Lupta cu slăbirea credinței
Foarte des ne întrebăm cum să încălzim sufletul răcit de cele înghețate și crude ale lumii postmoderne în care trăim și iată că avem șansa să aflăm lucruri importante din experiența acestui mare om și bărbat al credinței, Sfântul Teofan Zăvorâtul:
„Iată ce se întâmplă cu mine: câteva zile dispoziția sufletească este mai bună, îmi vin mai des în fire și mă rog chiar și la muncă, după care vine iarăși o oboseală și o lenevire, voința slăbește, nici nu mai am dorința de a mă îndeletnici cu cele duhovnicești; pe urmă starea asta trece din nou și apare o dorință, măcar firavă, de a mă ruga.”
Păi și? Vedeți că starea asta vine și trece. Ca atare, când va veni nu este cazul să vă speriați ca de o nenorocire ireparabilă. Poate că asta vine de la neputința trupului, poate că vine de la nevoia de odihnă sufletească, poate că este vorba de unul dintre lucrurile care i se întâmplă omului atunci când crește duhovnicește – însă orice s-ar întâmpla nu trebuie să vă speriați.
Nu trebuie să vă faceți griji, să vă încordați, să vă siliți. Lemnul este rece, dar dacă freci lemn de lemn se va încălzi și chiar se va aprinde. Așa trebuie frecat și sufletul care s-a răcit.
Și mai bine ar fi dacă ați putea în asemenea situații să dați fuga la biserică, dar poate încă și mai bine ar fi să vă ocupați atenția cu cugetarea la tainele credinței noastre, care sunt toate însuflețitoare, mai ales pătimirile și moartea Domnului și Mântuitorului nostru. Repetați-i sufletului nesimțitor: „Câte a făcut pentru mântuirea ta Domnul, iar tu, ca un bolovan, nu vrei să te miști nici un pic!”
Aduceți-vă aminte de moarte și de judecată și de hotărârea cea de pe urmă: „pleacă” sau ,vino” – și nu este de mirare că „pleacă” va umple de groază, iar „vino” va vesli cu nădejdea.
Aduceți asupra sufletului contemplări de felul acesta ba una după alta, ba toate odată, și el se va mișca din loc. Lentila, concentrând razele împrăștiate într-un singur punct, dă foc: și aceste contemplări, concentrându-se în atenția asupra inimii, o aprind, trezesc energia, iar răceala și moleșeala ce ne-au cuprins se destramă.
Cred că nu va fi deloc rău dacă în clipele acelea veți face câte un lucru bun care cere încordare – de pildă, să vizitați vreun bolnav, să-l slujiți și să-l ajutați, ori să treceți pe la vreun sărac și să-l mângâiați cu vorba sau cu ajutorul după putere.
Oricum ar fi, să nu vă lipsiți de această „frecare” și silire – și Domnul văzând cum vă străduiți, Se va milostivi de dumneavoastră și Se va grăbi să vă ajute.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ”Despre felurite probleme de credință și viață”, Editura Sofia, 2012
sursa: catehetica.ro
