Mărturia unui rocker de la „Colectiv”: „După mulți ani MI-AM FĂCUT CRUCE! Dumnezeule, eram în iad…”. Mărturii din iad: „Copiii loveau cu pumnii în Salvare și ne cereau să-i ajutăm…”.
„Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, continuă, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime.
Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, erau o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum.
Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine.
Apoi, a venit un pompier, avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot. Erau îndesați în salvări. Civili urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fața ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe.
Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tânără arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL!
Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas.
Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?.
Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge. Îmi spunea să îl țin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el.
La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare. „, a povestit asistenta de pe ambulanta.
Salvatoarea, eroul care povestește îndurerat, este Violeta Maria Naca și are 22 de ani experiență pe Salvare.
Sursa: deveghepatriei.wordpress.com