„Niciodată avortul nu va salva viaţa mamei. Dimpotrivă” – Mărturia unui medic care a făcut 1.200 de avorturi

SUA este una din cele numai şapte ţări care permit avortul la cerere după cinci luni de sarcină, o lege pe care Carly Fiorina, candidată republicană la alegerile prezidenţiale din 2016, o caracterizează drept „extremă”, „ipocrită” şi „nedreaptă”.

În 2012, dr. Anthony Levatino, un medic care a făcut peste 1.200 de avorturi, le-a explicat „la rece” legislatorilor americani oroarea avortului în stadii evoluate ale sarcinii. El s-a numărat printre experţii care au depus mărturie în favoarea unei legi care îşi propunea să oprească această practica barbară – măcar în Districtul Columbia şi măcar pentru sarcinile trecute de perioada de 20 de săptămâni de gestaţie.

Domnule Preşedinte Franks şi distinşi membri ai comisiei,

Mă numesc Anthony Levatino. Sunt medic specialist în obstetrică-ginecologie. Am absolvit Facultatea de Medicină Albany din New York în 1976 şi mi-am terminat rezidenţiatul la Centrul Medical Albany în 1980.

După 33 de ani de carieră, pot spune că am avut privilegiul de a practica obstetrica şi ginecologia atât în clinici private, cât şi universitare. Din iunie 1993 şi până în septembrie 2000, am fost profesor asociat de obstetrică-ginecologie la Facultatea de Medicină, unde am îndrumat adesea studenţii şi am coordonat programe de rezidenţiat. Mi-am dedicat mulţi ani din viaţă şi practicii private, în prezent conducând o clinică de ginecologie în Las Cruces, New Mexico. Apreciez că aţi avut amabilitatea de a mă invita să vorbesc despre aspecte care se referă la Legea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi Capabili de a Resimţi Durerea (Pain-Capable Unborn Child Protection Act – H.R.1797) propusă în Districtul Columbia.

În timpul rezidenţiatului şi în primii cinci ani de practică medicală privată, am făcut avorturi în primul şi al doilea trimestru de sarcină. În timpul rezidenţiatului, în ultimii ani ai deceniului opt (anii 1970), avorturile în al doilea trimestru de sarcină se făceau injectând soluţie salină sau, uneori, prin tehnica instilării de prostaglandină. Aceste proceduri erau dificile, scumpe şi obligau pacientele să intre în travaliu pentru a-şi avorta copiii nenăscuţi. Prin 1980, când mi-am început practica privată în Florida, apoi în New York, cei care lucram în industria avorturilor căutam o metodă mai eficientă de a realiza avorturi în al doilea trimestru de sarcină.

Procedura de dilataţie şi evacuare oferea avantaje clare faţă de mai vechile metode. Era mult mai rapidă şi elimina riscul unei naşteri premature. Vă rog să notaţi că eu şi partenerul meu de afacere nu deţineam o clinică de avort. Noi aveam un cabinet de obstetrică-ginecologie, dar avortul făcea parte în mod clar din serviciile pe care trebuia să le oferim. Destul de puţini ginecologi din New York foloseau această procedură, aşa că am văzut în ea o ocazie de a ne extinde oferta.

Făceam avorturi prin dilataţie şi evacuare în primul trimestru de sarcină, până la perioada de 10 săptămâni de la ultima menstruaţie, iar pentru stadiile mai avansate de sarcină făceam procedura la un spital. Între 1981 şi februarie 1985, am făcut aproximativ 1.200 de avorturi. Peste 100 au fost realizate chiar în al treilea trimestru de sarcină, prin procedura de dilataţie şi evacuare, până la stadiul de 24 de săptămâni de gestaţie.

Închipuiţi-vă că aţi fi ca mine la vremea aceea, un ginecolog convins că femeia trebuie să aibă dreptul de a alege. Aveţi în faţă o pacientă gravidă în 24 de săptămâni. După 24 de săptămâni de la ultima sângerare menstruală, uterul ei se află cu două degete mai sus de nivelul ombilicului.

Dacă i-aţi putea vedea copilul, ceea ce e simplu azi cu ajutorul ecografului, trunchiul acestuia ar fi la fel de lung cât o dată şi jumătate palma dumneavoastră, fără să mai punem la socoteală lungimea picioarelor. Pacienta dumneavoastră îşi simte deja de vreo două luni copilul mişcând în burtă, dar acum doarme sedată pe masa de operaţie, iar dumneavoastră vă aflaţi acolo să o ajutaţi cu această sarcina problematică.

Mai întâi trebuie să înlăturaţi laminariile plasate în prealabil în colul ei uterin pentru a-l dilata suficient cât să permită procedura. După ce aţi rezolvat aceasta, atenţia vi se va îndrepta asupra instrumentelor chirurgicale ordonate pe o măsuţă din dreapta dumneavoastră. Primul instrument spre care întindeţi mâna este un cateter de aspiraţie cu diametrul de 14. E din plastic transparent şi are o lungime de 23 cm. Pe la mijloc are o străpungere ca o sondă cu diametrul de 1,9 cm. Imaginaţi-vă că introduceţi acest cateter în colul uterin şi îi ordonaţi asistentei să dea drumul la aparatul de aspirare, care este legat de cateter printr-o tubulatură din plastic transparent. Veţi vedea apoi scurgându-se prin cateter în bolul de sticlă al aparatului un fluid galben deschis foarte asemănător cu urina. Este lichidul amniotic care protejează copilul.

După terminarea aspiraţiei, căutaţi forcepsul Sopher. Acest instrument are vreo 33 cm lungime şi este din oţel inoxidabil. La capăt are peste 6 cm de dinţi cu margini ascuţite. Acest instrument este creat pentru a apuca şi a zdrobi ţesuturi. Când prinde ceva, nu-i mai scapă. Un avort prin dilataţie şi evacuare făcută în al treilea trimestru de sarcină este o procedură în orb. Copilul poate fi în orice orientare sau poziţie în uter. Imaginaţi-vă că încercaţi să apucaţi cu forcepsul Sopher orice puteţi.

În a 24-a săptămână de gestaţie, uterul este subţire şi moale, aşa că trebuie să fiţi atenţi să nu-i perforaţi sau înţepaţi pereţii. Odată ce simţiţi că aţi prins ceva înăuntru, strângeţi forcepsul pentru ca dinţii să se închidă şi trageţi tare – foarte tare. Veţi simţi că ceva cedează şi afară va apărea un picior complet format de vreo 15 cm lungime. Introduceţi din nou forcepsul şi din nou apucaţi ce vă cade în mână. Strângeţi fălcile forcepsului şi trageţi iar cât de tare puteţi. Va apărea la lumină un braţ cam de aceeaşi lungime cu piciorul. Dibuiţi apoi iar şi iar cu forcepsul şi smulgeţi afară coloană vertebrală, intestine, inimă şi plămâni.

Partea cea mai grea a procedurii de dilataţie şi evacuare este extragerea capului copilului. Capul unui copil în acest stadiu de dezvoltare este cam de mărimea unei prune mari şi rotunde, care acum pluteşte prin cavitatea uterină. Veţi fi siguri că l-aţi apucat dacă, atunci când îl strângeţi cu forcepsul, degetele vă sunt întinse la maximum. Veţi şti că aţi nimerit-o atunci când, după ce strângeţi puternic forcepsul, prin colul uterin se scurge o materie albă gelatinoasă. Acesta a fost creierul copilului. Puteţi apoi extrage bucăţile de craniu. Cel mai adesea veţi scoate la lumină şi o feţişoară care vă priveşte în ochi.

Felicitări! Tocmai aţi încheiat cu succes un avort în al doilea trimestru de sarcină, prin procedura de dilataţie şi evacuare. Aţi ajutat-o să-şi exercite dreptul de a alege.

Dacă refuzaţi să credeţi că procedura îi produce dureri cumplite copilului nenăscut, mai luaţi-vă un răgaz de gândire, vă rog.

Înainte de a încheia, aş vrea să comentez cu privire la necesitatea şi utilitatea procedurii de avort în al treilea trimestru de sarcină, cu scopul de a salva viaţa femeii. Aud adesea argumentul că acest tip de avort trebuie să fie legal, pentru a salva viaţa femeilor care prezintă condiţii medicale ce le pot pune viaţa în pericol în perioada sarcinii.

