Mai multe prezervative şi lubrifiante pentru copiii din Marea Britanie

condom_c_card_810_500_55_s_c1

Cu asemenea aberatii vor sa „inlocuiasca” religia din scoli? Asemenea aberatii vor sa ne aduca din occident? Aceasta este ETICA despre care ne vorbeste Remus Cernea?

Marea Britanie extinde programul „card de credit” pentru prezervativ

Serviciul naţional de sănătate al Regatului Unit vrea să extindă programul prin care băieţii începând de la vârsta de 13 ani vor primi un “card de credit” sau “C-card”. Acesta la va permite să primească prezervative gratuit chiar de pe terenurile de sport, cluburi sau frizerii.

În cadrul programului extins, aceste carduri vor putea fi obţinute de către băieţi sau fete direct din şcoli, librarii şi farmacii fără acordul prealabil al părinţilor. Pe baza acestui card, un copil de 13 ani primeşte prezervative, lubrifiant sexual şi instrucţiuni de folosire. Cei peste 16 ani pot folosi cardul de şase ori, în timp ce copii între 13 şi 16 ani îl pot folosi de trei ori, după care cardul trebuie reînnoit.

Criticii acestei măsuri susţin că aceasta nu va face altceva decât să încurajeze viaţa sexuală de la vârste foarte fragede.

Simon Calvert de la Institutul Creştin a declarat pentru Daily Mail: “Este îngrijorător faptul că adulţii răspunzători de politicile de sănătate par să nu realizeze că este împotriva legii că minorii să aibă relaţii sexuale. Decât să îi ajutăm să îşi înceapă viaţa sexuală când sunt minori, mai bine ne-am concentra pe a-i feri de ea. Lăsaţi copiii să fie copii! ”

Josephine Quintavalle, fondatoarea organizaţiei creştine pro-viaţă CORE din Regatul Unit spune că “obişnuiam să abordăm tema vieţii sexuale în jurul vârstei de 18 ani, iar acum de la 13 ani. Nu facem altceva decât să facilităm şi să încurajăm sexualitatea fără a avea o înţelegere profundă a părţii emoţionale a unei relaţii”.

Regatul Unit are în continuare cea mai mare rată de sarcini la adolescente din întreaga Europă, în ciuda programelor de educaţie sexuală şi a măsurilor contraceptive. Toate aceste măsuri nu au adus nicio modificare ratei de sarcini la adolescente în ultimii 40 de ani, deşi măsurile au fost create tocmai pentru a diminua această rată.

Dr. Philip Ney, profesor de psihiatrie, cu o mare experienţă academică şi clinică, a comentat în legătură cu educaţia sexuală: “În prevenirea bolilor şi a sarcinilor, educaţia sexuală a fost un eşec.  Introducerea acesteia este corelată cu creşterea numărului de avorturi, a bolilor cu transmitere sexuală şi a problemelor în relaţia băiat-fată. O educaţie bună stârneşte dorinţa de a învăţa mai mult în mod experimental. Paradoxal, în aceste sens, actuala formă de educaţie sexuală reprezintă o bună educaţie, însă cu rezultate greşite”.

Textul complet despre educaţia sexuală al dr. Ney poate fi accesat aici. Sursa: stiripentruviata.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *