumoasă şi cu totul veselitoare; iar pe urmă muşcă şi mănâncă conştiinţa ta. Norocirea şi bogăţia lumii este ca o făclie aprinsă, care arde cât are ceară sau untdelemn, iar pe urmă se stinge şi rămâne numai fumul şi mirosul ei. Aşa şi lucrurile cele vremelnice se arată frumoase şi strălucite; iar sfârşitul lor, necazuri şi suferinţe. Păcătoşii se vor topi ca ceara şi ca fumul vor pieri, după Proorocul: „Precum se stinge fumul să se stingă, precum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se veselească”.

Dacă ai pricepere, gândeşte la sfârşit cu luare aminte şi învaţă-te de la trecut, să cunoşti ce folos ai tras din acele lucruri care acum, de ţi-ai aduce aminte, te ruşinezi. Dacă ai fi în cea mai înaltă slavă a lumii, să ştii că degrabă trece. David zice că: „Aveau Evreii încă mâncare în gura lor, şi a venit mânia lui Dumnezeu peste dânşii”. Iubitorii de trup, cum încep să guste această plăcere trecătoare a lumii, îndată ajunge peste dânşii dumnezeiasca judecată şi-i pedepseşte pentru păcatul lor.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 240-242)

sursa: doxologia.ro