La Centrul Medical Albany, unde am lucrat peste şapte ani, erau trimise paciente cu afecţiuni legate de sau produse de sarcină, care le puneau viaţa în pericol. Am tratat personal sute de femei cu astfel de complicaţii cât am lucrat acolo. Există anumite afecţiuni care apar sau se agravează în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină şi care necesită îngrijiri medicale imediate. În multe astfel de cazuri, oprirea sau „terminarea” sarcinii, cum preferaţi, ar putea să le salveze viaţa. Dar este, oare, avortul opţiunea viabilă de tratament în acest context? Eu susţin că de obicei, dacă nu chiar niciodată, nu este.

Înainte de orice procedură de dilataţie şi evacuare, e nevoie să obţii o dilataţie suficientă a colului uterin. Din experienţa mea practică, aceasta se realizează prin introducerea treptată de laminarii. Laminariile sunt nişte alge sterilizate care absorb apa din ţesuturi pe parcursul câtorva ore, timp în care cresc de câteva ori în volum. Introducerea treptată de laminarii este o necesitate absolută înainte de realizarea procedurii de avort prin dilataţie şi evacuare.

Pe la mijlocul celui de al doilea trimestru de sarcină, aceasta necesită aproximativ 36 de ore. La procedura de avort prin dilataţie şi extragere intactă, mai popular cunoscută sub numele de „naştere parţială”, acest proces necesită trei zile, după cum a explicat dr. Martin Haskell în lucrarea sa din 1992, care a descris pentru prima dată această procedură de avort.

În cazurile în care viaţa unei mame este grav periclitată de sarcină, medicul cel mai adesea nu are la dispoziţie 36 de ore, şi cu atât mai puţin 72, pentru a rezolva astfel problema.

Daţi-mi voie să exemplific cu un caz din viaţa reală pe care l-am supervizat când lucram la Centrul Medical Albany. Într-o noapte, o pacientă gravidă în 28 de săptămâni a venit cu pre-eclampsie sau toxemie severă.

La internarea în clinică, tensiunea ei arterială era de 22 cu 16. După cum probabil că ştiţi, o tensiune normală are valoarea de 12 cu 8. Sarcina ameninţa atât viaţa ei, cât şi pe a copilului său nenăscut. În câteva minute sau ore putea face un atac vascular major. Acest caz a fost cu succes rezolvat prin stabilizarea tensiunii arteriale a pacientei şi „terminarea” sarcinii prin operaţie de cezariană. Şi ea, şi copilul au fost bine. Acesta este un caz tipic din universul obstetricii cu nivel înalt de risc. În cele mai multe astfel de cazuri, orice încercare de avort „pentru a salva viaţa mamei” ar însemna o întârziere nepermisă şi periculoasă de a oferi îngrijiri medicale adecvate şi cu adevărat salvatoare de viaţă.

La Centrul Medical Albany am avut sute de astfel de cazuri care au necesitat „terminarea” sarcinii pentru salvarea vieţii mamei. În toate cazurile respective, numărul copiilor nenăscuţi pe care i-am ucis în mod deliberat a fost zero.

Sursa: Life News / lumeacredintei.com

Notă:

Convertirea pro-viaţă a dr. Anthony Levantino a avut loc în 1985 pe fondul unei tragedii personale, despre care a povestit, citat de priestsforlife.org:

Soţia mea şi cu mine încercam să adoptăm un copil, iar în tot acest timp eu aruncam la gunoi copiii altora, câte 9-10 pe săptămână. Începusem să mă gândesc: «Ce bine ar fi dacă femeile acestea ne-ar da nouă copilul lor». În cele din urmă, am reuşit să adoptăm o fetiţă, pe Heather. La 23 iunie 1984, Heather a fost lovită de o maşină şi a murit. Viaţa nu mai e aceeaşi după ce ai pierdut un copil. Totul se schimbă. Am realizat mai clar ca niciodată că fiecare copil pe care îl ucideam prin avort era copilul nepreţuit al cuiva. Propria mea pierdere m-a făcut să preţuiesc mai mult viaţa. Am început să mă simt ca un asasin plătit… şi chiar asta eram. În 1985 am încetat.