Mormântul Sfintei Maria Magdalena – locul unde se săvârșesc mulțime de minuni
Mormântul Sfintei Maria Magdalena din Efes se află la dreapta intrării în peștera unde au adormit, mai târziu, cei șapte tineri din Efes. În locul acesta s‐a format un locaș numit martyrion ce are o cupolă și care închide mormântul cu acoperământul lui. Foarte curând a început să devină locul unui mare pelerinaj. Cea dintâi mărturie cu privire la existența mormântului și martyrionului Sfintei Maria Magdalena în Efes apare menționată în anul 590 de către Grigorie de Tours. Jumătate de secol mai târziu, în 630, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Modest, menționează aceeași informație. Închinătorii Sfintelor Locuri nu scăpau prilejul de a trece și prin Efes, ca să se închine la mormântul Sfintei. La locul acela se săvârșeau mulțime de minuni. Acolo Împăratul Teodosius al II‐lea cel Tânăr (408‐450) a ridicat foarte curând deasupra peșterii o basilică strălucitoare ca să‐i amintească pe cei șapte tineri din Efes.
(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, pp. 118-119)
Articol relatat de portalul doxologia.ro