Luptaţi-vă împotriva gândurilor şi simţămintelor de întristare cu aceste cuvinte blânde: „Doamne! Fie voia Ta! Binecuvântat şi Sfânt este Dumnezeu în toate lucrurile Sale!”
Rostiţi cuvintele acestea cu mintea, iar când sunteţi singură rostiţi-le cu voce joasă; rostiţi-le fără grabă, cu multă luare-aminte şi evlavie; repetaţi aceste cuvinte scurte până când se vor potoli gândurile şi simţămintele de întristare.
Când se vor ridica iarăşi, întrebuinţaţi împotriva lor aceeaşi armă. Aflaţi din experienţă puterea acestei arme, care la prima vedere pare atât de neînsemnată. Iar din starea de luptă este cu neputinţă să ieşim la starea de odihnă altfel decât prin biruinţă. A te supune întristării este un lucru din cale-afară de primejdios: când ea va prinde putere în om, punând stăpânire pe el, poate ucide şi trupul şi sufletul. Nu vă grăbiţi să muriţi: până şi cea mai lungă viaţă este doar o clipă faţă de veşnicie. Încredinţaţi-vă pe dumneavoastră şi răstimpul pribegiei dumneavoastră pământeşti voii lui Dumnezeu, iar dumneavoastră folosiţi-vă de acest răstimp spre a vă pregăti cât mai bine pentru veşnicie.
Sf. Ignatie Briancianinov – ”De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu”, Editura Sophia