Minunile zilelor noastre! Icoana Mântuitorului de la Celic Dere se curăță singură
Icoana Mântuitorului a fost adusă la Celic Dere de un soldat rus pe vremea războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812. Era neagră complet, nu se distingea nimic pe suprafaţa ei.
Ati vazut vreodata o icoana in care sa fie zugravit un chip cu ochii abia intredeschisi? Este asezata spre inchinare in biserica Paraclis a manastirii. Mai este numita si „Icoana care se curata singura” deoarece, desi in trecut era in totalitate innegrita, in timp chipul Mantuitorului s-a luminat in mare parte.
Acel soldat i-a spus părintelui rus că atunci când va vrea Dumnezeu, icoana se va curăţa. Au trecut multe generaţii. Părintele a lăsat icoana la maicile din Celic împreună cu spusele soldatului, iar fiecare maică a trasmis la ucenica ei ce se va întâmpla“, explică maica Irina, ghidul sfântului lăcaş.
Ochii închiși ai Mântuitorului
Cele spuse de soldat s-au adeverit, iar maicile au fost martorele tăcute ale minunii: în timp, pe suprafaţa neagră, a început să apară treptat chipul lui Isus Hristos. La despărţirea de grupul de călugări din care făcea parte şi părintele rus, ostaşul i-a atenţionat: „Prin ea se va săvârşi o mare minune“.
Nimeni nu ştie ce va urma să se petreacă. Un lucru este sigur însă: tot ceea ce a spus el, s-a adeverit. Este o icoană rară pentru că puţine sunt cele în care Mântuitorul apare cu ochii închişi. „Nu se simte când se curăţă. Nu se ştie de când datează. Că se va curăţa, se ştie de la acel soldat. Dar când se va termina, nimeni nu ştie. Semnul că cele spuse de soldat sunt reale este că din nimic a apărut chipul Mântuitorului. Se mai spune că la sfârşit, când va fi curăţată complet, i se vor deschide ochii“, mai spune maica Irina.
Manastirea Celic Dere se afla in judetul Tulcea, in comuna Frecatei. Numele manastirii vine de la paraul ce trece prin apropiere – „celik dere” – „paraul de otel”, (derea-parau, celik-otel, in turca). Prima biserica se afla in locul in care este acum cimitirul. A fost ridicata la 1800 de catre calugari ardeleni si basarabeni care veneau din Grecia, de la Muntele Athos, unde au capatat experienta monahala. Prima bisericuta a ars. Ea a fost facuta cu aprobarea sultanului Abdul-Medgid (1839-1861) de la Constantinopol. A doua bisericuta a fost ridicata pe la 1840, undeva in dreptul nostru, aici este paraiasul, „dereaua” cu pricina, paraul de otel. Ce-a de-a doua bisericuta a fost inundata – acolo, unde vedeti plopii.
Calugarii au fost mutati de la noi la Manastirea Saon si la Manastirea Cocos, iar la noi au venit calugarite, majoritatea din Moldova si Basarabia. Aceasta biserica, de langa noi, este cea de-a treia. Are doua niveluri: pana la primul brau este biserica de la demisol care a fost destinata osemintelor – in caz ca ati vazut mausoleul sau osuarul. In zidul bisericii sunt niste nise unde trebuiau sa fie depuse osemintele. In primii treizeci de ani nu s-au facut slujbe decat acolo. Cand s-au decoperit moastele sfintilor Epictet si Astion, acestea au fost aduse la noi. In biserica mare ati vazut in absida din stanga, un mormant. Acolo n-avem sfinte moaste, ci doar un sfant epitaf al Mantuitorului. Pe peretele dinspre sud, in pronaus, sunt zugravite sfintele: Ecaterina, Varvara, Filofteia si Drosida.
surse: crestinortodox.ro, vremuritulburi.com