Nimic nu este mai greu decât a spovedi, a creşte şi a povăţui sufletele pe calea mântuirii

Cum poate duhovnicul să socotească mai bine canonul la spovedanie?

Duhovnicul trebuie să ţină măsura adevărului, adică să ţină calea de mijloc între dragoste şi asprime, între acrivie, adică scumpătate, şi pogorământ. Să măsoare aşa cum îl învaţă Dumnezeu, de la caz la caz, dragostea cu dreptatea şi mustrarea cu răbdarea şi blândeţea. Apoi, să dea canonul după măsura păcatului, după starea sufletească şi trupească a credinciosului şi potrivit cu practica şi Canoanele Bisericii. Preotul are o limită în a lega şi a dezlega păcatele, mai ales când spovedeşte clerici. El nu are toată puterea de a dezlega. Aceasta o are numai episcopul, iar preotul este numai un delegat al lui, deci cu putere limitată. Când preotul nu poate chibzui canonul, sau are un caz grav, amână spovedania şi dezlegarea, până ce se consultă cu un alt duhovnic mai bătrân, sau îl trimite pe cel în cauză la episcop.

Dacă un duhovnic primeşte pe cineva de la alt duhovnic, el este dator să-l spovedească din nou, din copilărie; însă nimeni nu poate sili pe cineva să se spovedească la el. Credinciosul are libertatea de conştiinţă să se ducă la cel care are mai multă evlavie, după cum îl călăuzeşte Duhul Sfânt. Că nimic nu este mai greu decât a spovedi, a creşte şi a povăţui sufletele pe calea mântuirii. De aceea mulţi se feresc de duhovnicie, de teamă să nu alunece şi ei în aceleaşi păcate. Că auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Vai de cei ce se aruncă de voia lor în potopul lumii (patimilor) ca să scoată pe alţii, iar ei se îneacă şi pier pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Iar despre cei ce caută duhovnici slabi ca dânşii, spune Cuviosul Nicodim Aghioritul: „Cel ce caută duhovnic rău ca dânsul, el nu doreşte să-l vindece de păcate, ci să-l tolereze în păcatele sale”.

Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria