Mărturii despre Părintele Arsenie

Trecând pe la Mânăs­tirea Sf. Dimitrie de lângă Sighi­şoara, am mai avut ocazia să-l „descos“ pe părintele stareţ Ghe­lasie Ţepeş în legătură cu părintele Arse­nie Boca, pe care l-a cu­noscut îndea­proa­pe. Aces­te amintiri ale sta­reţului Ghelasie credem că interesează pe toată lumea, căci ne aflăm în faţa unor întâmplări ieşite din comun, cu un protagonist ieşit şi el din comun: viitorul (sperăm) sfânt Arsenie Boca. 

Cum l-aţi cunoscut pe Părintele Arsenie Boca?

Începând din februarie 1982 am intrat ca frate începător la Mânăstirea Brânco­veanu – Sâmbăta de Sus. I-am auzit şi eu pe călugări vorbind despre un părinte, fost stareţ, care a aflat har de la Dumnezeu. Tot timpul auzeam de părintele Arsenie Boca. Începusem să am o râvnă, un dor să mă duc să-l cunosc. Atunci, părintele stareţ Veniamin Tohăneanu m-a trimis. Mai ales când vedea că nu mai prididea cu îndrumările pentru noi, fraţii tineri. „Duceţi-vă la părintele Arsenie şi dânsul vă va îndruma!”.

Dar unde era părintele Arsenie?

Părintele era la Drăgănescu, lângă Bucureşti, unde picta o biserică. Noi eram doi rasofori: eu şi părintele Modest.

Ce vârstă aveaţi?

19 ani. Eram tâ­năr şi plin de ispite, dar şi de dorinţa de a afla cât mai multe. Ajungând noi la bi­serica unde picta pă­rintele Arsenie, am văzut lume multă; ce mai, gemea biserica! Să fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam, numai îi auzeam glasul. Am intrat frumos, ne-am închinat, am zis în gând rugăciunile ce le ştiam, şi încet-încet, ne-am apropiat de dânsul; am ajuns ca la vreo 2 metri.

Ţinea predică?

Nu. Nu era nici măcar slujbă, fiind peste săptămână, mai precis luni. Erau adunaţi acolo oameni suferinzi, toţi cu necazuri. Fiind aproape de părintele, numai ce auzim strigând mai tare: „Măi călugăraşilor, haideţi la mine!”. Ne-am uitat jur-împrejur, ne-am ridicat şi pe vârfuri să vedem ce călugări sunt cei pe care îi strigă părintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, căci eram îmbrăcaţi civil.

De ce?

Părinţii din mânăstire ne-au îndemnat să mergem civil, căci părintele era tare prigonit de Securitate, şi nu-i mai trebuiau alte necazuri. Aşadar, nu ne-am mişcat din loc. Părintele a mai vorbit încă 10 minute, şi a zis a doua oară: ”Măi călugăraşilor, haideţi la mine!”. Văzând că nimic nu se întâmplă, ne-a strigat pe nume: „Gherasim şi Modest, vouă vă zic!”. Când am auzit asta, au început să-mi tremure picioarele. În starea asta ne-am prezentat în faţa părintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales când m-a strigat pe nume şi eu nu l-am văzut niciodată, am încremenit. Desigur, mă ştiam şi păcătos în faţa lui Dumnezeu şi acestui om sfânt, dar părintele s-a uitat aşa la mine şi mi-a zis: „Măi, de ce tremuri?”. Eu am tăcut. Dânsul a continuat: „Nu-ţi fie frică de mine. Uite, eu cunosc oamenii după chip, pentru că am 3 facultăţi: me­dicina, teologia şi artele plastice. Toate 3 licenţele sunt strâns legate una de cealaltă”. În timpul ăsta eu, cu capul plecat, mă gândeam aşa (ştiţi, mintea omului nu stă o clipă): „Pot să fie toate şcolile din lume, dacă nu-i darul lui Dumnezeu, tot degeaba”. Atunci părintele îmi pune uşor mâna pe cap, mă mângâie şi-mi spune: „Aşa-i măi, şi darul lui Dumnezeu…”

De necrezut…

Spuneţi dvs, domnule Bucuroiu, cine ştie gândul omului? Numai Dumnezeu şi la cine vrea Dumnezeu să i se descopere aceasta.

Dar diavolii nu ştiu gândul omului?

Zice foarte clar în Pateric că diavolii nu ştiu gândul omului!

Continuaţi povestirea cu părintele.

Da, aşa, m-a luat pe mine prima dată. Zice: „Măi, tu pentru ce nu te-ai dus la şcoală?”.

Ştia că nu aţi mers la şcoală?

I-am spus eu chiar la început că am 12 clase; or, pe vremea lui Ceauşescu, credeam eu că era bine. Dar părintele mi-a spus că-i puţin. „Vine vremea – eu n-o mai apuc – când nici cu două sau trei facultăţi nu ai unde să te angajezi. Aşadar, du-te la şcoală!”. În timpul ăsta eu m-am gândit exact aşa: „Cât e de uşor să zici din gură şi ce greu e să faci! Poate m-ar duce mintea să fac şcoală, dar cine să mă poarte?”. Aveam o mamă văduvă şi încă 7 fraţi, era aproape imposibil de conceput aşa ceva. Dar părintele îmi pune iarăşi mâna pe cap: „Da chiar, cine să te poarte? Să fii cuminte şi să asculţi de părintele stareţ şi când te trimite la şcoală să nu te îndoieşti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta…” Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am şi uitat ce-a zis părintele, când vine la mine părintele stareţ Veniamin şi-mi zice: „Gherasime, Ghe­rasime, să te pregăteşti, că vreau să te dau la facultate!”. Mai erau 2 săptămâni până la examen. Ce să înveţi mai întâi? Am luat şi eu caietele după care a învăţat un candidat care a intrat şi vă spun sincer: am învăţat o lecţie la română, una la istorie, una la dogmatică.

Părinte, stareţ, să nu-mi spuneţi…

…Chiar subiectele alea au căzut! Puterea părintelui şi ajutorul Domnului, căci mi-am adus aminte de ce mi-a zis părintele Arsenie: „Când te-o da la şcoală, să nu te îndoieşti!”. Şi am mers cu toată tăria. Eram în ascultare…

Sursa: lumeacredintei.com